În Duminca lui Zaheu Vameşul, la Catedrala „Sf. Irh Nicolae” din Orhei Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată de Prea Sfinţitul Nicodim, Episcop de Edineţ şi Briceni, în fruntea unui sobor de preoţi şi diaconi şi în prezenţa mulţimii credincioşilor. Predica după citirea Sfintei Evanghelii a fost rostită, cu binecuvîntarea Ierarhului, de către slujitorul Catedralei preotul Sergiu Matei.
În cadrul serviciului divin, diaconul Gheorghe Gavriliţă a fost prohirisit în treapta de preot. Ierarhul a adresat calde cuvinte de felicitare nou hirotonitului slujitor al Bisericii lui Hristos, îndrumîndu-l să-şi ducă în deplină dragoste şi ascultare slujirea păstorească la care a fost chemat de Mîntuitorul, şi i-a oferit în dar un set de Trebnice.
La final, Prea Sfinţitul Nicodim a adresat credincioşilor un cuvînt de învăţătură în care a explicat Evanghelia zilei de la Luca 19, 1-10, despre pocăinţa vameşului Zaheu. Ierarhul a subliniat hotărîrea pilduitoare a lui Zaheu de a se smulge de sub stăpînirea păcatului, care l-a făcut urît şi dispreţuit de poporul său, îndemnînd credincioşii să-L primească cu pocăinţă pe Hristos în casele sufletelor lor, pentru a auzi fericitele cuvinte ale Mîntuitorului – „Astăzi s-a făcut mîntuire casei acesteia!”
Biroul de presă al Episcopiei de Edineţ şi Briceni