Candela

Legături oficiale

Официальный сайт Русской Православной Церкви / Патриархия.ru

Mesaj de condoleanțe adresat protoiereului Simeon Cucuietu, cleric al catedralei „Acoperămîntul Maicii Domnului” or. Briceni, în legătură cu mutarea la cele veșnice a tatălui său, robul lui Dumnezeu Nicolae

Prea Cucernice părinte Simeon,

Îndurerată familie Cucuietu!

Primiți sincerele noastre sentimente de compasiune și condoleanțe în legătură cu mutarea la cele veșnice a iubitului Dumneavoastră tată, robul lui Dumnezeu Nicolae – fiu credincios al Bisericii Ordodoxe,  bun gospodar, un om harnic şi darnic, cu o înţelegere profundă a rostului vieţii, a încercărilor şi suferinţelor, a bucuriei şi binecuvîntării lui Dumnezeu.

Nostalgia și durerea despărțirii ce ne răvășește sufletul în clipa mutării dintre noi a celor scumpi și dragi este alinată numai de speranța vieții veșnice și a Învierii, dăruite nouă de Mîntuitorul Hristos, Izvorul învierii noastre a tuturor.

În aceste clipe de vremelnică despărțire Vă suntem alături și Vă asigurăm de întreaga noastră susținere și compasiune, rugîndu-ne Milostivului Dumnezeu să primească sufletul robului Său Nicolae, care și-a început calea spre Înviere, în odihna și fericirea drepților Săi în ceruri.

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!

† N I C O D I M
Arhiepiscop de Edineţ şi Briceni

Mesajul de condoleanțe al Înaltpreasfințitului Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, adresat protoiereului Serghei Panaite, Blagocinul r-lui Edineț, cleric superior al catedralei „Sfîntul Vasile cel Mare” în legătură cu mutarea la cele veșnice a mamei sale Ecaterina

Prea Cucrnicee Părinte Serghei,

Vestea mutării dintre noi la cele veșnice a roabei lui Dumnezeu Ecaterina, mult îndrăgita și scumpa Dumneavoastră mamă, ne-a întristat profund.

În aceste momente grele pentru Sfinția Voastră şi pentru toți cei care au cunoscut-o şi preţuit-o, Vă adresăm condoleanţe, Vă transmitem cele mai senine gînduri de rugăciune și alinare şi Vă încredinţăm de întreaga noastră compasiune.

Ne rugăm Milostivului Dumnezeu să odihnească sufletul roabei Sale Ecaterina împreună cu drepţii întru Împărăţia Cerurilor, iar pe cei îndoliaţi să-i întărească întru nădejdea învierii celei de obşte şi a iubirii milostive a Mîntuitorului nostru Iisus Hristos Cel Răstignit şi Înviat!

Dumnezeu s-o odihnească în pace!

† N I C O D I M
Arhiepiscop de Edineţ şi Briceni

Înaltpreasfințitul Nicodim a oficiat slujba înmormîntării roabei lui Dumnezeu Elena

Joi, 30 septembrie 2021, Înaltpreasfințitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, a oficiat la catedrala  ”Sf. Irh. Vasile cel Mare” din or. Edineț, slujba prohodului nou-adormitei roabei lui Dumnezeu Elena, mama Domnului Nicolae Mitrofanenco, ctitorul catedralei noastre și bisericii din satul Rotunda. La slujbă Ierarhului i-a fost alături părintele secretar eparhial, protoiereul Adrian Cotelea, blagocinul r-lui Edineț protoiereul Sergiu Panaite, clericii din cuprinsul blagociniei Edineț, copiii, nepoții, rudele, apropiații care au cunoscut-o, iubit-o și apreciat-o pe răposată.

La începutul slujbei înmormîntării, Înaltpreasfințitul Nicodim a adresat îndureratei familii condoleanțe și a îndemnat credincioșii la o rugăciune sinceră, cu umilință și zdrobire de inimă, către Mult-milostivul Dumnezeu pentru iertarea păcatelor și odihna cu drepții a sufletului adormitei roabei Sale Elena. Citeşte mai departe >>>

O nouă întîlnire a Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Nicodim cu familiile slujitorilor din Blagocinia Dondușeni

În după-amiaza zilei de marți, 28 septembrie 2021, la biserica „Buna Vestire” din satul Cernoleuca, raionul Dondușeni, a avut loc a patra întîlnire duhovnicească a  Înaltpreafințitului Arhiepiscop Nicodim cu preoții și preotesele din cuprinsul Blagociniei raionului Dondușeni.

Amintim, că întîlnirile cu familiile slujitorilor se desfășoară conform hotărîrii adoptate de Adunarea Generală  a slujitorilor la 7 septembrie a.c., și cu binecuvîntarea Înaltpreasfințitului Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni.

De această dată, tema întrevederii a fost: Rolul familiei preotului în viața parohiei. Citeşte mai departe >>>

Mesajul de felicitare al Înaltpreasfințitului Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, adresat Înalt Prea Sfințitului Sava, Arhiepiscop de Tiraspol și Dubăsari, cu ocazia aniversării zilei de naștere

Его Высокопреосвященству, 

Высокопреосвященнейшему САВВЕ, Архиепископу Тираспольскому и Дубоссарскому

 Ваше Высокопреосвященство, дорогой Владыко!

 

Сердечно поздравляю Вас с днём рождения!

«Судьба человека – от Господа» (Притчи 29:26), – возвещает нам ветхозаветный пророк.

Многие годы Вы совершаете служение на ниве Христовой, проповедуете Евангелие Царства Божия, приносите Бескровную Жертву благодарения о всех и за вся. Вы обращаете сердца людей к «Богу живому и истинному» (1 Фес.1:9), словом и делом свидетельствуете о вечных истинах Святого Евангелия, прилагаете усилия к всестороннему развитию церковной жизни во вверенном Вашему попечению уделе.

В этот особый для Вас день молитвенно желаю здравия, крепости сил, «мира и радости во Святом Духе» (Рим. 14:17).

Возношу молитвы ко Господу нашему Иисусу Христу о Вашем здравии и благоденствии. Пусть Всемилостивый Господь подаст Вам крепость душевных и телесных сил и Свою благодатную помощь в несении апостольских трудов на благо Святой Церкви.

С любовью о Господе,

† НИКОДИМ

Архиепископ Единецкий и Бричанский

De sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, Înaltpreasfințitul Nicodim a liturghisit la Catedrala “Sf. Irh. Nicolae” din Orhei

La 14/27 septembrie Biserica Ortodoxă prăznuieşte Înălţarea Sfintei Cruci, una dintre cele mai vechi sărbători creştine închinată Crucii Domnului nostru Iisus Hristos. Prin această sărbătoare comemorăm două evenimente deosebite din istoria lemnului sfintei cruci – aflarea crucii pe care a fost răstignit Mîntuitorul Iisus Hristos, de către Sfînta Elena împărăteasa, mama împăratului sfînt Constantin cel Mare, şi înălţarea ei solemnă, în văzul tuturor, de către episcopul Macarie de Ierusalim, în ziua de 14 septembrie 326 şi readucerea lemnului sfintei cruci de la perşi, în anul 629, pe timpul împăratului bizantin Heraclie, care a depus-o în Biserica Sfîntului Mormînt (Ierusalim), după care patriarhul Zaharia de Ierusalim a înălţat-o în văzul tuturor, la 14 septembrie 630.

În ziua acestui mare praznic, Înaltpreasfinţitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineţ şi Briceni, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfînta şi Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala “Sf. Irh. Nicolae” din Orhei. La serviciul divin au fost prezenţi şi mulţi credincioşi, care au venit în această zi să aducă rugăciuni de mulţumire Mîntuitorului pentru Jertfa Sa răscumpărătoare pe cinstitul lemn al Crucii.  Citeşte mai departe >>>

În Duminica a XIV-a după Cincizecime Înaltpreasfințitul Nicodim a liturghisit la Mănăstirea Zăbriceni

În Duminica a XIV-a după Cincizecime, Înaltpreasfințitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, a oficiat Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie înconjurat de un sobor de slujitori la Mănăstirea „Naşterea Domnului” din comuna Zăbriceni, raionul Edineţ. 

După citirea pericopei evanghelice de la Matei XXII, 1-14, Înaltpreasfințitul Nicodim a rostit un cuvînt de învăţătură în care evidențiat ideea principală a Evangheliei zilei. În acest context Ierarhul a vorbit despre haina de nuntă, menționînd că pilda aceasta, pe lîngă alte învățături tainice ce le ascunde în ea, ne aduce aminte și de haina de nuntă, cu care ne-am îmbrăcat la sfîntul și dumnezeiescul Botez. Citeşte mai departe >>>

Mesajul de felicitare al Înaltpreasfințitului Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, adresat Prea Sfințitului Siluan, Episcop de Orhei, vicar mitropolitan, cu prilejul sărbătoririi Sfîntului Ocrotitor

Prea Sfinția Voastră!

Sărbătorirea Cuviosului Siluan Atonitul, care este şi sfîntul ocrotitor al Prea Sfinției Voastre, îmi oferă frumosul prilej şi deosebita bucurie de a Vă aduce cele mai sincere felicitări şi urări de ani mulți cu sănătate, har și bună sporire în tot lucrul binecuvîntat pe care-l faceți.

Fie ca Bunul Dumnezeu, pentru rugăciunile Cuviosului Siluan Atonitul, să Vă dăruiască şi în continuare cu aceeaşi rîvnă, răbdare, putere şi înţelepciune, de care aţi dat dovadă şi pînă acum, în deosebit de rodnica activitate ce o defășurați în Ogorul Domnului, îndrumînd cu mult har şi dăruire de sine pe calea mîntuirii sufletele credincioșilor!

Întru mulţi şi fericiţi ani!

Cu dragoste întru Hritos Domnul,

† NICODIM

Arhiepiscop de Edineţ şi Briceni

Întîlnirea duhovnicească Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Nicodim cu familiile slujitorilor din cuprinsul Blagociniei Briceni

Joi 23 septembrie 2021, în parohia „Acopremîntul Maicii Domnului”  din loc. Berlinţî, r-nul Briceni a avut loc întîlnirea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Nicodim cu preoții și preotesele din cuprinsul Blagociniei Briceni.

În debutul întîlnirii, Vladîca sa adresat către familiile preoților și mai ales către doamnele preotese cu un cuvînt de învățătură, în care a menționat că drumul către Hristos este întotdeauna un drum al Golgotei. De aceea, calea pe care mergeți voi împreună cu soții voștri este o cale deosebita și binecuvîntată. Este o cale cu mult har, dar pe care apar multe piedici de la diavol. Să nu uitați niciodată că aveți un rol, o misiune însemnată, o slujire deosebită și o contribuție importantă de adus în lume. Citeşte mai departe >>>

La Centrul Eparhial din orașul Edineț a avut loc întîlnirea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Nicodim cu preoții și preotesele Blagociniei Edineț

Sub președenția Înaltpreasfințitului Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Biceni, în după amiaza zilei de miercuri, 22 septembrie 2021, la Reședința Episcopală din orașul Edineț s-a desfășurat a doua întîlnire duhovnicească cu familiile slujitorilor – preoți și preotese din cuprinsul Blagociniei Edineț.

Pentru început Ierarhul a ținut să adreseze un mesaj de aleasă prețuire și înaltă apreciere doamnelor preotese, pentru participarea lor la necazurile si la bucuriile activitatii pastorale in parohie, fiind un bun sprijin si mîngîiere pentru preot. Citeşte mai departe >>>

Liturghia Arhierească de hramul Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” Curchi

La 8/21 septembrie Biserica Ortodoxă prăznuiește nașterea Preasfintei Stăpînei noastre Născătoarei de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria. Cele mai multe știri despre aceste momente din viața sa ne sunt date din Sfînta Tradiție. Din Sfînta Scriptură, rezultă că, Sfînta Fecioară era din neamul lui David (Ps. 131, 11 ; Matei 21, 9; Luca 1, 32; Romani 1, 3 etc.). După tradiție, părinții săi se numeau Ioachim-Eli, Eliachim (Luca 11, 23) și Ana și locuiau în orășelul Nazaret din Galileea. Știind că la vîrsta lor înaintată dobîndirea unui copil nu putea fi decît o minune, Ioachim și Ana și-au pus nădejdea în Dumnezeu și au făgăduit înaintea Lui că, dacă ar dobîndi un prunc, acesta sa fie afierosit Domnului. Iar Dumnezeu, în necuprinsa Sa înțelepciune, a făcut ca această ramură stearpă, crescută din tupina lui David, să aducă un rod fără asemănare, o fiică prin care să se împlinească făgăduința făcută oamenilor de Dumnezeu în rai (Fac. 3, 15). După făgăduința făcută, Ioachim si Ana au închinat-o pe fiica lor, Maria, templului sfînt. Aici Dumnezeu a rînduit să facă din ea însuși Templul Său, Sfînta Sfintelor, în care El Însuși să locuiască, unind dumnezeirea Sa cu firea omeneasca.

De cinstitul praznic al Nașterii Maicii Domnului, Mănăstirea Curchi își sărbătorește hramul. La Liturghia praznicală, săvârșită în Catedrala mănăstirii cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, a participat și Înaltpreasfințitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, alături de Înaltpreasfinţitul Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove și Prea Sfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan și Egumen al Sfintei Mănăstiri Curchi, înconjurați fiind de un sobor numeros de preoți și diaconi. Citeşte mai departe >>>

Înaltpreasfințitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, s-a întîlnit la Mereșeuca cu preoții și preotesele Blagociniei Ocnița

Încă la Adunarea Generală  a slujitorilor din data de 7 septembrie 2021 Înaltpreasfințitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, a binecuvîntat inițierea în cadrul Eparhiei a unei serii de întîlniri duhovnicești cu familiile slujitorilor — preoți și preotese — pentru a discuta, a asculta și a găsi cele mai bune soluții la multiplele provocări cu care se confruntă astăzi familia slujitorilor Altarului. Ierarhul a văzut în această oportunitate un bun prilej de consolidare a activității pastorale în parohie, pornind de la familia preotului, avînd drept bază cuvintele Sfîntului Apostol Pavel, care zice că slujitorul Domnului trebuie bine sa-și chivernisească propria familie, „căci dacă nu ştie cineva să-şi rânduiască propria lui casă, cum va purta grijă de Biserica lui Dumnezeu?” (I Tim. III, 5)

Astăzi, 20 septembrie 2021, a avut loc prima întîlnire din această serie în parohia „Înălțarea Sfintei Cruci” din satul Mereșeuca, Ocnița. Ierarhul și familiile slujitorilor s-au  întîlnit într-o caldă și prietenoasă atmosferă duhovnicească, gazdă primitoare și binevoitoare fiindu-le familia părintelui paroh și blagocin de Ocnița, Oleg Bacal. Citeşte mai departe >>>