Duminica a doua din perioada Triodului este numită a Fiului Risipitor, după pericopa evanghelică citită la Sfînta Liturghie, și face parte din perioada premergătoare Postului Mare. Prin conținutul și caracterul slujbei, ea ne predispune spre meditație duhovnicească și pocăință, introducîndu-ne încet-încet în atmosfera Postului Mare.
În această Duminică, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a oficiat Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Nașterea Domnului” din comuna Zăbriceni, Edineț, înconjurat de un sobor de slujitori din care a făcut parte părintele stareț, Preacviosul Părinte Arhimandrit Damian (Burlcu), părintele secretar eparhial, Protoiereul Adrian Cotelea, slujitori ai mănăstirii, și în prezența mulțimii credincioșilor.
Pericopa evanghelică a zilei, despre întoarcerea Fiului Risipitor (Lc. XV, 11-32), a fost explicată de către Prea Sfințitul Nicodim. Tîlcuind pilda Fiului Risipitor, Prea Sfinția Sa a evidențiat mila și harul nemărginit al lui Dumnezeu pentru păcătoşii care se întorc la El şi bucuria Sa şi a cerului întreg pentru pocăinţa şi mîntuirea lor. La despărțire, Vlădica a decorat ctitorii sfîntului așezămînt și a binecuvîntat închinătorii mănăstirii adunați la slujbă.
Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni