|
|
În Duminica a XV-a după Rusalii, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, s-a aflat în mijlocul mulțimii enoriașilor Catedralei „Sf. Nicolae” din Orhei, oficiind Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie înconjurat de soborul slujitorilor sfîntului locaș. În dimineața zilei, Prea Sfinția Sa a fost întîmpinat și condus pînă la biserică de membrii corului Catedralei „Sf. Nicolae” în frunte cu doamna dirijor Raisa Racu, care i-au adus Ierarhului felicitări și un frumos cadou cu prilejul recent sărbătoritei zile de naștere.
După citirea pericopei evanghelice a zilei, de la Matei XXII, 35-46, cu binecuvîntarea Prea Sfințitului Nicodim, clericul Catedralei „Sf. Nicolae”, protoiereul Alexandru Fîrfa, a rostit un cuvînt de învățătură în care a îndemnat credincioșii să realizeze în viața lor porunca supremă pe care ne-a lăsat-o Mîntuitorul – cea a iubirii față de Dumneze și față de aproapele. Citeşte mai departe >>>
“Să iubeşti pe aproapele tău, ca pe tine însuţi” (Matei 22, 39)
Pavel, model al adevăratei iubiri către aproapele
Sfântul Pavel, care deşi om, a fost răpit până la al treilea cer şi a întrecut pe îngeri şi pe arhangheli, ne îndeamnă într-un loc să-i urmăm lui şi cu dânsul lui Hristos, zicând: “Următori fiţi mie, precum şi eu lui Hristos” (I Corinteni 11, 1). În alt loc, dimpotrivă, el tace când este vorba despre persoana sa, şi deodată ne duce la Dumnezeu: “Fiţi următori lui Dumnezeu, ca nişte fii iubiţi” (Efeseni 5, 1).
Prin aceasta, el arată că noi cu nimic mai mult nu putem să fim următori lui Dumnezeu, decât atunci când întru toate ne sârguim a ajuta la binele aproapelui, şi de aceea adaugă: “Umblaţi întru dragoste” (Efeseni 5, 2). Îndată ce a zis “Fiţi următori lui Dumnezeu”, a adăugat “Umblaţi întru dragosteca să ne dea a înţelege că această faptă bună, mai mult decât toate, ne face asemenea lui Dumnezeu. Alte fapte bune, mai mici, se văd numai la oameni, de pildă: lupta cu poftele, războiul împotriva îmbuibării, împotriva lăcomiei de avere şi împotriva mâniei; dragostea, însă, o avem în comun cu Dumnezeu. De aceea a zis Hristos: “Rugaţi-vă pentru cei ce vă supără şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru, Care este în cer” (Matei 5, 44-45). Citeşte mai departe >>>
Prea Sfințitul Nicodim a încheiat pelerinajul său la locurile sfinte din Grecia vizitînd Biserica Sfîntul Mare Mucenic Dumitru din Tesalonic. Este cea mai mare biserică închinată acestui sfînt și datează de pe vremea cînd orașul Tesalonic, al cărui patron spiritual este Sfîntul Dumitru, era cel de-al doilea oraș ca mărime din Imperiul Bizantin. Face parte din situl Monumentelor Paleocreștine și Bizantine din Tesalonic, se află pe lista monumentelor care fac parte din Patrimoniul mondial UNESCO, din 1988. Prima biserică datează din secolul al IV-lea și a fost construită pe locul unor băi romane. A cunoscut o primă organizare în secolul al VII-lea, iar apoi o alta în secolul al VIII-lea. După cucerirea otomană, survenită în anul 1430, a fost transformată în moschee. A redevenit biserică după recucerirea orașului de către greci, în timpul primului război balcanic, în 1912. În biserică se păstrează moaștele Sfîntului Mare Mucenic Dumitru, Izvorîtorul de Mir. Citeşte mai departe >>>
Din istoria sfîntului așezămînt aflăm că această chilie a trecut în stăpînirea monahilor din Basarabia pe la anul 1870, cînd un monah basarabean pe nume Teodorit Hodorogea, viețuitor al schitului Prodromu, a cumpărat-o de la Marea Lavră. Ieromonahul Teodorit a restaurat biserica și un corp de chilii, ce se aflau pe această moșie și care erau ruinate. De atunci și pînă în prezent în această chilie s-au nevoit mai mulți monahi moldoveni care au contribuit fiecare după măsura posibilităților la bunăstarea sfîntului așezămînt și la înflorirea vieții duhovnicești de aici. Citeşte mai departe >>>
Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, însoțit de secretarul eparhial, protoiereul Adrian Cotelea, aflîndu-se într-un pelerinaj în Sfîntul Munte, a vizitat și Mănăstirea Sfîntul Pantelimon — una din cele 20 de mănăstiri din Muntele Athos, situată în sud-vestul peninsulei athonite. Mănăstirea este locuită de mai bine de două sute de ani de monahi de origine rusă, motiv pentru care este adesea numită "Rusikon", adică "mănăstirea ruşilor". Mănăstirea are rangul al nouăsprezecelea în ordinea ierarhică a mănăstirilor atonite. Călugării trăiesc în viaţă de obşte. Hramul mănăstirii este Sfîntul Pantelimon, 27 iulie / 9 august.
Existenţa unei mănăstiri în apropierea locaţiei actuale a mănăstirii este atestată de peste o mie de ani. Primele clădiri datează din secolul al XI-lea, din vremea împăratului bizantin Alexie I Comnenul (1081-1118).
Mănăstirea a fost reconstruită în secolul al XIII-lea, după un incendiu, cu sprijinul împăratului bizantin Andronic al II-lea Paleologul (1282-1328) şi a domnitorilor sîrbi. Mănăstirea a cunoscut perioade succesive de prosperitate economică şi de recesiune. De-a lungul secolelor, a fost locuită atît de monahi greci cît şi ruşi, numărul unora sau al altora crescînd sau descrescînd de la o perioadă la alta. Citeşte mai departe >>>
Mănăstirea Vatoped este una din cele douăzeci de mari mănăstiri athonite, situată în partea de nord-est a peninsulei monastice, şi a doua în ierarhia din Sfîntul Munte. Conform tradiţiei, ctitorul fondator al Mănăstirii Vatopedului dintru început a fost sfîntul Constantin cel Mare, ca mulţumire că Maica Domnului l-a scăpat pe fiul său Arcadie de la înec. Şi numele mănăstirii s-ar trage de la această întîmplare: "vatos", arbust sau tufiş, şi "paidos" copil – copilul găsit în tufiş / arbust.
Pe la 361-363 tot Muntele Athos a fost pustiit de păgîni, iar în anii 379-395 mănăstirea a fost refăcută de împăratul Teodosie cel Mare. Dar pe la anul 860 a fost din nou prădată de către beduinii siriaci. Mănăstirea a fost reîntemeiată în anul 972 de trei călugări: Atanasie, Nicolae şi Antonie, care au fost ucenici ai sfîntului Atanasie Athonitul, fondatorul mănăstirii Marea Lavră şi a monahismului de obşte în Sfîntul Munte Athos. Citeşte mai departe >>>
Schitul românesc Prodromu, cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul”, este unul din cele două schituri românești din Muntele Athos (alături de Schitul Lacu). Depinde de mănăstirea Marea Lavră.
Din istoria sfîntului așezămînt aflăm că această parte de răsărit a Muntelui Athos, zonă foarte liniştită şi bogată în peşteri, a fost dintotdeauna un loc preferat de sihaştrii români athoniţi. Aici au sihăstrit călugări români încă din secolul al IV-lea. În a doua jumătate a secolului al VIII-lea se nevoiau în peşterile de aici vreo zece sihaştri din Ţările Române, care şi-au construit câteva colibe şi o mică biserică de piatră avînd hramul Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. La începutul secolului al XIX-lea biserica se numea Chilia Sfântului Ioan Botezătorul, Chilia Românească de la Vigla Ianicopoli, sau, mai apoi, Chilia Prodromul (Înaintemergătorul). Citeşte mai departe >>>
Chilia Sfîntul Gheorghe Colciu este una dintre cele mai mari chilii ce țin de Mănăstirea Vatoped, aflată fiind în regiunea numită Kapsala. Avînd un paraclis închinat Sfîntului Gheorghe, chilia este una dintre cele mai mari chilii românești din întreg Sfîntul Munte Athos, în ea locuind în jur de zece călugări.
Istoria chiliei Colciu ne este păstrată într-o scriere, păstrată în manuscris, a bătrînului Ioan Șova, vechi nevoitor în Chilia Sfîntul Gheorghe "Colciu". Lucrarea consemnează istoria a două chilii din zonă: Sfîntul Gheorghe și Sfîntul Ioan Botezătorul.
Primul ctitor al chiliei Colciu, zidită ca schit al Mănăstirii Vatoped, este un creștin înstărit și evlavios din Italia, pe numele său "Kolchiu", undeva pe la începutul secolului al VII-lea. De-a lungul vremii, atît schitul, cît și chiliile acestuia, s-au deteriorat, de multe ori ele ajungînd ruină. În partea dinspre mare se văd încă și astăzi urme ale sihaștrilor peștereni, care se retrăgeau în isihie, fie într-o peșteră, fie într-o micuță sihăstrie. Din schitul inițial, astăzi se mai păstrează doar un măreț turn pătrat, cu mai multe etaje, aflat în ruină. Citeşte mai departe >>>
Pelerinajul Prea Sfințitului Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, în Sfîntul Munte Athos a început cu o vizită la Careia, centrul administrativ al republicii monastice și reședința Sfintei Chinotite. Aici prea Sfinția Sa a discutat pe teme duhovnicești cu părintele protos al Sfîntului Munte, arhimandritul Maxim, viețuitor al Mănăstirii Iviron.
Careia a fost centrul adiministrativ al comunităţii monastice încă din secolul al X-lea. Sfânta Chinotită (Comunitate) este formată din douăzeci de monahi ce reprezintă cele douăzeci de mănăstiri suverane de la Sfântul Munte și este parlamentul Athosului în care toate deciziile, obligatorii pentru toţi, sunt luate prin hotărârea majorităţii. Cel care conduce întâlnirile Sfintei Comunităţi (preşedintele), întâlniri ce au loc de două ori pe săptămână, este aşa numitul protos sau protoepistatis, adică întâiul sau întâiul în adunare. Funcţia acestuia se întinde pe durata unui an, şi el este ales de către cele mai vechi cinci mănăstiri din Sfântul Munte. Acestea sunt: Megisti Lavra (Marea Lavră), Vatopedi, Iviron, Hilandar şi Dionisiu. Instanţa executivă a Sfintei Comunităţi este Sfânta Pază (Iera Epistasia) a cărei responsabilitate se întinde, de asemenea, pe durata unui singur an. Membrii ei sunt protosul Sfintei Comunităţi şi încă trei membri din consiliul de conducere al Muntelui Athos. Ei sunt aleşi din patru mănăstiri diferite, fiecare dintre ei fiind superiorul uneia din cele cinci mănăstiri mai sus numite. Sfânta Pază păstrează sigiliul Sfintei Comunităţi, sigiliu alcătuit din patru părţi, fiecare membru dispunând de câte o parte a sigiliului. Citeşte mai departe >>>
Muntele Sfînt, aşa cum este numit în mod obişnuit Athosul (degetul estic al Peninsulei Chalkidike) de către ortodocşi, este unul din cele mai vechi centre monahale care, de mai bine de un mileniu, este cel mai însemnat punct de reper spiritual al ortodoxiei din întreaga lume.
Istoria Sfîntului Munte ca centru monahal al Ortodoxiei începe undeva la jumătatea secolului al IX-lea. Istoricul Genesios relatează că în anul 843, cu prilejul unui sinod pe care împărăteasa Teodora l-a convocat pentru sărbătorirea reintroducerii Sfintelor Icoane în bisericile imperiului, printre alţii, se aflau în Constantinopol şi călugări de la Muntele Athos.
În vremea respectivă, călugării din Sfîntul Munte nu vieţuiau în mănăstiri, aşa cum îi cunoaştem noi astăzi, ci liber, în aşa numitele ,,lavre” – adunări de mici colibe construite în locurile unde vieţuiseră monahi deosebiţi care au atras tineri dornici de a fi călăuziţi în viaţa duhovnicească, aceştia din urmă construindu-şi, nu departe de îndrumătorul lor, colibe în care să se adăpostească. Citeşte mai departe >>>
La 12 septembrie 2012, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfîntul Cneaz Alexandru Nevskii. Cu acest prilej, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, adresează felicitări cu ocazia sărbătoririi Sfîntului ocrotitor omagiaților acestei zile:
— Protoiereului Alexandru Usatîi, paroh al bisericii „Sf. Arhangheli” din or. Otaci și blagocin de Ocnița
— Protoiereului Alexandru Ceaglei, paroh al bisericii „Sf. Gheorghe”, or. Ocnița
— Protoiereului Alexandru Feodorov, paroh al bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, s. Cuconești, Edineț
— Diaconului Alexandru Todiev, cleric al bisericii „Sf. Alexei, Mitropolitul Moscovei”, s. Alexeevca, Edineț
Prea Cucerniciile Voastre!
Cu prilejul sărbătoririi Sfîntului Binecredinciosului Cneaz Alexandru Nevskii, care este și ocrotitorul spiritual al Sfințiilor Voastre, vreau să Vă aduc cele mai sincere felicitări, dimpreună cu urări de ani mulți, sănătate, har și bună sporire în tot lucrul binecuvîntat pe care-l faceți. Bunul Dumnezeu, pentru rugăciunile Binecredinciosului Cneaz Alexandru Nevskii, să Vă dăruiască har și statornicie în mărturisirea credinței ortodoxe, spre slava Preasfintei Treimi, binele Bisericii și mîntuirea credincioșilor care V-au fost încredințați spre păstorire! Citeşte mai departe >>>
“Capul lui, fraţi creştini, a urmat nişte „drumuri” mai speciale. El a fost recuperat din palatul Irodiadei şi purtat, ca un odor de mare preţ, prin Siria, Mesopotamia, Egipt, iar astăzi este într-o moschee din Damasc, ridicată pe ruinele unei catedrale închinate Sfântului Ioan Botezătorul. Acolo vin mulţi bolnavi, mai ales orbi. Te impresionează privirea lor, fixată undeva în gol… Am întrebat pe cineva: „Ce aşteaptă aceştia, de stau aici de atâta vreme?” şi mi s-a răspuns: „Foarte mulţi dintre ei se vindecă”.
Trupul Sfântului Ioan a rămas îngropat în Sevastia până la anul 362, când Iulian Apostatul a vrut să-l ardă, împreună cu alte sfinte moaşte. Creştinii l-au scos din mormânt — era cu trupul întreg – şi l-au dus în Alexandria, punând în locul lui alte oseminte care au fost arse de tiranul împărat. Despre trupul lui nu mai ştim nimic. Înainte de asta, Sfântul Luca, trecând prin Sevastia, ia mâna dreaptă a sfântului Ioan şi o duce în Antiohia, păstrând-o cu foarte mare cinste. În timpul lui Iulian au ascuns-o într-un zid, ca s-o ferească de furia tiranului, apoi a ajuns la Athos. Astăzi această mână este la Mănăstirea Sfântului Dionisie şi cu ea se sfinţesc apele.
Citeşte mai departe >>>
|
Свежие записи
-
Părintele arhimandrit Mitrofan a fost înmormîntat la Mănăstirea Zăbriceni
-
A trecut la cele veșnice Arhimandritul Mitrofan, nevoitor al Mănăstirii „Nașterea Domnului”, Zăbriceni
-
Sfînta Liturghie la Mănăstiria „Adormirea Maicii Domnului” din Călărășeuca, cu prilejul aniversării a 12 ani de la hirotonia întru arhiereu a Înaltpreasfințitului Nicodim
-
Mesaj de felicitare adresat Înaltpreasfințitului Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, cu ocazia aniversării a 12-a de la hirotonia întru Arhiereu, din partea Colaboratorilor Centrului Eparhial, a Clerului, Cinului monahal și a poporului drept credincios al Episcopiei de Edineț și Briceni
-
Înaltpreasfințitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, a participat la Ședința Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova
|
