|
|

De sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, la inițiativa preotului paroh, protoiereul Adrian Nimerencu, enoriașii bisericii „Sf. Trei Ierarhi” din satul Balasinești, raionul Briceni, au pregătit pentru pacienții Internatului Psihoneurologic din satul Brînzeni, raionul Edineț, un lot de ajutoare sub formă de hrană și produse alimentare. Transportarea hranei a fost asigurată de președintele Asociației Agricole din satul Balasinești, domnul Ilia Cucereavîi. Hrana a fost distribuită pacienților de către gospodinele care au pregătit-o – Cucereavîi Lidia, Banariuc Lucia, Slivca Elena ș.a. Citeşte mai departe >>>

În ziua prăznuirii Sfinţilor Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, după Sfînta Liturghie oficiată în parohia „Sf. Nicolae” din satul Terebna, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a vizitat Mănăstirea „Naşterea Domnului” din comuna Zăbriceni şi a adresat părintelui stareţ, arhimandritului Damian (Burlacu), un mesaj de felicitare cu prilejul sărbătoririi Sfîntului ocrotitor. Prea Sfinţia Sa a urat părintelui stareţ ani mulţi de viaţă, multă sănătate, har şi ajutor sfînt de la Domnul în frumoasa lucrare ce o desfăşoară la zidirea şi împodobirea acestui sfînt aşezămînt monastic. Ierarhul a remarcat şi calitatea părintelui Damian de bun duhovnic şi îndrumător de suflete pe calea mîntuirii şi i-a mulţumit pentru toată osteneala ce o depune întru promovarea valorilor credinţei ortodoxe. Citeşte mai departe >>>

Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, la invitația bunului său prieten din România, domnul Ion Foșelău, maestru în arte, sculptor, iscusit meșter în confecționarea de iconostase, mobilier bisericesc și obiecte de cult, a asistat la Taina Sfintei Cununii a fiicei sale Nicoleta-Roxana și a soțului ei Cosmin, oficiată în biserica „Sf. Nicolae” din orașul Tîrgu-Neamț, România, de către preotul paroh Stelian Crampa. Prea Sfinția Sa a fost însoțit de părintele Gheorghe Topală, părintele Ioan Surguci și părintele Serghei Cafca — slujitori din cuprinsul blagociniei Orhei.
La încheierea slujbei, Prea Sfinţitul Nicodim a adresat tinerilor un cuvînt de felicitare în care le-a urat ca drumul vieţii ce-l vor parcurge de acum înainte împreună să le fie mereu luminat de iubirea şi binecuvîntarea Preasfintei Treimi, să sporească mereu dragostea unuia faţă de altul, să se roage şi să se susţină reciproc atît în momentele de bucurie, cît şi în cele mai dificile ale vieţii.
Amintim că peste 20 de iconostase și obiecte de mobilier bisericesc, lucrate cu iscusință de domnul Ion Foșelău, împodobesc mai multe sfinte locașuri din țara noastră precum Catedrala „Sf. Nicolae” din Orhei, biserica din satul Mitoc, Orhei, bisericile complexului monastic Curchi, la restaurarea căruia a luat parte, bisericile mănăstirilor Hîrbovăț, Călărășeuca, „Sf. Marta și Maria” — Căușeni.
Citeşte mai departe >>>

De sărbătoarea Sfinților Slăviților Apostoli Petru și Pavel Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a săvîrșit Sfînta Liturghie Arhierească în Biserica ”Sf. Irh. Nicolae” din Orhei. La slujbă a fost prezent soborul slujitorilor Catedralei și numeroşi enoriaşi, care au venit să ceară ocrotirea duhovnicească a celor doi mari Apostoli ai creştinătăţii. Evanghelia praznicului a fost explicată de protoiereul Emil Bulgac, slujitor al sfîntului locaş.
La finalul Sfintei Liturghii, Prea Sfinţitul Nicodim a rostit un cuvânt de învăţătură, în care a elogiat personalitatea, viaţa şi activitatea misionară a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, îndemnându-i pe credincioşi să le urmeze exemplul în rîvna pentru credinţă şi milostenie. Prea Sfinţia Sa a felicitat pe toţi cei ce poartă numele sfinţilor apostoli, urîndu-le multă sănătate şi prosperitate în tot lucrul binecuvîntat pe care-l realizează. De asemenea, Ierahul l-a felicitat călduros pe protodiaconul Pavel Ciobanu, slujitor al Catedralei, cu prilejul sărbătoririi sfîntului ocrotitor, urîndu-i ani lungi de viaţă, multă sănătate şi multe realizări pe tărîm duhovnicesc. Citeşte mai departe >>>

Luni, 9 iulie 2012, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a convocat la Reședința Episcopală din orașul Edineț blagocinii eparhiei într-o ședință de lucru pentru a discuta, a propune și a găsi soluții la problemele actuale din viața episcopiei. La întrunirea prezidată de Prea Sfințitul Nicodim a luat parte protoiereul Adrian Cotelea, secretar eparhial, protoiereul Ioan Gînju, blagocin de Edineț, protoiereul Vasile Saracuța, blagocin de Briceni, protoiereul Alexandru Usatîi, blagocin de Ocnița, protoiereul Veaceslav Matiescu, blagocin de Dondușeni și protoiereul Alexei Tanaseicuc, duhovnic al blagociniei Edineț.
Tot în această zi, Ierarhul a înmînat protoiereului Serghei Chifeac din partea Asociației Obștești „Ajutorul Creștin Moldova” un calculator, o imprimantă și un aparat foto, care vor servi la eficientizarea activității ce o desfășoară părintele în parohia Coteala, Briceni, în cadrul unui proiect de ajutor social susținut de această organizație. Citeşte mai departe >>>
În Duminica a V-a după Cincizecime, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a oficiat Sfînta Liturghie în Catedrala „Sf. Vasile cel Mare” din orașul Edineț, înconjurat de soborul slujitorilor și în prezența mulțimii enoriașilor sfîntului locaș.
După citirea pericopei evanghelice de la Matei VIII, 28-34, IX, 1, despre vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gherghesenilor, Ierarhul a rostit un cuvînt de învățătură. Explicînd textul Sfintei Evanghelii, Prea Sfințitul Nicodim a îndemnat credincioșii să pună cele duhovnicești deasupra celor lumești, trecătoare, căci la Dumnezeu sufletul omului valoarează mult mai mult decît orice bogăție materială de pe acest pămînt, fapt demonstrat de Mîntuitorul prin trimiterea demonilor ce stăpîneau pe cei doi oameni din ținutul Gherghesenilor în turma cea mare de porci ce s-a înecat în mare. Citeşte mai departe >>>

Sîmbătă, 7 iulie 2012, Biserica Ortodoxă prăznuiește nașterea Sfîntului Slăvitului Prooroc, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului Ioan. Sfîntul Ioan Botezătorul s-a născut în familia preotului Zaharia, cînd acesta avea o vîrstă înaintată. Elisabeta, mama sa, era descendentă din seminția lui Aaron. Nașterea proorocului Ioan s-a petrecut cu șase lui înaintea nașterii Mîntuitorului Hristos. Nașterea sa a fost vestită de către arhanghelul Gavriil lui Zaharia, în timp ce acesta slujea la templu. Pentru că nu va da crezare celor vestite de îngerul Gavriil, Zaharia va rămîne mut pînă la punerea numelui fiului său. Sfîntul Ioan Botezătorul a avut misiunea de a pregăti poporul pentru primirea lui Mesia și de a-L descoperi pe Acesta și a-L face cunoscut lui Israel. Mesajul principal pe care el îl transmitea era: "Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor!".
În ziua acestui praznic, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edienț și Briceni, s-a aflat în mijlocul credincioșilor de la Catedrala „Sf. Vasile cel Mare” din orașul Edineț. Aici Prea Sfinția Sa a oficiat Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie înconjurat de soborul slujitorilor sfîntului locaș. La încheierea slujbei, Ierarhul a adresat credincioșilor un cuvînt de învățătură despre viața și modelul de pocăință, smerenie și zel misionar oferit nouă de Sfîntul Prooroc și Înaintemergător al Domnului Ioan Botezătorul. Citeşte mai departe >>>

Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a vizitat în cursul zilei de vineri, 6 iulie 2012, bisericile în construcție din orașul Edineț, satele Mihăileni și Halahora de Sus, raionul Briceni, precum și noul sfînt locaș din orașul Briceni, pentru a lua cunoștință de stadiul lucrărilor și de activitățile ce vor fi întreprinse mai departe. Citeşte mai departe >>>

Duminică, 1 iulie 2012, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a participat la manifestările prilejute de Zilele Cetății Neamț în orașul Tîrgu Neamț, România. La intrarea în vechea cetate, Prea Sfinția Sa a fost întîmpinat cu multă căldură de către primarul orașului Tîrgu Neamț, domnul Dan Harpa, și viceprimarul localității, domnul Traian Himulescu. Evenimentul a început cu Sfînta Liturghie oficiată în paraclisul „Sf. Nicolae” din incinta cetății de către părintele paroh Stelian Crampa. La finalul serviciului divin, Prea Sfințitul Nicodim s-a adresat celor prezenți la eveniment cu un cuvînt de zidire duhovnicească. Ierarhul a vorbit despre învățăturile duhovnicești pe care le putem desprinde din Sfînta Evanghelie a zilei de la Matei VIII, 5-13, despre vindecarea slugii sutașului, și anume – puterea rugăciunii făcută cu credință mare care poate face minuni și în viața noastră. Apoi, însoțit de domnul primar Dan Harpa și domnul viceprimar Traian Himulescu, Prea Sfințitul Nicodim a făcut o excursie prin istorica cetate, iar la final, pentru a întări și mai mult cordialele relații de prietenie și colaborare, a făcut cu înaltele oficialități ale orașului un frumos schimb de cadouri. Citeşte mai departe >>>

În dimineața zilei de sîmbătă, 30 iunie 2012, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, însoțit de ipodiaconul superior Filip Namolovan și de ipodiaconul Ion Tudoreanu, s-a deplasat la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului”, Curchi, unde a întîmpinat un grup de 50 de pelerini din satul Tvardița, raionul Taraclia, veniți în acest pelerinaj cu suportul ctitorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, domnul Vasile Șoșev, originar din această localitate. Prea Sfințitul Nicodim a rostit în fața credincioșilor un cuvînt de învățătură în care a vorbit despre folosul duhovnicesc al pelerinajului și despre felul în care trebuie să se comporte un creștin la mănăstire. Ierarhul a îndemnat credincioșii să se mărturisească și împărtășească cu Sfintele Taine, să se închine la sfintele moaște și icoanele făcătoare de minuni ce se păstrează în acest sfînt așezămînt, pentru a se bucura din plin de roadele duhovnicești ale acestui pelerinaj. În încheierea cuvîntului, Prea Sfinția Sa a oferit în dar fiecărui pelerin cîte o iconiță și un calendar bisericesc în limba rusă. Citeşte mai departe >>>
![DSCF1431[1]](http://www.eparhia-edinet.md/wp-content/uploads/DSCF14311.jpg)
Взрослые люди прикасаются к святыням, становятся духовно богаче и чище. Но стоит вспомнить, что вся жизнь человека: его характер, чувство ответственности, добрые и дурные привычки, умение справляться с трудностями и степень его религиозности – во многом обусловлены воспитанием в детстве. Светлые воспоминания детства питают и согревают человека в трудные минуты жизни, и, напротив, люди, не имевшие счастливого детства, ничем не могут восполнить его. Отсутствие духовного воспитания в детстве непременно сказывается на характере человека: в душевном складе таких людей ощущается известная надломленность. Ребёнок восприимчив к ярким впечатлениям: он инстинктивно тянется ко всему, что раскрывает красоту и смысл окружающего мира.
Яркие, духовно насыщенные воспоминания детских лет помогают человеку обрести в жизни цель и смысл. Вот почему очень важно, что у нас в Единецко-Бричанской епархии нашлись дети добровольцы, которые при поддержке Преосвященнейшего епископа Никодима и фонда "Христианская помощь Молдове" взяли на себя ответственность по уходу за стариками и инвалидами. Вторая группа этих детей с 25 по 29 июня находилась в летней школе при Свято Успенском Каларашовском монастыре где, по словам самих детей, они научились быть более ответственными и поняли что каждое дело нужно начинать с молитвы. Также дети рассказали о том как радуются их приходу старики, а родители видят только хорошее в их уходе за пожилыми людьми — понимая что именно добрые поступки их детей принесут в мир добро, которого так не хватает в современном мире. Citeşte mai departe >>>

Vîrsta copilăriei și a tinereții sînt prezentate în Sfînta Scriptură ca etape importante în efortul către desăvîrșire a fiecărui om. Caracteristicile specifice acestor vîrste – puritatea sufletească, smerenia, capacitatea de învățare și perfecționare – sînt transpuse în modele pentru viața omului, care dau posibilitatea cunoașterii învățăturii de credință și ușurează drumul către mîntuire. Prin faptele și învățăturile Sale, Domnul Iisus Hristos a binecuvîntat copiii, dîndu-i ca exemplu de virtute pentru adulți: ,,De nu vă veți întoarce și nu veți fi precum pruncii, nu veți intra în împărăția cerurilor” (Mt. 18,3). Citeşte mai departe >>>
|
Свежие записи
-
Părintele arhimandrit Mitrofan a fost înmormîntat la Mănăstirea Zăbriceni
-
A trecut la cele veșnice Arhimandritul Mitrofan, nevoitor al Mănăstirii „Nașterea Domnului”, Zăbriceni
-
Sfînta Liturghie la Mănăstiria „Adormirea Maicii Domnului” din Călărășeuca, cu prilejul aniversării a 12 ani de la hirotonia întru arhiereu a Înaltpreasfințitului Nicodim
-
Mesaj de felicitare adresat Înaltpreasfințitului Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, cu ocazia aniversării a 12-a de la hirotonia întru Arhiereu, din partea Colaboratorilor Centrului Eparhial, a Clerului, Cinului monahal și a poporului drept credincios al Episcopiei de Edineț și Briceni
-
Înaltpreasfințitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, a participat la Ședința Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova
|