Marți, 19 februarie 2013, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a oficiat cu bunăvoința și alături de Prea Sfințitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, înconjurați de un sobor numeros de preoți și mulțime de credincioși, Sfînta Liturghie și slujba înmormîntării Prea Cucernicului Protoiereu Gheorghe Chirița în biserica „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Lăpușna, raionul Hîncești. La Sfînta Liturghie a participat rugîndu-se și Prea Sfințitul Anatolie, Episcop de Cahul și Comrat.
La final, Ierarhii a rostit cîte un necrolog, în care au elogiat personalitatea și rîvna aprinsă a părintelui Gheorghe pentru slujirea lui Dumnezeu și a poporului binecredincios, și au transmis familiei îndurerate mesaje de susținere și condoleanțe. Prea Sfințitul Nicodim a vorbit în special despre calitatea părintelui de a-i cuceri pe creștini prin duhul dragostei și al blîndeții, ce i-a înnobilat sufletul de la naștere pînă la ultima suflare. De asemenea, Ierarhul a îndemnat pe toți cei care au fost născuți și crescuți pentru viața în Hristos, care au fost binecuvîntați și au primit Sfintele și Nemuritoarele Taine din mîna vrednicului de pomenire părinte Gheorghe, să nu-l uite niciodată și să se roage fierbinte, cu multă credință, acum și totdeauna, pentru odihna cu drepții a sufletului său.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni