|
|
În Duminica a VII-a după Paști, a Sfinților Părinți de la primul Sinod Ecumenic (Niceea, 325), Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a oficiat Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Buna Vestire” din satul Cernoleuca, raionul Dondușeni. Prea Sfinției Sale i-a colitrghisit un sobor de preoți din care a făcut parte părintele secretar eparhial, protoiereul Adrian Cotelea, părintele blagocin de Dondușeni, protoiereul Veaceslav Matiescu, părintele paroh, protoiereul Andrei Munteanu, slujitori din cadrul blagociniei Dondușeni. La acest eveniment important din viața parohiei au participat oficialități locale și numeroși credincioși.
Citeşte mai departe >>>
Enoriașii bisericii „Sfinții Arhanghli” din satul Sudarca, raionul Dondușeni, în frunte cu părintele paroh, protoiereul Igor Casap, au primit în ziua praznicului Înălțării Domnului nostru Iisus Hristos cu trupul la cer vizita Prea Sfințitului Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, care a oficiat aici Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie. Alături de Prea Sfinția Sa la serviciul divin a slujit un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu părintele blagocin, protoiereul Veaceslav Matiescu, și a participat un număr mare de credincioși. După Sfînta Liturghie, Ierarhul împreună cu soborul preoțesc și credincioșii au oficiat slujba unui Te Deum pentru sănătatea părintelui paroh, precum și a tuturor drept-măritorilor creștini prezenți la slujbă.
Citeşte mai departe >>>
Luni, 22 mai 2017, în ziua prăznuirii Mutării cinstitelor moaște ale Sfîntului Ierarh Nicolae de la Mira la Bari, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a vizitat parohia „Adormirea Maicii Domnului” din satul Țaul, raionul Domndușeni. Ierarhul a fost întîmpinat în dimineța zilei cu multă căldură și bucurie duhovnicească, cu flori, pîine și cu sare de către părintele paroh, protoiereul Lucian Serdeșniuc, primarul satului și elevii școlii din localitate.
Înconjurat de un sobor ales de preoți în frunte cu părintele secretar eparhial, protoiereul Adrian Cotelea, și părintele blagocin, protoiereul Rodion Pleșca, Prea Sfinția Sa a oficiat mai întîi slujba de sfințire a bisericii la care au fost petrecute ample lucrări de renovare, apoi Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie.
Citeşte mai departe >>>
În după-amiaza zilei de duminică, 21 mai 2017, Prea Sfinţitul Nicodim, Episcop de Edineţşi Briceni, a oficiat slujba de sfinţire a locului și a pus piatra de temelie pentru construirea clopotniței mânăstirii «Nașterea Domnului» din satul Zabriceni, raionul Edineț.
Clopotnița va avea înălțimea de 33 m și va servi ca poartă de intrare în mănăstire.Va avea două anexe, una va fi o capelă cu hramul Sfântului Ioan Botezătorul şi Sfântului Apostol Andrei, în care va fi amplasat un baptisteriu pentru botezul maturilor, iar a doua anexă va avea un pangar (magazin bisericesc), precum și o cameră pentru portar.
Citeşte mai departe >>>
Luni, 15 mai 2017, în ziua pomenirii Sfîntului Ierarh Atanasie cel Mare, Arhiepiscopul Alexandriei, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a oficiat Sfînta Liturghie la Catedrala „Acoperămîntul Maicii Domnului” din orașul Briceni.
Dimineața Ierarhul a fost întîmpinat cu multă căldură de omagiatul zilei, clericul Catedralei, Protoiereul Simeon Cucuietu, care în acastă zi aniversează 40 de ani de viață, precum și de un sobor de preoți în frunte cu parohul Catedralei și Blagocinul raionului Briceni, Protoiereul Vasile Saracuța.
Pentru toată activitatea ce o desfășoară cu multă rîvnă și dăruire spre binele și propășirea Bisericii Ortodoxe și cu prilejul aniversării frumosului jubileu de 40 de ani de viață, omagiatul protoiereu Simeon Cucuietu a fost decorat de către Prea Sfințitul Nicodim cu medalia „Sf. Vasile cel Mare” de gradul I.
Citeşte mai departe >>>
În după-amiaza zilei de duminică, 14 mai 2017, Prea Sfinţitul Nicodim, Episcop de Edineţ şi Briceni, a oficiat slujba de sfinţire a locului și a pus piatra de temelie pentru construirea unei noi biserici cu hramul „Sfîntul Mucenic, Multpătimitorul Împărat Nicolae şi familia sa de martiri” în satul Frasin, raionul Dondușeni.
Lucrările de construcţie sunt coordonate de către părintele paroh, protoiereul Alexei Gheorghelaș. Noua biserică vine în întîmpinarea nevoii credincioșilor de a avea un lăcaș de rugăciune mai spațios, actuala biserică din lemn cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil ” din localitate fiind mică și neîncăpătoare.
La acest eveniment important din viaţa parohiei Frasin a luat parte un sobor de preoţi în frunte cu părintele blagocin, protoiereul Rodion Pleșca, primarul satului şi numeroşi credincioşi.
Citeşte mai departe >>>
În duminica a V-a după Paști, a Samarinencei, enoriaşii bisericii „Acoperămîntul Maicii Domnului” din localitatea Lencăuţi, raionul Ocniţa, în frunte cu părintele paroh, protoiereul Rodion Ţentii, au primit cu multă căldură și bucurie duhovnicească vizita Prea Sfinţitului Nicodim, Episcop de Edineţ şi Briceni. Înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, Ierarhul a săvîrşit aici sfințirea picturii bisericii, apoi Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie.
După citirea pericopei evanghelice, de la Ioan IV, 5-42, despre convorbirea Mîntuitorului Hristos cu femeia samarineancă, Prea Sfinția Sa a adresat celor prezenți un cuvînt de învățătură în care a vorbit despre lucrarea Duhului Sfînt – apa cea vie, care se împărtășește fiecărui credincios ce participă activ la viața Bisericii și îi descoperă adevărata închinare în Duhul și în Adevărul lui Dumnezeu. În urma convorbirii, femeia samarineancă, aflînd că Mîntuitorul Hristos este Mesia cel profețit și așteptat, a fost prima femeie care a propovăduit la neamuri Evanghelia.
Citeşte mai departe >>>
Luni, 1 mai 2017, în săptămîna a III-a după Paști, cînd Biserica Ortodoxă continuă să cinstească pe Sfintele Femei Mironosițe, pe Sfîntul Iosif din Arimateea și pe Dreptul Nicodim, ucenicul de taină și prietenul Domnului Hristos – Ocrotitorul ceresc al Prea Sfințitului Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, Mănăstirea „Nașterea Domnului” din comuna Zăbriceni a găzduit un fastuos serviciu divin.
La Sfînta Liturghie Arhierească prilejuită de această sărbătoare, alături de Chiriarhul Eparhiei noastre au fost prezenți distinși slujitori ai sfintelor altare și oaspeți de seamă atît din țară noastră, cît și de peste hotare. Din soborul de Ierarhi a făcut parte – Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, Înalt Prea Sfințitul Simeon, Mitropolit de Vinița și Bar, Înalt Prea Sfințitul Ambrozie, Mitropolit de Durostorum (Biserica Ortodoxă a Bulgariei), Înalt Prea Sfințitul Agapit, Arhiepiscop de Moghiliov-Podolsk și Șargorod, Prea Sfințitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, Prea Sfințitul Marchel, Episcop de Bălți și Fălești, și Prea Sfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan.
Citeşte mai departe >>>
Într-o atmosferă caldă și senină de sărbătoare, luminată de mărețul praznic al Învierii Domnului, Căminul Cultural din satul Corjeuți, Briceni, a găzduit marți, 25 aprilie 2017, ediția a VII-a a Festivalului-concurs raional al Cîntecului pascal „Hristos a Înviat!”. Cu aportul și purtarea de grijă a părintelui paroh din satul Corjeuți, protoiereului Constantin Pintilie, a ctitorilor și organizatorilor, a colectivului pedagogic de la Liceul Teoretic Corjeuți și a autorităților locale, și în acest an festivalul a fost organizat în cele mai bune condiții, sala festivă prezentîndu-se ca o adevărată Casă Mare, luminoasă și ospitalieră pentru toți concurenții și spectatorii.
O bucurie deosebită o constituie participarea constantă la acest eveniment a invitatului de onoare – Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni. Citeşte mai departe >>>
În a treia zi de Paști, cu prilejul hramului Mănăstirii „Învierea Domnului” din orașul Briceni, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, s-a aflat în mijlocul viețuitoarelor și a mulțimii închinătorilor sfîntului așezămînt, săvîrșind Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie. Prea Sfinției Sale i-a coliturghisit un numeros sobor de preoți și diaconi, la sărbătoare participînd un număr mare de credincioși, veniți la hram din mai multe localități ale eparhiei.
Citeşte mai departe >>>
În Săptămîna Tineretului Ortodox, în satul Terebna, Edineț, au avut loc mai multe activități cu implicarea atît a bisericii cît și a tinerilor. În gimnaziul din localitate au fost organizate două conferințe cu genericul „Tinerii între valoare si non valoare”. La conferință a fost invitat preotul satului care a răspuns la întrebările tinerilor.
În Duminica Floriilor s-a organizat un marș pentru viață în cadrul căruia tinerii voluntari ai clubului „Ncoliada” au dăruit ramuri verzi persoanelor nevoiașe și văduvelor.
Tot în Săptămîna Tineretului Ortodox nu au fost uitați nici cei mai triști membri ai comunității. Astfel, cîteva familii sărace au primit daruri.
Citeşte mai departe >>>
Urmînd binecuvîntării Înalt Prea Sfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, și a Chiriarhului Eparhiei noastre, Prea Sfințitului Nicodim, în cadrul Săptămînii Tineretului Ortodox, în perioada 3-9 aprilie 2017, în mai multe parohii ale Episcopiei de Edineț și Briceni s-au desfășurat diverse activități cu și pentru tineri.
În mai mult școli și licee s-au desfășurat lecții deschise, prezentări artistice și conferițe tematice la sărbătorile Bunei Vestiri, a Floriilor și Sfintelor Paști, evidențiind cu acest prilej subiecte importante precum darul suprem al vieții, familia ortodoxă — mica biserică domestică, valoarea sufletului, dorul căutării de ideal, comoara de valori perene ale ortodoxiei, Învierea Mîntuitorului Hritos și învierea nostră din moartea păcatului.
Citeşte mai departe >>>
|
Свежие записи
-
Părintele arhimandrit Mitrofan a fost înmormîntat la Mănăstirea Zăbriceni
-
A trecut la cele veșnice Arhimandritul Mitrofan, nevoitor al Mănăstirii „Nașterea Domnului”, Zăbriceni
-
Sfînta Liturghie la Mănăstiria „Adormirea Maicii Domnului” din Călărășeuca, cu prilejul aniversării a 12 ani de la hirotonia întru arhiereu a Înaltpreasfințitului Nicodim
-
Mesaj de felicitare adresat Înaltpreasfințitului Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, cu ocazia aniversării a 12-a de la hirotonia întru Arhiereu, din partea Colaboratorilor Centrului Eparhial, a Clerului, Cinului monahal și a poporului drept credincios al Episcopiei de Edineț și Briceni
-
Înaltpreasfințitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, a participat la Ședința Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova
|