Candela

Legături oficiale

Официальный сайт Русской Православной Церкви / Патриархия.ru

Sărbătoarea Sfîntului Cuvios Paisie Velicikovskii la Mănăstirea Noul Neamţ, Chiţcani

 

 

În fiecare an sărbătoarea Sfîntului Cuvios Paisie Velicikovskii de la Neamţ, un mare nevoitor, înnoitor al vieţii duhovniceşti monahale şi traducător al lucrărilor Sfinţilor Părinţi, reprezintă un ales popas duhovnicesc pentru vieţuitorii Mănăstirii Noul-Neamţ, care sunt succesorii şi următorii învăţăturii sale, dar şi pentru miile de pelerini, care se adună în ziua praznicului său din toată ţara pentru a-l cinsti şi a-i cere mijlocire şi călăuzire pe anevoiosul drum al mîntuirii sufletului.

Cu prilejul praznicului, Sfînta Liturghie Arhierească a fost oficiată de Întîistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înalpreasfinţitul Mitropolit Vladimir şi un sobor de Ierarhi din care a făcut parte Înalpreasfinţitul Simeon, Mitropolit de Viniţa şi Moghiliov-Podolsk, Prea Sfinţitul Sava, Episcop de Tiraspol şi Dubăsari, Prea Sfinţitul Nicodim, Episcop de Edineţ şi Briceni, şi Prea Sfinţitul Ambrozie, Episcop de Neftekamsk şi Birsk. În soborul „Adormirii Maicii Domnului” al mănăstirii, Sfînta Liturghie a fost oficiată de către Prea Sfinţitul Irineu, Episcop de Orsk şi Gai. Citeşte mai departe >>>

Zi de mare bucurie duhovnicească pentru credincioşii parohiei „Sf. Treime” din localitatea Rujniţa, raionul Ocniţa

 

Ziua prăznuirii Sfîntului Apostol Filip a fost una de mare bucurie duhovnicească pentru credincioşii parohiei „Sf. Treime” din localitatea Rujniţa, raionul Ocniţa, care a fost vizitată de către Prea Sfinţitul Nicodim, Episcop de Edineţ şi Briceni. Prea Sfinţia Sa, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat aici slujba de sfinţire a noului acoperămînt al Sfintei Mese, confecţionat din metal preţios, şi Sfînta Liturghie Arhierească. Cu binecuvîntarea Ierarhului, cu un cuvînt de zidire duhovnicească după citirea Sfintei Evanghelii s-a adresat credincioşilor protoiereul Alexei Tanaseiciuc, paroh al bisericii „Naşterea Maicii Domnului” din satul Stolniceni şi duhovnic al blagociniei Edineţ. Sfînta Liturghie a fost urmată de slujba de sfinţire a unui frumos aghiasmatar, înălţat şi împodobit în incinta sfîntului locaş. Citeşte mai departe >>>

Liturghie Arhierească în Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din orașul Moghilev-Podolsk, regiunea Vinița, Ucraina

 

Luni, 26 noiembrie 2012, în ziua pomenirii Sfîntului Ierarh Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a liturghisit alături de Înaltpreasfințitul Simeon, Mitropolit de Vinița și Moghilev-Podolsk, și Înaltpreasfințitul Ionafan, Arhiepiscop de Tulcin și Bratslav, în Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din orașul Moghilev-Podolsk, regiunea Vinița, Ucraina. Prea Sfinția Sa a fost prezent la această Sfîntă Liturghie la invitația protoiereului Ștefan Vasilineț, parohul acestui sfînt locaș și blagocin de Moghilev-Podolsk, care-și aniversează frumosul jubileu de 55 de ani de viață și 30 de ani de slujire la altar. La serviciul divin, Ierarhilor le-a coliturghisit un impunător sobor de preoți și au fost prezente oficialități locale și numeroși credincioși, care îl iubesc și îl apreciază mult pe părintele Ștefan. Citeşte mai departe >>>

În Duminica a XXV-a după Cincizecime, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a oficiat Sfînta Liturghie în biserica „Sf. Arhangheli” din satul Viișoara, Edineț

 

   

În Duminica a XXV-a după Cincizecime, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, s-a aflat în mijlocul mulțimii credincioșilor de la biserica „Sfinții Arhangheli” din satul Viișoara, Edineț, unde, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie. După citirea pericopei evanghelice a zilei, de la Luca X, 25-37, despre samarineanul milostiv, cu binecuvîntarea Ierarhului, protoiereul Igor Bumbac, parohul bisericii „Sf. Irh. Nicolae” din satul Chetriș, raionul Fălești, a rostit o predică. Sfînta Liturghie a fost urmată de slujba unui Te-Deum pentru sănătatea slujitorilor și a enoriașilor acestei parohii.

În cuvîntul rostit la încheierea slujbei, Prea Sfințitul Nicodim a vorbit despre iubirea imensă a lui Dumnezeu pentru neamul omenesc, pe care l-a ridicat din păcat prin Jertfa Sa pe Cruce; iubire ce suntem datori s-o arătăm la rîndul nostru apropiaților noștri aflați în nevoie, asemenea samarineanului milostiv din pericopa evanghelică. De asemenea, Ierarhul a mulțumit părintelui paroh, protoiereului Vasile Curuliuc, ctitorilor și tuturor credincioșilor din această parohie pentru grija ce o poartă Casei lui Dumnezeu și a făcut un apel la zidirea duhovnicească a tinerei generații, căci,  ea reprezintă pămîntul cel fertil în care încolțește sămînța cuvîntului evanghelic și de roadele căreia se va bucura întreaga plinătate a Bisericii, iar fără un viitor creștin nu vom dăinui ca neam. Citeşte mai departe >>>

Prezență Arhierească în parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Trebisăuți, raionul Briceni

 

Mulțimea credincioșilor de la biserica ”Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Trebisăuți, raionul Briceni, în frunte cu părintele paroh, protoiereul Oleg Sajin, au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor, sîmbătă, 24 noiembrie 2012, în ziua pomenirii Sfîntului Mare Mucenic Mina, a Sfinților Mucenici Victor și Vichentie și a Sfintei Mucenițe Ștefanida, pe Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, care a oficiat aici Sfînta liturghie Arhiereasc, înconjurat de un sobor de preoți. Predica de după citirea Sfintei Evanghelii a fost rostită, cu binecuvîntarea Ierarhului, de părintele Victor Captari, parohul Catedralei ”Sfîntul Mare Mucenic Dumitru” din orașul Cupcini. Citeşte mai departe >>>

Zi de sărbătoare în parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Hlina, raionul Briceni

 

Joi, 22 noiembrie 2012, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a vizitat biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Hlina, raionul Briceni, care în ziua hramului a împlinit 100 de ani de la fondare. Ierarhul a fost întîmpinat cu multă dragoste de către părintele paroh, preotul Mihail Bercovici, un grup de copii îmbrăcați în straie naționale și de enoriașii care, cu mic, cu mare, au venit să se bucure duhovnicește de această sărbătoare. Prea Sfinția Sa, în fruntea unui sobor de preoți, a săvîrșit slujba de resfințire și Sfînta Liturghie Arhierească. Cu un cuvînt ziditor de suflet după citirea Sfintei Evanghelii s-a adresat credincioșilor protoiereul Ioan Jernovei, paroh al bisericii „Acoperămîntul Maicii Domnului” din satul Nesvoia, raionul Novoselița, Ucraina, și fost slujitor al acestui sfînt locaș.

După Sfînta Liturghie, soborul slujitorilor și credincioșii prezenți la slujbă au înconjurat în procesiune solemnă biserica, după care a fost săvîrșită slujba unui Te Deum pentru sănătatea credincioșilor și a tuturor celor care au efectuat lucrările de reparație și renovare ale sfîntului locaș cu prilejul acestui popas aniversar. Citeşte mai departe >>>

Slujbă Arhierească în zi de hram la Catedrala „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din orașul Rîbnița

 

Miercuri, 21 noiembrie 2012, cînd Biserica Ortodoxă îi cinstește pe mai-marii Arhangheli Mihail și Gavriil și pe toate cereștile Puteri cele fără de trup, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a oficiat Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din orașul Rîbnița. Aici Prea Sfinția Sa a fost întîmpinat cu multă căldură de către parohul Catedralei, arhimandritul Victor (Saiapin); secretarul Eparhiei de Tiraspol și Dubăsari, protoiereul Ioan Calmîc; Șeful Administrației orașului și Raionului Rîbnița, doamna Tatiana Turanskaia; soborul slujitorilor, oficialitățile locale și de mulțimea credincioșilor. Predica de după citirea Sfintei Evanghelii a fost rostită de protoiereul Nicolae Florinschii, paroh al bisericii „Sf. Gheorghe” din municipiul Chișinău.

Sfînta Liturghie a fost urmată de procesiunea înconjurării bisericii și slujba unui Te Deum pentru sănătatea Sanctității Sale Kiril, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, care în ajun și-a sărbătorit ziua de naștere, precum și pentru sănătatea și bunăstarea credincioșilor din orașul Rîbnița, care prăznuiesc în această zi hramul și a 384-a aniversare de la întemeierea orașului. Citeşte mai departe >>>

Taina Sfintei Cununii la Catedrala „Sf. Vasile cel Mare” din orașul Edineț

 

În ziua de luni, 19 noiembrie 2012, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, înconjurat de un sobor de slujitori, a oficiat în Catedrala „Sf. Vasile cel Mare” din orașul Edineț Taina Sfintei Cununii asupra tinerilor Alexandru și Maria Buga, în prezența nașilor – protoiereul Victor și preoteasa Xenia Turea. La încheierea slujbei, Prea Sfinția Sa a felicitat tinerii însurăței cu prilejul celebrării căsătoriei, i-a îndemnat să petreacă viața în curăție, ascultare, răbdare, iubire față de Dumnezeu și unul față de altul și le-a urat multă sănătate, bucurii și împliniri în viața de familie. Citeşte mai departe >>>

În Duminica a XXIV-a după Cincizecime, Prea Sfinţitul Nicodim a oficiat Sfînta Liturghie în Catedrala “Sf. Irh. Nicolae” din Orhei

 

În Duminica a XXIV-a după Cincizecime, Prea Sfinţitul Nicodim, Episcop de Edineţ şi Briceni, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi şi în prezenţa mulţimii credincioşilor, a oficiat Sfînta şi Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala “Sf. Irh. Nicolae” din Orhei. Pericopa evanghelică a zilei, de la Luca VIII, 41-56, despre Învierea fiicei lui Iair şi vindecarea femeii cu scurgere de sînge, a fost explicată, cu binecuvîntarea Ierarhului, de către protoiereul Alexandru Fîrfa, cleric al Catedralei „Sf. Irh. Nicolae“. În cadrul Sfintei Liturghii, absolventul Academiei de Teologie din Moldova, Serghei Matei, a fost hirotonit în treapta de diacon.

La final, Prea Sfinţitul Nicodim, a adresat credincioşilor un cuvînt de învăţătură în care a evidenţiat rolul şi puterea credinţei în viaţa omului. „Tote cele trebuincioase nouă, spre folosul sufletului şi trupului, să le cerem de la Hristos Domnul cu multă credinţă şi încredere, căci după cum a primit vindecare femeia bolnavă de curgere de sînge, şi casa lui Iair a primit bucurie, prin învierea fiicei sale, tot aşa ajută spiritual şi material Mîntuitorul pe toţi cei Îl mărturisec, trăiesc după poruncile Sale şi i se roagă cu credinţă sinceră şi puternică“, a mai subliniat Ierarhul. Citeşte mai departe >>>

Sfînta Liturghie și slujba înmormîntării în biserica „Sf. Mare Mucenic Dumitru” din satul Breanova, Orhei

 

Joi, 15 noiembrie 2012, cu binecuvîntarea Întîistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înalt Preasfințitul Mitropolit Vladimir, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a oficiat în biserica „Sf. Mare Mucenic Dumitru” din satul Breanova, Orhei, Sfînta Liturghie și slujba înmormîntării nou-adormitului Ilie Bildiga, tătal omului de afaceri Feodor Bildiga, director general al SRL AVTOSAF din orașul Moscova, și ctitor principal al lucrărilor de reparație capitală a bisericii din această localitate.

La Sfînta Liturghie Ierarhului i-a coliturghisit protoiereul Teodor Roșca, duhovnic al Mănăstirii Ciuflea din Chișinău, și protoiereul Anatolie Balan, parohul bisericii „ Sf. Mare Mucenic Dumitru” din Breanova. La slujba înmormîntării a participat și arhimandritul Chiril, srtarețul Mănăstirii Hîrjauca, precum și un sobor de slujitori din diferite parohii din cuprinsul Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove. Răspunsurile la strană au fost oferite de corul preoțesc al Catedralei „Sf. Nicolae” din Orhei dirijat de protoiereul Alexandru Fîrfa. Citeşte mai departe >>>

Zi de sărbătoare la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din comuna Tîrnova, raionul Dondușeni

 

În Duminica a XXIII-a după Cincizecime, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a vizitat parohia „Adormirea Maicii Domnului” din comuna Tîrnova, raionul Dondușeni, unde, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat slujba de resfințire a bisericii și Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie. La intrarea în curtea bisericii, Prea Sfinția Sa a fost întîmpinat cu multă căldură de către părintele paroh, protoiereul Nicolae Negrescu, primarul localității, domnul Valentin Cebotari, soborul slujitorilor, un grup de copii îmbrăcați în haine naționale și de mulțimea credincioșilor.

După citirea pericopei evanghelice, Ierarhul a rostit un cuvînt de învățătură în care, explicînd Evanghelia zilei de la Luca VIII, 26-39, despre vindecarea demonizatului din ținutul Gerghesenilor, a evidențiat marea iubire și milostivire pe care o arată mereu Dumnezeu față de oameni în contrast cu răutatea cumplită a diavolilor, care caută să ne atragă cu orice preț spre păcat, spre dezbinare, spre întunericul cel mai dinafară. Dumnezeu ridică şi vindecă pe cel fără speranţă de scăpare, iar demonii, chiar dacă se recunosc biruiţi, caută totuşi să facă tot răul de care mai sunt în stare. În acest context, Prea Sfințitul Nicodim a îndemnat credincioșii să participe activ la viața bisericii, prin mai multă rugăciune, post și împărtășire cu Sfintele Taine, ca remedii contra păcatului și înstrăinării de Dumnezeu. Citeşte mai departe >>>

Hramul Catedralei „Sf. Mare Mucenic Dumitru” din oraşul Cupcini

 

Mulţimea enoriaşilor Catedralei „Sfîntul Mare Mucenic Dumitru, Izvorîtorul de Mir” din oraşul Cupcini a primit cu multă bucurie joi, 8 noiembrie 2012, în ziua cinstirii patronului spiritual al sfîntului locaş, vizita Prea Sfinţitului Nicodim, Episcop de Edineţ şi Briceni, care a oficiat aici Sfînta şi Dumnezeiasca Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Alături de mulţimea credincioşilor, la serviciul divin au fost prezenţi primarul urbei, ctitorii principali ai sfîntului locaş, oficialităţi locale şi republicane. După citirea Sfintei Evanghelii, cu binecuvîntarea Ierarhului, un cuvînt despre viaţa Sfîntului Mucenic Dumitru a rostit în faţa credincioşilor protoiereul Serghei Panaite, cleric superior al Catedralei Arhiereşti „Sf. Vasile cel Mare” din oraşul Edineţ.

După Sfînta Liturghie a urmat procesiunea înconjurării bisericii şi slujba unui Te-Deum pentru sănătatea slujitorilor, a ctitorilor, a enoriaşilor Catedralei şi a tuturor celor care în ziua pomenirii Sfîntului Dumitru îşi sărbătoresc ziua onomastică şi a Ocrotitorului ceresc.

La final, Prea Sfinţitul Nicodim a adresat credincioşilor un cuvînt de învăţătură. Prea Sfinţia Sa a vorbit despre semnificaţia martirajului în Biserica Ortodoxă în trecut şi în prezent, subliniind că aşa virtuţi precum devotamentul, curajul, credinţa nestrămutată şi bucuria întîlnirii cu Mirele Hristos, prezentate în viaţa Sfîntului Mare Mucenic Dumitru, sunt pentru creştinii de astăzi modele vrednice de urmat în nevoinţa de zi cu zi pe calea înfruntării ispitelor şi provocărilor vieţii, pentru a primi cununa Fericirii Veşnice. De asemenea, Ierarhul a felicitat poporul drept-credincios cu prilejul sărbătoririi hramului şi pe toţi cei ce poartă numele Dumitru, cu prilejul sărbătoririi Sfîntului Ocrotitor. Citeşte mai departe >>>