Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, însoțit de secretarul eparhial, protoiereul Adrian Cotelea, aflîndu-se într-un pelerinaj în Sfîntul Munte, a vizitat și Mănăstirea Sfîntul Pantelimon — una din cele 20 de mănăstiri din Muntele Athos, situată în sud-vestul peninsulei athonite. Mănăstirea este locuită de mai bine de două sute de ani de monahi de origine rusă, motiv pentru care este adesea numită "Rusikon", adică "mănăstirea ruşilor". Mănăstirea are rangul al nouăsprezecelea în ordinea ierarhică a mănăstirilor atonite. Călugării trăiesc în viaţă de obşte. Hramul mănăstirii este Sfîntul Pantelimon, 27 iulie / 9 august.
Existenţa unei mănăstiri în apropierea locaţiei actuale a mănăstirii este atestată de peste o mie de ani. Primele clădiri datează din secolul al XI-lea, din vremea împăratului bizantin Alexie I Comnenul (1081-1118).
Mănăstirea a fost reconstruită în secolul al XIII-lea, după un incendiu, cu sprijinul împăratului bizantin Andronic al II-lea Paleologul (1282-1328) şi a domnitorilor sîrbi. Mănăstirea a cunoscut perioade succesive de prosperitate economică şi de recesiune. De-a lungul secolelor, a fost locuită atît de monahi greci cît şi ruşi, numărul unora sau al altora crescînd sau descrescînd de la o perioadă la alta.
De-a lungul secolelor a fost sprijinită de principii sîrbi, de mai mulţi domnitori români şi de împăraţii bizantini. În secolul al XVIII-lea, ea a primit mai multe danii de la domnitorii fanarioţi din ţările române, între care Ioan Mavrocordat (domn al Munteniei 1716-1719), Constantin Racoviţă (domn al Moldovei 1749-1753 şi 1756-1757 şi al Munteniei 1753-1756, 1763-1764) sau Grigore al III-lea Ghica (domnitor al Moldovei 1764-1767, 1774-1777 şi al Munteniei 1768-1769)
Între anii 1812-1821, Scarlat Calimah, domnitor al Moldovei (1806, 1807-1810, 1812-1819) şi al Munteniei (1821) a rezidit din temelie biserica şi chiliile pe locul lor actual. Construcţia începuse din anul 1765. Pisania de la intrare îl arată pe Scarlat Calimah drept ctitor. Capul de Bour al Moldovei a fost sculptat în piatră, purtînd data de 1819, şi pe un turn de lîngă trapeză. Catoliconul a fost construit tot în această perioadă, în stilul bisericilor atonite, şi a fost închinat Sfîntului Pantelimon.
Din anul 1875, ruşii au devenit definitiv majoritari în mănăstirea Sf. Pantelimon, fiind pusă sub conducerea unor egumeni ruşi. În acelaşi an, s-a stabilit printr-un decret ca slujbele din catolicon (biserica mare a mănăstirii) să fie ţinute atît în greacă cît şi în slavonă. În această perioadă,aceasta a devenit cea mai mare dintre mănăstirile de la Muntele Athos, numărînd în 1903 peste 1440 de monahi. Se crede că la apogeul dezvoltării ei, mănăstirea număra peste 2000 de monahi. Între anii 1887-1888, mănăstirea a fost iarăşi refăcută de ţarul Rusiei, Alexandru al III-lea (1881-1894).
Mănăstirea are mai multe proprietăţi atît la Muntele Athos (între care 70 de paraclise, cinci chilii, metocul Chromitsa, schitul Bogorodiţa închinat Maicii Domnului, schitul Nea Thebais – Noua Tebaidă şi alte trei schituri), precum şi la Istanbul şi în Rusia. Mănăstirea arată ca o fortăreaţă, avînd clădirile cu mai multe etaje şi cupole înalte. Clopotele mănăstirii, cele mai mari din întreaga Grecie, au fost donate mănăstirii de ţarii ruşi. O aripă a mănăstirii a fost distrusă de un incendiu în anul 1968. În prezent, în mănăstirea propriu-zisă mai vieţuiesc doar cîteva zeci de monahi ruşi, precum şi cîţiva călugări români.
Schitul „Starîi Rusikon” al Mănăstirii:
