Candela

Legături oficiale

Официальный сайт Русской Православной Церкви / Патриархия.ru

Sfîntul Luca al Crimeei — doctor fără de arginți și Mărturisitor al Ortodoxiei în prigoana comunistă

 

Sfântul Ierarh Luca s-a născut în familia lui Felix Voino-Iaseneţki, în Kesţ, Crimeea răsăriteană, pe 27 aprilie 1877, şi a primit din botez numele Valentin. Credinţa sa a fost înrâurită de apropierea Lavrei Peşterilor (familia se mutase în Kiev), precum şi de o Sfântă Scriptură, primită cu prilejul absolvirii liceului. Avea un mare talent artistic, precum şi dorinţa de a şi-l cultiva, însă asupra acestuia a predominat dorinţa sa de a-i ajuta pe ţăranii săraci din jur, aşa că s-a înscris la cursurile şcolii medicale din Kiev, pe care a absolvit-o în 1903. Citeşte mai departe >>>

Protoiereul Zosim Toia, Blagocinul sectorului III al municipiului Chișinău, a fost decorat de către Prea Sfințitul Nicodim cu medalia eparhială „Sf. Vasile cel Mare” de gradul I

 

Protoiereul Zosim Toia, Blagocinul sectorului III al municipiului Chișinău, aflat într-o vizită în Episcopia de Edienț și Briceni, a fost decorat de către Prea Sfințitul Nicodim cu cea mai înaltă distincție eparhială – medalia „Sf. Vasile cel Mare” de gradul I.

Ierarhul a mulțumit Prea Cucernicului părinte pentru zelul misionar deosebit pe care l-a demonstrat dintotdeauna și cu prisosință întru promovarea valorilor creștin-ortodoxe spre slava Preasfintei Treimi și propășirea Bisericii lui Hristos.

La rîndul său, părintele Zosim Toia a mulțumit Prea Sfințitului Nicodim pentru înalta apreciere și pentru bucuria de a fi binecuvîntat în acest fel de către Sfîntul și Marele Ierarh Vasile. Citeşte mai departe >>>

Emisiunea „Cuvintele Credinței” de la postul public de televiziune „Moldova 1” la biserica „Nașterea Maicii Domnului” din satul Stolniceni, Edineț

A fost petrecut în veșnicie Părintele Gheorghe Chirița

 

Marți, 19 februarie 2013, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a oficiat cu bunăvoința și alături de Prea Sfințitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, înconjurați de un sobor numeros de preoți și mulțime de credincioși, Sfînta Liturghie și slujba înmormîntării Prea Cucernicului Protoiereu Gheorghe Chirița în biserica „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Lăpușna, raionul Hîncești. La Sfînta Liturghie a participat rugîndu-se și Prea Sfințitul Anatolie, Episcop de Cahul și Comrat.

La final, Ierarhii a rostit cîte un necrolog, în care au elogiat personalitatea și rîvna aprinsă a părintelui Gheorghe pentru slujirea lui Dumnezeu și a poporului binecredincios, și au transmis familiei îndurerate mesaje de susținere și condoleanțe. Prea Sfințitul Nicodim a vorbit în special despre calitatea părintelui de a-i cuceri pe creștini prin duhul dragostei și al blîndeții, ce i-a înnobilat sufletul de la naștere pînă la ultima suflare. De asemenea, Ierarhul a îndemnat pe toți cei care au fost născuți și crescuți pentru viața în Hristos, care au fost binecuvîntați și au primit Sfintele și Nemuritoarele Taine din mîna vrednicului de pomenire părinte Gheorghe, să nu-l uite niciodată și să se roage fierbinte, cu multă credință, acum și totdeauna, pentru odihna cu drepții a sufletului său.

Dumnezeu să-l odihnească în pace! Citeşte mai departe >>>

În Duminica lui Zaheu Vameşul, Prea Sfinţitul Nicodim a liturghisit la Catedrala «Sf. Irh. Nicolae» din Orhei

 

În Duminca lui Zaheu Vameşul, la Catedrala „Sf. Irh Nicolae” din Orhei Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată de Prea Sfinţitul Nicodim, Episcop de Edineţ şi Briceni, în fruntea unui sobor de preoţi şi diaconi şi în prezenţa mulţimii credincioşilor. Predica după citirea Sfintei Evanghelii a fost rostită, cu binecuvîntarea Ierarhului, de către slujitorul Catedralei preotul Sergiu Matei.

În cadrul serviciului divin, diaconul Gheorghe Gavriliţă a fost prohirisit în treapta de preot. Ierarhul a adresat calde cuvinte de felicitare nou hirotonitului slujitor al Bisericii lui Hristos, îndrumîndu-l să-şi ducă în deplină dragoste şi ascultare slujirea păstorească la care a fost chemat de Mîntuitorul, şi i-a oferit în dar un set de Trebnice. Citeşte mai departe >>>

Mesajul de condoleanţe al Prea Sfinţitului Nicodim, Episcop de Edineţ şi Briceni, la trecerea la cele veşnice a Protoiereului Gheorghe Chiriţa, paroh al bisericii „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil” din satul Lăpuşna, raionul Hînceşti

 

Cu tristeţe şi adîncă durere ne despărţim în aceste zile de părintele Gheorghe Chiriţa, vrednic slujitor al Altarului, neobosit mărturisitor al credinţei în Hristos prin exemplul propriei sale vieţi şi un om de o rară nobleţe şi cumsecădenie.

Un suflet blînd şi bun, gata să ajute pe oricine, părintele Gheorghe va rămîne în conştiinţa tuturor celor care l-au cunoscut şi iubit o făclie mereu arzîndă pentru slujirea şi trăirea credinţei în Hristos, pe care a moştenit-o din familia sa şi a cărei lumină a revărsat-o cu multă dragoste peste fiii săi duhovniceşti, păstoririi cărora şi-a dedicat întreaga viaţă. Citeşte mai departe >>>

Praznicul Întîmpinării Domnului la Catedrala „Sf. Vasile cel Mare” din orașul Edineț

 

În ziua praznicului Întîmpinării Domnului Dumnezeului și Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, vineri, 15 februarie 2013, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a săvîrșit Sfînta Liturghie la Catedrala „Sf. Vasile cel Mare” din orașul Edineț. Prea Sfinției Sale i-a coliturghisit un sobor de preoți și diaconi din care au făcut parte protoiereul Adrian Cotelea, secretarul Eparhiei de Edineț și Briceni, protoiereul Sergiu Prisăcaru și protoiereul Ioan Cernea, cleric al Catedralei. Citeşte mai departe >>>

Mesajul de condoleanțe al Prea Sfințitului Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, adresat Prea Sfințitului Ambrozie, Episcop de Neftekamsk și Birsk

Prea Sfinția Voastră,

Am aflat cu multă durere de vestea trecerii la Domnul a iubitului tată al Prea Sfinției Voastre, Petru Munteanu, care a părăsit această viață la vîrsta de 73 de ani. Iubit de cei din jur şi de familia sa, nou adormitul Petru Munteanu a fost și este pentru cei care l-au cunoscut şi iubit modelul de tată creștin, cu sufletul îmbogățit de virtuţi, care şi-a crescut copiii în dragoste faţă de Dumnezeu şi de oameni.

Avînd  o viață pilduitoare, dar și rugători care-l pomenesc cu multă dragoste înaintea Preasfintei Treimi, ne exprimăm la acest ceas de vremelnică despărțire nădejdea că Bunul Dumnezeu va așeza sufletul robului Său Petru cu drepții, în loc „de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea și suspinul”, luîndu-și nădăjduita plată a ostenelilor sale.

Veşnica lui pomenire din neam în neam!

Nicodim

Episcop de Edineț și Briceni

Hramul paraclisului „Sf. Trei Ierarhi” al Seminarului Teologic Liceal de fete din orașul Edineț

 

Marți, 12 februarie 2013, de praznicul Soborului Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Cuvîntătorul de Dumnezeu și Ioan Gură de Aur, paraclisul Seminarului Teologic Liceal de fete din orașul Edineț și-a cinstit ocrotitorii. În ziua sărbătorii, Sfînta Liturghie a fost oficiată de către Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. După citirea Sfintei Evanghelii, cu binecuvîntarea Ierarhului, clericul superior al Catedralei „Sf. Vasile cel Mare” din orașul Edineț, protoiereul Sergiu Panaite, a rostit o predică. Citeşte mai departe >>>

Zi de sărbătoare la biserica „Nașterea Maicii Domnului” din satul Stolniceni, Edineț

 

În Duminica a XXXVI-a după Pogorîrea Sfîntului Duh, în ziua cinstirii Soborului noilor mucenici și mărturisitori ai Rusiei, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, s-a aflat în mijlocul mulțimii credincioșilor de la biserica „Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Stolniceni, Edineț, unde a oficiat Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie. Prea Sfinția Sa a fost întîmpinat cu multă căldură de omagiatul părinte paroh, protoiereul Alexei Tanaseiciuc, care în ziua acestui praznic aniversează frumosul jubileu de 50 de ani de viață, precum și de soborul slujitorilor. Pericopa evanghelică a Duminicii, de la Matei XV, 21-28, (a Cananeencii), cu binecuvîntarea Ierarhului a fost explicată credincioșilor de către protoiereul Dionisie Lupașco, parohul bisericii „Sf. Mc. Gheorghe” din satul Șofrîncani, Edineț. Citeşte mai departe >>>

Vizită la biserica „Sf. Trei Ierarhi” din orașul Kiev

 

În ziua de 7 februarie 2013, după serviciul divin ce a avut loc în Lavra Kievo-Pecerska,  Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a întreprins o vizită în parohia „Sf. Trei Ierarhi” din orașul Kiev, blagocinia Goloseevca, unde paroh este concetățeanul nostru, preotul Valerie Jelihovschi. În semn de aleasă prețuire și în perspectiva unei fructuoase colaborări cu Eparhia de Edineț spre slava lui Dumnezeu și binele Bisericii Ortodoxe, Prea Sfințitul Nicodim l-a decorat pe părintele Valerie Jelihovschi cu medalia „Sf. Vasile cel Mare” de gradul I. Citeşte mai departe >>>

Pomenirea Sfințitului Mucenic Vladimir, Mitropolitul Kievului

 

La 7 februarie 2013 se împlinesc 95 de ani de la sfîrșitul mucenicesc al Mitropolitului de Kiev şi Halici Vladimir (Bogoiavlenskii). În această zi, sub protia Întîistătătorului Bisericii Ortodoxe Ucrainene, Prea Fericitul Mitropolit Vladimir al Kievului şi al Întregii Ucraine, a fost săvîrșită Dumnezeiasca Liturghie în Biserica „Cuvioșii Antonie şi Teodosie” din Sfînta Lavră Kievo-Pecherska.

Prea Fericirii Sale i-au coliturghisit Mitropolitul de Borispol Antonii (șeful Direcției executive a Bisericii Ortodoxe Ucrainene și rector al Academiei și Seminarului Teologic din orașul Kiev); Mitropolitul de Vîșgorod şi Chornobîl Pavel (stareț al manastirii); Arhiepiscopul Panteleimon (Romanovskii), Arhiepiscopul de Harkov şi Bogoduhiv Onufrii, Arhiepiscopul de Cernigov și Novgorod-Siverskii Ambrozie, Arhiepiscopul de Pereiaslav-Hmelnițkii şi Vișneve Alexandru, Arhiepiscopul de Jitomir şi Novograd-Volînskii Nicodim; Episcopul de Makariv Ilarii, Episcopul de Sumî şi Ohtîrka Evloghii, Episcopul de Volodimir-Volînskii şi Kovel Vladimir, Episcopul de Edineț și Briceni Nicodim, Episcopul de Brovary Teodosie, Vicarul Eparhiei de Habarovsc și Episcop de Nicolaev Aristarh, Episcopul de Kamensk şi Alapaevsk Serghii, Episcopul de Irpin Clement, Episcopul de Borodeanka Varsanufie, precum şi clerici din orașul Kiev, slujitori şi oaspeţi ai Mănăstirii. Citeşte mai departe >>>