Muntele Sfînt, aşa cum este numit în mod obişnuit Athosul (degetul estic al Peninsulei Chalkidike) de către ortodocşi, este unul din cele mai vechi centre monahale care, de mai bine de un mileniu, este cel mai însemnat punct de reper spiritual al ortodoxiei din întreaga lume.
Istoria Sfîntului Munte ca centru monahal al Ortodoxiei începe undeva la jumătatea secolului al IX-lea. Istoricul Genesios relatează că în anul 843, cu prilejul unui sinod pe care împărăteasa Teodora l-a convocat pentru sărbătorirea reintroducerii Sfintelor Icoane în bisericile imperiului, printre alţii, se aflau în Constantinopol şi călugări de la Muntele Athos.
În vremea respectivă, călugării din Sfîntul Munte nu vieţuiau în mănăstiri, aşa cum îi cunoaştem noi astăzi, ci liber, în aşa numitele ,,lavre” – adunări de mici colibe construite în locurile unde vieţuiseră monahi deosebiţi care au atras tineri dornici de a fi călăuziţi în viaţa duhovnicească, aceştia din urmă construindu-şi, nu departe de îndrumătorul lor, colibe în care să se adăpostească.
Prima mănăstire (în înţelesul de astăzi) înfiinţată pe Sfîntul Munte, este Mănăstirea Megisti Lavra (Marea Lavră), în traducere exactă ,,cel mai mare sat de colibe”. Construcţia sa din anul 963 este legată de două personalităţi semnificative ale vremii respective între care exista o strînsă prietenie. Este vorba de cuviosul Atanasie Athonitul şi de generalul pe atunci, mai tîrziu împăratul Bizanţului, Nichifor Focas. După campania biruitoare dusă împotriva piraţilor arabi, care aveau principala lor bază în Chandaka (astăzi Chania) din Creta, aflînd că prietenul său Atanasie vieţuia pe Muntele Athos, Nichifor s-a decis să dăruiască acestuia din urmă o mare parte a prăzii de război, pentru a construi o mănăstire pe Muntele Athos. Nichifor însuşi dorea să devină monah în această mănăstire şi să vieţuiască alături de prietenul său, Atanasie. Cu toate că intenţiile generalului în ceea ce priveşte viitorul său au fost spulberate prin aceea că el a fost chemat să primească demnitatea împărătească, contribuţia sa ca împărat la terminarea mănăstirii Marea Lavră a fost una decisivă şi, tototdată, extrem de generoasă.
Cu timpul, după modelul Mănăstirii Marea Lavră s-au întemeiat şi alte mănăstiri. Pînă în secolul al XVI-lea erau întemeiate toate cele 20 de mănăstiri care se păstrează şi astăzi. De la jumătatea secolului al XVI-lea pînă la sfîrşitul secolului al XVIII-lea au fost construite nouă schituri (ele se păstrează pînă astăzi). Acestea erau mici grupe de colibe unde se retrăgeau monahii care vroiau să vieţuiască după reguli mai aspre decît cele practicate în mod obişnuit în mănăstiri. În felul acesta a luat naştere amintitul centru monahal ecumenic al ortodoxiei de pe Muntele Athos.
În perioada 3 – 14 septembrie 2012, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, însoțit de protoiereul Adrian Cotelea, secretar eparhial și președinte al Departamentului eparhial Relații Externe, a efectuat un pelerinaj pe la mai multe din mănăstirile și schiturile Sfîntului Munte.
