Candela

Legături oficiale

Официальный сайт Русской Православной Церкви / Патриархия.ru

În Duminica a XXVI-a după Cincizecime, Prea Sfințitul Nicodim a liturghisit la Mănăstirea Zăbriceni

 

Prea Sfinţitul Nicodim, Episcop de Edineţ şi Briceni, a oficiat în Duminica a XXVI-a după Cincizecime Sfînta şi Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Nașterea Domnului” din comuna Zăbriceni, Edineţ, în fruntea soborului de slujitori ai sfîntului așezămînt şi în prezenţa mulţimii credincioşilor. În cadrul Sfintei Liturghii, ierodiaconul Sava (Furdui) a fost hirotonit în treapta de ieromonah. Adresîndu-i povețe duhovnicești și calde felicitări, Prea Sfinția Sa i-a oferit în dar nou hirotonitului părinte un set de Molitfelnice.

La final, Ierarhul a adresat credincioşilor un cuvînt de învăţătură în care a explicat pericopa evanghelică a zilei despre vindecarea femeii gîrbove. Prea Sfinţia Sa a accentuat înţelesul duhovnicesc al acestei minuni săvîrşite de Mîntuitorul, subliniind necesitatea îndreptării noastre din gîrbovirea păcatelor, prin rugăciune şi post, pentru a ne îndrepta privirea de la cele lumeşti şi trecătoare spre cele duhovniceşti, îanlte şi veşnice.

Citeşte mai departe >>>

Biserica „Sfîntul Ierarh Mitrofan” a Mănăstirii Călărășeuca și-a sărbătorit ocrotitorul

 

Cu prilejul hramului de iarnă al bisericii ”Sfîntul Ierarh Mitrofan” a Mănăstirii ”Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Călărășeuca, raionul Ocnița, sîmbătă, 6 decembrie 2014, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a săvîrșit aici Sfînta Liturghie, înconjurat fiind de un impresionant sobor de preoți și diaconi. La serviciul divin a participat și o mulțime de credincioși, care au venit să-l cinstească astăzi pe ocrotitorul acestei sfînte mănăstiri. Cu binecuvîntarea Prea Sfințitului Nicodim, după citirea Sfintei Evanghelii, un cuvînt de zidire duhovnicească a adresat credincioșilor adunați la slujbă protoiereul Ștefan Vasilineț, blagocin de Moghileov-Podolisk, Ucraina.

Citeşte mai departe >>>

Ediția a III-a a Galei voluntarilor din cadrul proiectului „Abilitarea tinerilor în participarea și promovarea serviciilor de îngrijire la domiciliu pentru bătrîni”

 

Chiar de la începutul existenței pămîntești, Biserica a avut în centrul misiunii sale filantropia și întrajutorarea celor săraci, a celor aflați în neputințe și nevoi, văzînd în aceasta o expresie practică a învățăturii evanghelice adusă de Mîntuitorul Hristos – „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Mt. 22, 39). De aceea, nu este întămplător faptul că primele instituții de menire socială – spitalurile și azilurile pentru bătrîni – au apărut pe lîngă mănăstiri și biserici.

Cu binecuvîntarea Prea Sfințitului Nicodim, în 10 parohii din cuprinsul Episcopiei de Edineț și Briceni din anul 2012 a demarat proiectul „Abilitarea tinerilor în participarea și promovarea serviciilor de îngrijire la domiciliu pentru bătrîni” al Asociației Obștești „Ajutorul Creștin pentru Moldova”, cu o durată de 3 ani, care și-a stabilit drept scop mobilizarea și instruirea a 100 de voluntari tineri și 50 de voluntari adulți în acordarea serviciilor de îngrijire la domiciliu. Ierarhul și slujitorii din cadrul eparhiei au primit cu mult entuziasm implementarea acestui proiect, deoarece, fiind desfășurat sub directa îndrumare și coordonare a bisericii, el oferă preoților din parohii un binecuvîntat prilej de a edifica tînăra generație în spiritul valorilor creștine mîntuitoare, pentru a fi de folos pe viitor atît Bisericii lui Hristos, cît și societății.

Citeşte mai departe >>>

Enoriașii Bisericii ”Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Verejeni, raionul Ocnița, au primit vizita prea Sfințitului Nicodim

 

În Duminica a XXIV-a după Cincizecime, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, s-a aflat în mijlocul mulțimii credincioșilor de la biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Verejeni, Ocnița, păstoriți cu multă dăruire de către protoiereul Stanislav Rotaru, unde, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie. După citirea pericopei evanghelice a zilei, de la Luca X, 25-37, despre samarineanul milostiv, cu binecuvîntarea Ierarhului arhimandritul Savatie (Celacu), cleric al Catedralei „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei, a rostit o predică. Sfînta Liturghie a fost urmată de slujba sfințirii noilor clopote ce vor fi instalate în clopotnița bisericii și un Te-Deum pentru sănătatea slujitorilor și a enoriașilor acestei parohii.

Citeşte mai departe >>>

În Duminica a XXIII-a după Cincizecime Prea Sfințitul Nicodim a oficiat Sfînta Liturghie la Mănăstirea Zăbriceni

 

În Duminica a XXIV-a după Cincizecime, Prea Sfinţitul Nicodim, Episcop de Edineţ şi Briceni, a venit în mijlocul obștii monahale și a închinătorilor Mănăstirii „Nașterea Domnului” din comuna Zăbriceni, Edineț, unde a oficiat, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie. Ierarhul, care a adus cu sine spre închinare icoana Fericitei Matrona cu o părticică din cinstitele sale moaște, a fost întîmpinat în dimineața zilei cu multă bucurie duhovnicească de către Preacuviosul părinte stareț, arhimandritul Damian (Burlacu), obștea monahală și credincioșii veniți la slujbă.

În cadrul serviciului divin, diaconul Vitalie Godniuc a fost prohirisit în treapta de preot. Adresîndu-i povețe duhovnicești și calde felicitări, Prea Sfinția Sa i-a oferit în dar nou hirotonitului părinte un set de Molitfelnice.

Citeşte mai departe >>>

Prea Sfințitul Nicodim a liturghisit la Mănăstirea Zăbriceni

 

Sîmbătă, 15 noiembrie 2014, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a oficiat Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Nașterea Domnului” din comuna Zăbriceni, înconjurat fiind de un sobor de preoți și diaconi.

În cadrul Liturghiei s-a făcut hirotesia în citeţ şi ipodiacon, apoi şi hirotonia în diacon a absolventului Academiei Teologice din Chișinău, Vitalie Godniuc. Cu acest prilej, Ierarhul i-a adresat nou hirotonitului părinte calde felicitări, oferindu-i cîteva îndrumări pastorale şi misionare, utile pentru viaţa de slujitor al altarului pe care a ales-o, şi i-a dăruit un set de Liturghiere.

Citeşte mai departe >>>

Racla cu moașele Sfîntului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorîtorul de Mir, a fost adusă la Mănăstirea Zăbriceni

 

Sfîntul locaș al Mănăstirii „Nașterea Domnului” din comuna Zăbriceni s-a dovedit a fi neîncăpător pentru mulțimea de pelerini și închinători ce au venit să dea slavă lui Dumnezeu și să ceară mijlocirea Sfîntului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorîtorul de Mir, în fața raclei cu cinstitele sale moaște care au fost aduse aici în seara zilei de luni, 3 noiembrie 2014, de către un grup de slujitori din Biserica Ortodoxă Elenă cu binecuvîntarea Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Panteleimon de Veria. Evenimentul s-a petrecut în prezența tuturor clericilor Episcopiei de Edineț și Briceni în frunte cu Chiriarhul Eparhiei, Prea Sfințitul Episcop Nicodim. După ce s-a închinat la sfintele moaște, Ierarhul a îndemnat credincioșii să ceară Sfîntului Dimitrie pace și bună rînduială în Biserica și țara noastră, bunăstarea poporului și prosperarea credinței ortodoxe.

Citeşte mai departe >>>

Adunare cu slujitorii Episcopiei de Edineț și Briceni

 

În seara zilei de luni, 3 noiembrie 2014, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a convocat la Mănăstirea „Nașterea Domnului”, Zăbriceni, adunarea generală a slujitorilor eparhiei.

Pentru început, Vlădica a adus la cunoștința preoților hotărîrile Sinodului BOM din 2 octombrie și ale celui al BORu din 23 octombrie curent la care a participat. Apoi discuțiile din cadrul întrunirii s-au axat pe subiecte ce țin de disciplină, respectarea programului liturgic, necesitatea petrecerii preotului în parohie, precum și alte întrebări de ordin pastoral și administrativ.

Citeşte mai departe >>>

Liturghie Arhierească la Catedrala „Sf. M. Mc. Dumitru” din orașul Cupcini

 

Mulţimea enoriaşilor Catedralei „Sf. M. Mc. Dumitru, Izvorîtorul de Mir” din oraşul Cupcini în frunte cu părintele paroh, protoiereul Victor Captari, au primit cu multă bucurie duminică, 2 noiembrie 2014, vizita Prea Sfinţitului Nicodim, Episcop de Edineţ şi Briceni, care a oficiat aici Sfînta şi Dumnezeiasca Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Alături de mulţimea credincioşilor, la serviciul divin au fost prezenţi primarul orașului d-nul Ion Ostaficiuc, ctitorii principali ai sfîntului locaş și oficialităţi locale.Un deosebit prilej de bucurie duhovnicească pentru credincioșii din Cupcini l-a constituit prezența chivotului cu mîna Sfîntului Dumitru, Izvorîtorul de mir, adus cu multă dragoste din Tesalonic spre încinarea creștinilor de către un grup de preoți greci.

Citeşte mai departe >>>

În sîmbăta morților, dinaintea pomenirii Sfîntului Mare Mucenic Dimitrie, Prea Sfințitul Nicodim a oficiat Sfînta Liturghie la Mănăstirea „Nașterea Domnului” din comuna Zăbriceni

 

La 1 noiembrie 2014, în sîmbăta dinaintea pomenirii Sfîntului Mare Mucenic Dimitrie, cînd Biserica Ortodoxă face pomenirea generală a celor adormiți în nădejdea învierii și a vieții celei veșnice,  Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a oficiat Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie, la mănăstirea „Nașterea Domnului” din comuna Zăbriceni. Prea Sfinția Sa a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, din care a făcut parte protoiereul Adrian Cotelea, secretar eparhial, și cinstiții slujitori ai sfîntului așezămînt.

La final Ierarhul a venit cu un cuvînt de învățătură în care a vorbit despre importanța pomenirii celor adormiți, după care a îndemnat binecredincioșii creștini să poarte mereu în suflet rugăciunea pentru cei trecuți la cele veșnice ca Bunul Dumnezeu să odihnească sufletele lor în fericirea și lumina cea neînserată a Împărăției Sale.

Citeşte mai departe >>>

Instruire pentru voluntarii din cadrul proiectului „Abilitarea tinerilor în participarea și promovarea serviciilor de îngrijire la domiciliu pentru bătrîni”

 

Cu binecuvîntarea Prea Sfințitului Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, în perioada 27-28 octombrie 2014, la Centrul Eparhial din orașul Edineț s-au desfășurat cursuri de instruire pentru toți voluntarii maturi și tineri ce au fost implicați în programul social „Abilitarea tinerilor în participarea și promovarea serviciilor de îngrijire la domiciliu pentru bătrîni”. Training-urile au avut ca tematică generară dezvoltarea serviciilor de îngrijire la domiciliu, axîndu-se în special pe recapitularea cunoștințelor și deprinderilor dobîndite pe parcursul celor 3 ani de desfășurare a programului.

Citeşte mai departe >>>

Slujbă Arhierească la biserica „Sf. Cuv. Parascheva” din satul Pociumbeni, blagocinia Edineț

 

Enoriașii bisericii  „Sf. Cuv. Parascheva” din satul Pociumbeni, raionul Rîșcani, blagocinia Edineț, în frunte cu părintele paroh, protoiereul Ioan Panțîr, au primit în Duminica a XXI-a după Cincizecime vizita Prea Sfințitului Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, care a oficiat aici slujba de sfințire a bisericii renovate și Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie. Alături de Prea Sfinția Sa la serviciul divin a slujit un sobor de preoți și diaconi și a participat un număr mare de credincioși. După Sfînta Liturghie, Ierarhul împreună cu soborul preoțesc și credincioșii au înconjurat în procesiune solemnă, cu citirea Evangheliilor Învierii, sfîntul locaș, după care a fost oficiat un Te Deum pentru sănătatea părintelui paroh, precum și a tuturor drept-măritorilor creștini prezenți la slujbă.

Citeşte mai departe >>>