|
|
Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, s-a aflat în Duminica a IV-a a Sfîntului și Marelui Post, numită a Sfîntului Ioan Scărarul, în mijlocul viețuitorilor și mulțimii închinătorilor Mănăstirii „Nașterea Domnului”, Zăbriceni, săvîrșind Dumnezeiasca Liturghie a Sfîntului Vasile cel Mare. Ierarhului i-a coliturghisit un sobor de slujitori din care a făcut parte Preacuviosul părinte stareț, arhimandritul Damian (Burlacu), părintele secretar eparhial, protoiereul Adrian Cotelea, slujitori din cadrul mănăstirii.
În cuvîntul de învățătură, rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Prea Sfințitul Nicodim a vorbit despre credință, rugăciune și post, pornind de la textul evanghelic de la Marcu IX, 17-31, în care se relatează despre vindecarea fiului lunatic, dar și despre necesitatea unui efort ascetic susținut pentru a lupta cu păcatele, a urca treptele virtuților și a ajunge la desăvîrșire, așa cum ne învață Sfîntul Ioan Scărarul, prăznuit în această duminică, și de la care moștenim un minunat manual al desăvîrșirii duhovnicești – Scara Raiului sau Scara dumnezeiescului urcuș.
Citeşte mai departe >>>
La Mănăstirea „Nașterea Domnului”, Zăbriceni, s-au desfășurat vineri, 16 februarie 2018, lucrările Sinaxei ordinare a stareţilor şi stareţelor din cuprinsul Episcopiei de Edineț și Briceni. Întrunirea s-a desfășurat cu binecuvîntarea Chiriarhului locului, Prea Sfințitului Episcop Nicodim, fiind prezidată de către Președintele Departamentului eparhial Mănăstiri și viață monahală, arhimandritul Damian (Burlacu).
Lucrările au fost deschise printr-un cuvînt duhovnicesc al Prea Cuvioșiei Sale, în care a vorbit despre importanţa și ordinea de zi a acestei întruniri, trecînd în evidenţă frumusețea și roadele duhovnicești de care se poate bucura cel care răspunde afirmativ chemării divine la viața de nevoință monahală. Părintele Damian a adus la cunoștință maicilor starețe Regulamentul privind mănăstirile și organizarea vieții monahale în cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse, aprobat la Soborul Arhieresc de la Moscova din 29 noiembrie — 2 decembrie 2017.
Citeşte mai departe >>>
Un eveniment festiv pentru întreaga comunitate Feteşti a avut loc în ziua prăznuirii Soborului Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, luni, 12 februarie 2018 — inaugurarea Punctului de Asistenţă Medicală de Urgenţă Feteşti.
La eveniment, cu binecuvîntarea Prea Sfințitului Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a participat un sobor de preoți, în frunte cu părintele secretar eparhial, protoiereul Adrian Cotelea, care au săvîrșit slujba de sfințire a edificiului și au binecuvîntat colaboratorii pentru un început bun în activitatea nobilă de salvare a vieților omenești.
Citeşte mai departe >>>
Duminica a doua din perioada Triodului este numită a Fiului Risipitor, după pericopa evanghelică citită la Sfînta Liturghie, și face parte din perioada premergătoare Postului Mare. Prin conținutul și caracterul slujbei, ea ne predispune spre meditație duhovnicească și pocăință, introducîndu-ne încet-încet în atmosfera Postului Mare.
În această Duminică, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a oficiat Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Nașterea Domnului” din comuna Zăbriceni, Edineț, înconjurat de un sobor de slujitori din care a făcut parte părintele stareț, Preacviosul Părinte Arhimandrit Damian (Burlcu), părintele secretar eparhial, Protoiereul Adrian Cotelea, slujitori ai mănăstirii, și în prezența mulțimii credincioșilor.
Citeşte mai departe >>>
În ajunul Duminicii Fiului Risipitor, sîmbătă, 3 februarie 2018, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a oficiat slujba Privegherii la Mănăstirea „Nașterea Domnului”, Zăbriceni. Alături de Prea Sfinția Sa a slujit Preacuviosul părinte stareț, Arhimandritul Damian (Burlacu) și soborul de slujitori al sfîntului așezămînt monastic.
Citeşte mai departe >>>
Joi, 21 decembrie 2017, la Reședința Episcopală din orașul Edineț, sub președenția Prea Sfințitului Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni s-au desfășurat lucrările Adunării Generale Anuale a clerului eparhiei. La întrunire a participat părntele secretar, protoiereul Adrian Cotelea, părinții blagocini și clericii din cuprinsul eparhiei.
Ordinea de zi a ședinței a inclus prezentarea Raportului de activitate al Ierarhului pentru anul 2017, aducerea la cunoștință a hotărîrilor și dispozițiilor adoptate la Soborul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse ce s-a desfășurat la Moscova în perioada 29 noiembrie — 2 decembrie curent, dar și sfaturi și îndrumări duhovnicești pentru clerici și credincioși, sugestii și propuneri din partea slujitorilor.
Citeşte mai departe >>>
În Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, Prea Sfinţitul Nicodim, Episcop de Edineţ şi Briceni, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi şi în prezenţa mulţimii credincioşilor, a oficiat Sfînta şi Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala „Sf. Vasile cel Mare” din municipiul Edineț.
După citirea Sfintei Evanghelii, Ierarhul a rostit un cuvînt de învățătură în care a explicat pericopa evanghelică a zilei, de la Luca XVII, 12-19, despre pilda celor zece leproși, arătînd că în lumea noastră puțini sunt aceia care ajung să înțeleagă și să-I mulțumească lui Dumnezeu, chiar şi atunci când se bucură din partea Sa de cele mai mari daruri. Prea Sfinția Sa a îndemnat credincioșii să mulțumească în toată vremea și în tot locul Părintelui Ceresc pentru toate binefacerile vădite pe care le revarsă în viața noastră.
Citeşte mai departe >>>
Catedrala Arhierească „Acoperămîntul Maicii Domnului” din oraşul Briceni și-a deschis larg ușile în zi de hram, sîmbătă, 14 octombrie 2017, pentru numărul mare de credincioşi veniţi să o cinstească pe Împărăteasa Cerului și a Pămîntului, Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, care cu cinstitul ei Omofor ocrotește această biserică și întreaga localitate.
Cu acest prilej, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a oficiat aici Sfînta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Prea Sfinția Sa a fost întîmpinat în dimineața zilei cu multă căldură și dragoste, cu un frumos buchet de flori, cu pîine și cu sare, de către protoiereul Vasile Saracuța, paroh al sfîntului locaș și blagocin al raionului Briceni, sector I, de soborul preoțesc, de enoriașii și oaspeții Catedralei.
Citeşte mai departe >>>
Credincioșii din localitatea Gașpar, raionul Edineț, în frunte cu părintele paroh, protoiereul Vitalie Grigoraș, au primit în Duminica a XVII-a după Cincizecime, după Înălțarea Sfintei Cruci, cu multă bucurie duhovnicească vizita Prea Sfinitului Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni. Evenimentul a fost marcat de sfințirea noului iconostas al bisericii satului cu hramul „Sfinții Arhangheli”, urmată de oficierea Sfintei și Dmnezeieștii Liturghii, la care a participat un sobor mare de preoți și diaconi și numeroși credincioși. După slujbă a urmat procesiunea înconjurării bisericii cu citirea pericopelor evanghelice ale Învierii și sfințirea unei Troițe noi, înălțate în curtea lăcașului sfînt.
Citeşte mai departe >>>
Ziua de luni, 25 septembrie 2017, a fost prilej de aleasă bucurie duhovnicească pentru toți slujitorii Episcopiei de Edineț și Briceni. Cu binecuvîntarea Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a fost convocată Adunarea ordinară generală a clerului eparhial care a avut pe ordinea de zi un program mai special. Prima parte a fost dedicată conferinței preoțești cu genericul „Familia preotului și familia creștină în societatea contemporană”, iar partea a doua a fost consacrată oficierii în comun a Tainei Sfîntului Botez asupra pruncului Grigorie, cel de-al 10-lea fiu al protoiereului Vasile și al preotesei Ana Curuliuc din parohia „Sf. Arhangheli” din satul Viișoara, raionul Edineț.
Citeşte mai departe >>>
În ziua praznicului Nașterii Maicii Domnului, joi, 21 septembrie 2017, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a vizitat biserica „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Rotunda, Edineț, oficiind aici Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie. Cu aleasă bucurie duhovnicească, Ierarhul a fost întîmpinat în dimineața zilei de către părintele paroh, preotul Adrian Postolache, care în ziua acestui praznic aniversează frumosul jubileu de 30 de ani de viață, de copii cu baloane și flori, de mulțimea enoriașilor și a oaspeților adunați la sărbătoare.
Sfînta Liturghie a fost urmată de slujba unui Te Deum pentru sănătatea omagiatului părinte paroh, a ctitorilor şi a tuturor creștinilor prezenți la rugăciune.
Citeşte mai departe >>>
În ziua pomenirii Minunii Sfîntului Arhanghel Mihail în Colose, marți, 19 septembrie 2017, după Sfînta Liturghie ce a avut loc la Catedrala Arhierească din Edineț, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a luat parte la ceremonia de inaugurare a noului sediu al Punctului de Asistență Medicală Urgentă Cupcini, oficiind cu acest prilej, înconjurat de un sobor de preoți, slujba de sfințire a acestuia.
Solemnitatea s-a desfășurat în prezența domnului deputat Oleg Sîrbu, a președintelui raionului Edineț Iurii Garas, a primarului orașului Cupcini Ion Ostaficiuc, a conducerii și colaboratorilor centrului de asistență medicală urgentă.
Citeşte mai departe >>>
|
Свежие записи
-
Părintele arhimandrit Mitrofan a fost înmormîntat la Mănăstirea Zăbriceni
-
A trecut la cele veșnice Arhimandritul Mitrofan, nevoitor al Mănăstirii „Nașterea Domnului”, Zăbriceni
-
Sfînta Liturghie la Mănăstiria „Adormirea Maicii Domnului” din Călărășeuca, cu prilejul aniversării a 12 ani de la hirotonia întru arhiereu a Înaltpreasfințitului Nicodim
-
Mesaj de felicitare adresat Înaltpreasfințitului Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, cu ocazia aniversării a 12-a de la hirotonia întru Arhiereu, din partea Colaboratorilor Centrului Eparhial, a Clerului, Cinului monahal și a poporului drept credincios al Episcopiei de Edineț și Briceni
-
Înaltpreasfințitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, a participat la Ședința Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova
|