Pelerinajul Prea Sfințitului Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, în Sfîntul Munte Athos a început cu o vizită la Careia, centrul administrativ al republicii monastice și reședința Sfintei Chinotite. Aici prea Sfinția Sa a discutat pe teme duhovnicești cu părintele protos al Sfîntului Munte, arhimandritul Maxim, viețuitor al Mănăstirii Iviron.
Careia a fost centrul adiministrativ al comunităţii monastice încă din secolul al X-lea. Sfânta Chinotită (Comunitate) este formată din douăzeci de monahi ce reprezintă cele douăzeci de mănăstiri suverane de la Sfântul Munte și este parlamentul Athosului în care toate deciziile, obligatorii pentru toţi, sunt luate prin hotărârea majorităţii. Cel care conduce întâlnirile Sfintei Comunităţi (preşedintele), întâlniri ce au loc de două ori pe săptămână, este aşa numitul protos sau protoepistatis, adică întâiul sau întâiul în adunare. Funcţia acestuia se întinde pe durata unui an, şi el este ales de către cele mai vechi cinci mănăstiri din Sfântul Munte. Acestea sunt: Megisti Lavra (Marea Lavră), Vatopedi, Iviron, Hilandar şi Dionisiu. Instanţa executivă a Sfintei Comunităţi este Sfânta Pază (Iera Epistasia) a cărei responsabilitate se întinde, de asemenea, pe durata unui singur an. Membrii ei sunt protosul Sfintei Comunităţi şi încă trei membri din consiliul de conducere al Muntelui Athos. Ei sunt aleşi din patru mănăstiri diferite, fiecare dintre ei fiind superiorul uneia din cele cinci mănăstiri mai sus numite. Sfânta Pază păstrează sigiliul Sfintei Comunităţi, sigiliu alcătuit din patru părţi, fiecare membru dispunând de câte o parte a sigiliului.
Oraşul Careia se găseşte într-o pădure de nuci şi aluni de lângă Mănăstirea Cutlumuş, în mijlocul peninsulei atonite. Potrivit tradiţiei, Careia ar fi fost întemeiată de împăratul Constantin cel Mare şi distrusă mai târziu de Iulian Apostatul. Atunci când Careia a fost (re)întemeiată, în secolul al X-lea, aşezarea consta în primul rând din câtevă mănăstiri şi clădiri mai mici care slujeau drept reşedinţe pentru reprezentanţii unor mănăstiri mai îndepărtate.
Populaţia oraşului cuprinde, pe lângă monahi, mai multi bărbaţi mireni care vând diferite produse locale şi diferite obiecte bisericeşti. În anul 1981, The population aşezării era de 235 de persoane. În oraş există mai multe clădiri, majoritatea aparţinând celor douăzeci de mănăstiri. Aceste clădiri sunt de regulă mici şi au câte două etaje. În apropierea oraşului se află Schitul Sf. Andrei, ctitorie a ţarilor ruşi.
Cea mai impunătoare clădire din oraş este biserica Protaton. Biserica a fost construită la începutul secolului al X-lea şi este închinată Adormirii Maicii Domnului. Biserica este folosită atât pentru slujbele zilnice cât şi pentru ceremoniile oficiale ale Sfintei Comunităţi. Este o biserică în plan basilical, cu trei nave şi două pridvoare (nartexul dinspre nord este un fel de portic). Biserica a fost reparată pe la sfârşitul secolului al XIII-lea, în vremea împăratului Andronic al II-lea Paleologul (1282-1328). În anii 1534-1535 în partea de nord-est a bisericii a fost construită o clopotniţă rectangulară, sub supravegherea Protosului din acea vreme, Serafim.
Pe la începutul secolului al XIV-lea, biserica a fost pictată în frescă de cunoscutul iconograf din şcoala macedoneană, Manuil Panselinos. Acesta a împărţit pictura în patru registre. Pe registrul inferior sunt reprezentaţi sfinţi ai Bisericii Ortodoxe, în mărime naturală. Registrul următor (al doilea) redă Adormirea Maicii Domnului. Al treilea registru Cuprinde scene din Noul Testament, iar în registrul superior sunt reprezentate chipurile profeţilor şi ale strămoşilor lui Hristos.
Pe la jumătatea secolului al XX-lea, biserica a fost din nou restaurată: acoperişul de lemn a fost înlocuit cu unul din ciment şi cu ţiglă ce o imita pe cea din perioada bizantină.
