Candela

Legături oficiale

Официальный сайт Русской Православной Церкви / Патриархия.ru
  • Произошла ошибка; возможно, лента недоступна. Повторите попытку позже.

Liturghie Arhierească în ziua pomenirii Cuviosului Serghie de Radonej în Lavra „Sfînta Treime”, Serghiev-Posad

 

Marcată anual la 18 iulie, sărbătoarea aflării cinstitelor moaște ale Cuviosului Serghie, egumenul de Radonej (1422), a devenit anul acesta puntul culminant al solemnităților dedicate aniversării a 700 de ani de la nașterea marelui nevoitor rus.

În această zi, Preafericitul Patriarh al Moscovei și al întregii Rusii Chiril înconjurat de un sobor de arhierei și clerici ai Bisericii Ortodoxe Ruse și ai Bisericilor Ortodoxe Locale a oficiat Dumnezeiasca Liturghie în Piața Soboarelor a Lavrei „Sfînta Treime” din Serghiev-Posad.

La serviciul divin au participat peste 300 de Ierarhi, oficialități de stat, invitați de onoare și mii de pelerini și închinători. Împreună cu delegații Bisericii Ortodoxe din Moldova în frunte cu Înalt Prea Sfințitul Mitropolit Vladimir, la eveniment a participat și Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, însoțit de părintele secretar eparhial, Protoiereul Adrian Cotelea.

Citeşte mai departe >>>

Prea Sfințitul Nicodim a participat la Sfinta Liturghie în cinstea pomenirii Mucenicilor familiei regale

 

Zeci de mii de credincioși au participat în noaptea spre 17 iulie, ziua pomenirii Sfinților Mucenici ai familiei Sfîntului Împărat Nicolae al II-lea, la Dumnezeiasca Liturghie oficiată  în aer liber în incinta Bisericii pe Temelii de Sînge din Ecaterinburg. Avînd în vedere numărul mare de credincioși, pentru acest eveniment a fost amenajat din timp în fața bisericii un altar pe o platformă cu acoperiș.

Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată de un sobor de Ierarhi din care a făcut parte Înalt Prea Sfințitul Vichentie, Mitropolit de Tașkent și Uzbekistan; Înalt Prea Sfințitul Nicon, Mitropolit de Ufa și Sterlitamak; Înalt Prea Sfințitul Ghiril, Mitropolit de Ecaterinburg și Verhotur; Prea Sfințitul Marchel, Episcop de Bălți și Fălești; Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni; Prea Sfințitul Inochentie, Episcop de Nijnii Taghil și Serov; Prea Sfințitul Nicolai, Episcop de Salavat și Kumertau; Prea Sfințitul Ambrozie, Episcop de Neftekamsk și Birsk; și Prea Sfințitul Mefodie, Episcop de Kamensk și Alapaevsk.

Citeşte mai departe >>>

Slujba Privegherii în cinstea pomenirii Sfinților Martiri ai Familiei ultimului țar Nicolae al II-lea Romanov

 

În seara de miercuri, 16 iulie 2014, în ajunul zilei de pomenire a Sfinților Purtătorilor de chinuri țarul Nicolae al II-lea Romanov, ţarina Alexandra Feodorovna și a copiilor lor – țareviciul Alexei şi marile ducese Olga, Tatiana, Maria şi Anastasia, la Biserica pe Temelii de Sînge din orașul Ecaterinburg a fost oficiată slujba Vecerniei Mici cu citirea Acatistului Sfinților Martiri din familia imperială și slujba Privegherii. Serviciul divin a fost oficiat de un sobor de Ierarhi din care a făcut parte Înalt Prea Sfințitul Vichentie, Mitropolit de Tașkent și Uzbekistan; Înalt Prea Sfințitul Nicon, Mitropolit de Ufa și Sterlitamak; Înalt Prea Sfințitul Ghiril, Mitropolit de Ecaterinburg și Verhotur; Prea Sfințitul Marchel, Episcop de Bălți și Fălești; Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni; Prea Sfințitul Inochentie, Episcop de Nijnii Taghil și Serov; Prea Sfințitul Nicolai, Episcop de Salavat și Kumertau; Prea Sfințitul Ambrozie, Episcop de Neftekamsk și Birsk; și Prea Sfințitul Mefodie, Episcop de Kamensk și Alapaevsk.

Citeşte mai departe >>>

Sfînta Liturghie în Biserica pe Temelii de Sînge din orașul Ecaterinburg

 

Miercuri, 16 iulie 2014, în ziua prăznuirii mutării cinstitelor moaște ale Sfîntului Ierarh Filip, Mitropolitul Moscovei și al Întregii Rusii, Făcătorul de Minuni, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a oficiat, în componența unui sobor de Ierarhi, preoți și diaconi Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie în Biserica pe Temelii de Sînge din orașul Ecaterinburg. La serviciul divin, prezidat de Înalt Prea Sfințitul Mitropolit Chiril, Întîistătătorul Eparhiei de Ecaterinburg și Verhotur, au mai coliturghisit Prea Sfințitul Marchel, Episcop de Bălți și Fălești, și Prea Sfințitul Ambrozie, Episcop de Neftecamsk și Birsk. La slujbă au fost înălțate rugăciuni și ectenii speciale pentru pace în Ucraina.

Biserica pe Temelii de Sînge din orașul Ecaterinburg este construită pe locul unde s-a aflat casa inginerului Ipatiev și unde în noaptea spre 17 iulie 1918 au primit moarte de mucenic ţarul Nicolae al II-lea Romanov, ţarina Alexandra Feodorovna, copiii lor – țareviciul Alexei şi marile ducese Olga, Tatiana, Maria şi Anastasia, precum şi medicul Evghenii Botkin, bucătarul Ivan Haritinov, valetul  Aloizii Trupp şi camerista Ana Demidova. Sfînta Liturghie a fost oficiată la altarul din dreapta al bisericii de jos, în camera unde a fost împușcată familia imperială.

Citeşte mai departe >>>

Vizita Prea Sfințitului Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, în Eparhia de Ecaterinburg

 

În perioada 15-18 iulie 2014, la invitația Înalt Prea Sfințitului Chiril, Mitropolit de Ecaterinburg și Verhotur, și cu binecuvîntarea Întîistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Vladimir, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, împreună cu Prea Sfințitul Marchel, Episcop de Bălți și Fălești, însoțit de părintele secretar eparhial, Protoiereul Adrian Cotelea, au vizitat Eparhia de Ecaterinburg pentru a participa la slujbele și manifestările culturale dedicate comemorării martiriului Sfîntului Țar Mucenic Nicolae al II-lea Romanov și a familiei sale, asasinați de bolșevici în noapte de 16 spre 17 iulie 1918. În Eparhia de Ecaterinburg aceste evenimente, numite generic Zilele Țarului, au o amploare deosebită, ele adunînd la slujba de comemorare zeci de mii de credincioși din Rusia și de dincolo de hotarele ei.

Citeşte mai departe >>>

Sfinții Mucenici și Doctori fără de arginți Cosma și Damian cinstiți la Mănăstirea Zăbriceni

 

Luni, 14 iulie, îi cinstim pe Sfinții Mucenici și Doctori fără de arginți Cosma și Damian (284) cei din Roma. Cu acest prilej, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a vizitat Mănăstirea „Nașterea Domnului” din comuna Zăbriceni, pentru a oficia aici Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie și a aduce calde felicitări Preacuviosului părinte stareț, Arhimandritului Damian (Burlacu), omagiat cu prilejul sărbătoririi Sfîntului ocrotitor.

La finalul serviciului divin, Prea Sfințitul Nicodim a adresat părintelui Damian cordiale felicitări, urîndu-i multă sănătate, împliniri duhovnicești și ajutor sfînt de la Domnul, pentru mijlocirile Sfinților fără de arginți Cosma și Damian, în conducerea și îndrumarea cu mult har și înțelepciune a obștii monahale și a fiilor săi duhovnicești pe anevoiosul drum al mîntuirii sufletului. În cuvîntarea sa, Ierarhul a mai ținut să evidențieze faptul că prin strădaniile părintelui Damian mănăstirea are astăzi o superbă biserică, unică în țara noastră prin stilul și arhitectura sa, iar datorită rîvnei Preacuvioșiei sale pentru o trăire duhovnicească înaltă în sfîntul așezămînt este implementată o rînduială a vieții liturgice și a celei de obște după modelul athonit. Vlădica a oferit în dar părintelui stareț, în semn de înaltă apreciere și gratitudine pentru toată osteneala depusă la buna orînduire a vieții duhovnicești și gospodărești din mănăstire, o frumoasă cruce pectorală cu podoabe. 

Citeşte mai departe >>>

Duminica a V-a după Cincizecime la Catedrala „Sf. Vasile cel Mare” din orașul Edineț

 

În Duminica a V-a după Cincizecime, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a oficiat Sfînta Liturghie în Catedrala „Sf. Vasile cel Mare” din orașul Edineț, înconjurat de soborul slujitorilor și în prezența enoriașilor sfîntului locaș.

După citirea pericopei evanghelice de la Matei VIII, 28-34, IX, 1, despre vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gherghesenilor, Ierarhul a rostit un cuvînt de învățătură. Explicînd textul Sfintei Evanghelii, Prea Sfințitul Nicodim a îndemnat credincioșii să pună cele duhovnicești deasupra celor lumești, trecătoare, căci la Dumnezeu sufletul omului valoarează mult mai mult decît orice bogăție materială de pe acest pămînt, fapt demonstrat de Mîntuitorul prin trimiterea demonilor ce stăpîneau pe cei doi oameni din ținutul Gherghesenilor în turma cea mare de porci ce s-a înecat în mare. Citeşte mai departe >>>

Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel la Mănăstirea Călărășeuca

 

În fiecare an, la 29 iunie/ 12 iulie, Biserica Ortodoxă îi pomeneşte pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, după o perioadă de post, care variază ca durată, în funcţie de data Paştilor. Sfîntul Petru, figura cea mai remarcabilă între cei 12 Apostoli, şi Sfîntul Pavel, prigonitorul pe care Hristos l-a transformat în Apostol al Evangheliei, s-au bucurat dintotdeauna de o cinste aparte în Biserică. Sunt prăznuiţi în aceeaşi zi, deoarece, amîndoi s-au săvîrșit la Roma, din porunca împăratului Nero, Petru fiind răstignit cu capul în jos la anul 64, iar lui Pavel tăindu-i-se capul în anul 67. Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt autori de epistole incluse de Biserică între textele canonice ale Noului Testament (Pavel – 14; Petru – 2).

În ziua cinstirii lor, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a liturghisit în mijlocul unui sobor de preoți și diaconi la mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”, Călărășeuca.Vizita Ierarhului a fost primită cu multă căldură, dragoste și bucurie duhovnicească de către Preacuvioasa maică stareță, Egumena Eufrosinia, împreună cu obștea viețuitoarelor și mulțimea pelerinilor și închinătorilor adunați la sărbătoare.

Citeşte mai departe >>>

Mesajul de felicitare al Prea Sfinţitului Nicodim, Episcop de Edineţ şi Briceni, adresat Prea Sfinţitului Petru, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, cu prilejul sărbătoririi Sfîntului ocrotitor

 

Prea Sfinţia Voastră!

Am deosebita plăcere de a Vă adresa astăzi, în ziua cinstirii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, cele mai sincere și cordiale felicitări și urări de sănătate, pace, zile îndelungate și bucurii duhovnicești!

Hristos-Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Sfîntului, Slăvitului și întru tot lăudatului Apostol Petru, care Vă este Ocrotitor spiritual și al cărui nume îl purtați cu demnitate, să Vă dăruiască ajutorul Său cel sfînt în viață și în rodnica activitate misionară, culturală şi socială pe care o desfăşuraţi spre binele Bisericii!

Întru mulți și fericiți ani!

Cu aleasă prețuire și dragoste în Hristos Domnul,

† Nicodim

Episcop de Edineţ şi Briceni

 

Sărbătoarea Nașterii Sfîntului Ioan Botezătorul la Mănăstirea „Învierea Domnului” din orașul Briceni

 

La 24 iunie/ 7 iulie Biserica Ortodoxă prăznuiește nașterea Sfîntului Slăvitului Prooroc, Înaintemergătorului și Botezătorului Domnului Ioan. Sfîntul Ioan Botezătorul s-a născut în familia preotului Zaharia, cînd acesta avea o vîrstă înaintată. Elisabeta, mama sa, era descendentă din seminția lui Aaron. Nașterea proorocului Ioan s-a petrecut cu șase lui înaintea nașterii Mîntuitorului Hristos. Nașterea sa a fost vestită de către arhanghelul Gavriil lui Zaharia, în timp ce acesta slujea la templu. Pentru că nu va da crezare celor vestite de îngerul Gavriil, Zaharia va rămîne mut pînă la punerea numelui fiului său. Sfîntul Ioan Botezătorul a avut misiunea de a pregăti poporul pentru primirea lui Mesia și de a-L descoperi pe Acesta și a-L face cunoscut lui Israel. Mesajul principal pe care el îl transmitea era: "Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor!". Dintre toţi sfinţii, despre unul singur Domnul nostru Iisus Hristos a spus că este cel mai mare om născut din femeie.

În ziua acestui praznic, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edienț și Briceni, s-a aflat în mijlocul viețuitoarelor, închinătorilor și pelerinilor mănăstirii „Învierea Domnului” din orașul Briceni. Aici Prea Sfinția Sa a oficiat Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cadrul serviciului divin, tînărul Ioan Tudoreanu, după ce mai întîi a fost hirotesit citeț și ipodiacon, a fost prohirisit în treapta de diacon.

Citeşte mai departe >>>

În Duminica a IV-a după Cincizecime, Prea Sfințitul Nicodim a liturghisit la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei

 

În Duminica a IV-a după Cincizecime, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a săvîrșit Sfînta Liturghie la Catedrala ”Sf. Nicolae” din orașul Orhei înconjurat de un sobor de preoți și diaconi și de mulțimea credincioșilor. La serviciul divin Prea Sfinția Sa a înălțat rugăciuni pentru odina cu drepții nou-adormitului Mitropolit Vladimir, Întîistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

 În cuvîntul său de învățătură Ierarhul, explicînd credincioșilor pericopa evanghelică despre minunea vindecării slugii sutașului, a atras atenția asupra importanței credinței în viața omului și asupra necesității confirmării acesteia prin fapte bune. „Să-L iubim şi să-L mărturisim pe Hristos, atât prin cuvînt, cît şi prin faptă, cu toată puterea şi cu toată dăruirea noastră! Să ne întărim în fiecare zi cu rostirea la rugăciune a Crezului, luînd aminte la mărturisirea plină de putere şi de adevăr pe care el o cuprinde. Dar să ne întărim deopotrivă și prin faptele cinstirii lui Hristos şi ale ascultării de poruncile Sale. Astfel încît, zidiţi pe temelia credinţei apostolice, „toată viaţa noastră lui Hristos-Dumnezeu să o dăm”.

Citeşte mai departe >>>

Mesajul Prea Sfințitului Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, la mutarea la cele veșnice a Preafericitului Vladimir, Mitropolitul Kievului și al Întregii Ucraine

 

Cu mult regret am primit astăzi vestea mutării dintre noi la cele veșnice a Întîistătătorului Bisericii Ortodoxe din Ucraina, Preafericitul Mitropolit Vladimir, personalitate emblematică a vieţii sociale, culturale şi bisericesti din Ucraina și dincolo de hotarele ei!

Pleacă dintre noi un eminent Ierarh care și-a dedicat întreaga viață întreitei slujiri a lui Hristos, Marele Arhiereu — de Învățător, plin de har și înțelepciune; de Slujitor, smerit și cu inima plină de iubire jertfelnică pentru Dumnezeu și pentru aproapele; de Conducător, chibzuit, cumpătat, cu draptă judecată și cu vedere duhovnicească a lucrurilor.

Personal am întreținut o frumoasă și durabilă prietenie cu regretatul Mitropolit Vladimir, care mi-a fost de-a lungul timpului călăuză duhovnicească și iscusit sfătuitor în diverse situații. Înaltul Ierarh a preţuit întotdeauna dreptatea şi cinstea, a avut întotdeauna o vorbă bună pentru orice arhiereu, cleric sau credincios care i-a cerut sfatul, iar plecarea sa la cer ne-a lăsat un mare gol în suflete. Voi păstra mereu în amintire cinstea, corectitudinea, bunătatea  şi vorbele sale incărcate de spiritualitate şi căldura.

Mîngîiați în credință de nădejdea Învierii, în aceste grele momente de vremelnică despărțire, ne rugăm Atotmilostivului Dumnezeu să odihnească sufletul nou-adormitului Său Ierarh Vladimir în bucuria și lumina Împărăției Cerurilor împreună cu toți drepții!

Înalt Prea Sfințitului Onufrie, Mitropolit de Cernăuți și Bucovina, Locțiitor al Scaunului mitropolitan de la Kiev, Arhiereilor, slujitorilor și tuturor credincioșilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene adresăm sincere condoleanțe.

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească !

Veșnică lui pomenire din neam în neam!

† NICODIM

Episcop de Edineţ şi Briceni