Candela

Legături oficiale

Официальный сайт Русской Православной Церкви / Патриархия.ru

În sîmbăta morților, dinaintea pomenirii Sfîntului Mare Mucenic Dimitrie, Prea Sfințitul Nicodim a oficiat Sfînta Liturghie la Mănăstirea „Nașterea Domnului” din comuna Zăbriceni

 

La 1 noiembrie 2014, în sîmbăta dinaintea pomenirii Sfîntului Mare Mucenic Dimitrie, cînd Biserica Ortodoxă face pomenirea generală a celor adormiți în nădejdea învierii și a vieții celei veșnice,  Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a oficiat Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie, la mănăstirea „Nașterea Domnului” din comuna Zăbriceni. Prea Sfinția Sa a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, din care a făcut parte protoiereul Adrian Cotelea, secretar eparhial, și cinstiții slujitori ai sfîntului așezămînt.

La final Ierarhul a venit cu un cuvînt de învățătură în care a vorbit despre importanța pomenirii celor adormiți, după care a îndemnat binecredincioșii creștini să poarte mereu în suflet rugăciunea pentru cei trecuți la cele veșnice ca Bunul Dumnezeu să odihnească sufletele lor în fericirea și lumina cea neînserată a Împărăției Sale.

Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Comments are closed.