|
|

La 7 noiembrie 2020, în sîmbăta dinaintea pomenirii Sfîntului Mare Mucenic Dimitrie, cînd Biserica Ortodoxă face pomenirea generală a celor adormiți în nădejdea învierii și a vieții celei veșnice, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a oficiat Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie, la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei, înconjurat de un sobor de slujitori și în prezența mulțimii credincioșilor.
Sfînta Liturghie a fost urmată de slujba parastasului pentru toți părinții și frații noștri care cu nădejdea învierii și a vieții veșnice au adormit în Domnul, oficiată afară în curtea Catedralei. La final Ierarhul a venit cu un cuvînt de învățătură în care a menţionat, că având în centru învăţătura despre învierea lui Hristos, garanţie a învierii tuturor, Biserica nu vede în moarte sfârşitul existenţei omului. De aceea, cei care au murit şi nu mai sunt printre noi nu sunt uitaţi: ei sunt pomeniţi la fiecare Sfântă Liturghie, iar sâmbăta, îndeosebi, se săvârşesc slujbe speciale, prin care Dumnezeu este rugat să le dăruiască fericirea cea veşnică. Citeşte mai departe >>>

În amiaza zilei de luni, 2 noembrie 2020, Prea Sfinţitul Nicodim, Episcop de Edineţ şi Briceni, a oficiat slujba de sfinţire a locului și a pus piatra de temelie pentru construirea unei noi biserici cu hramul «Înălţarea Domnului» şi «Sf. Irh. Nicolae» în satul Bîrladeni, raionul Ocnița. La acest eveniment important din viaţa parohiei Bîrladeni a luat parte un sobor de preoţi din cuprinsul Blagociniei Ocnița în frunte cu părintele secretar eparhial, protoiereul Adrian Cotelea, ctitorii bisericii şi numeroşi credincioşi.
Lucrările de construcţie sunt coordonate de către Doamna Tatiana Pavliuc, Director General al SRL „Plaiul Bîrlădean” care va finanţa toate lucrările de construcţie acestui sfînt lăcaş. Noua biserică vine în întîmpinarea nevoii credincioșilor de a avea un lăcaș de rugăciune, deoarece pînă momentul actualul creştinii erau nevoiţi să frecventeze biserica din satul vecin. Citeşte mai departe >>>

În Duminica a XXI-a după Cincizecime, Prea Sfinţitul Nicodim, Episcop de Edineţ şi Briceni, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”, din s. Călărăşeuca, r-nul Ocnița, înconjurat de un sobor de preoţi și diaconi.
În cadrul Sfintei Liturgii la ectenia mare și la ectenia întreită au fost înălțate rugăciuni speciale pentru cei bolnavi şi încercaţi astăzi în lume de noul virus și pentru întărirea noastră fizică și duhovnicească. Citeşte mai departe >>>

În ziua cinstirii Cuvioasei Maici Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei, marţi, 27 octombrie, 2020, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a oficiat la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie.
În cuvîntul său de învățătură, Prea Sfinția Sa a evidențiat puterea credinței și viața curată a Cuvioasei Parascheva, amintind și multiplele fapte minunate prin care Dumnezeu a proslăvit-o după mutarea sa la cele veșnice pînă în ziua de astăzi. Ierarhul a îndemnat credincioșii să ceară cu credință ajutorul Cuvioasei Parascheva și el negreșit nu va întîrzia să vină, căci ea, prin rugăciunile și mijlocirile sale înaintea Părintelui Ceresc, este ocrotitoarea tuturor creștinilor. Citeşte mai departe >>>

Ziua de duminică, 18 octombrie 2020, a fost una deosebita pentru tinerii Gheoghii și Luminiţa, care și-au consfințit iubirea reciprocă prin Taina Cununiei oficiată în sobor de preoți și diaconi de către Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei, în prezența nașilor – protodiaconul Vasile și matuşca Silvia Baciu.
După slujbă, Ierarhul a felicitat tinerii însurăței cu prilejul celebrării căsătoriei, i-a îndemnat să petreacă viața în curăție, ascultare, răbdare, iubire față de Dumnezeu și unul față de altul și le-a urat multă sănătate, bucurii și împliniri în viața de familie. Citeşte mai departe >>>

În Duminica a XIX-a după Cincizecime și prima după sărbătoarea Acoperămîntului Maicii Domnului, zi în care prăznuim, conform deciziei Sinodului BOM din 13.06.2018 (Procesul verbal Nr. 2), Icoana Maicii Domnului Făcătoare de Minuni de la Hîrbovăț, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, s-a aflat în mijlocul mulțimii enoriașilor Catedralei „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei unde a oficiat, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie.
În cuvîntul de învățătură rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Prea Sfințitul Nicodim a adus în atenția credincioșilor marea milostivire pe care o revarsă Dumnezeu asupra oamenilor din preaplinul iubirii Sale. De asemenea, Prea Sfinția Sa a vorbit și despre importanța cinstirii Icoanei Maicii Domnului Făcătoare de Minuni de la Hîrbovăț, prin care ne întărim în nădejdea prezenței harului Duhului Sfînt viu și lucrător și asupra noastră, a tuturor creștinilor ce locuim pe aceste meleaguri.
Citeşte mai departe >>>

În după-amiaza zilei de miercuri, 14 octombrie 2020, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, s-a deplasat la Mănăstirea „Sf. Prooroc Ilie” din localitatea Nicoreni, unde a săvîrșit, înconjurat de un sobor de preoți în prezența obștii monahale şi numeroșii săi fii duhovniceşti, slujba litiei morțești la căpătîiul vrednicului de pomenire Preacuviosului Părinte Arhimandrit Rafail (Bodiu), starețul acestui sfînt locaș.
La finalul slujbei, Vlădica Nicodim a adresat obștii monahale Mănăstirii Nicoreni și celor prezenți un cuvînt de întărire duhovnicească. Prea Sfinția Sa a evidențiat faptul că regretatul părintele Rafail va rămîne în conştiinţa tuturor celor care l-au cunoscut şi iubit, un suflet blînd şi bun, gata să ajute pe oricine, o făclie mereu arzîndă pentru slujirea şi trăirea credinţei în Hristos. Citeşte mai departe >>>

Catedrala Arhierească „Acoperămîntul Maicii Domnului” din oraşul Briceni și-a deschis larg ușile în zi de hram, miercuri, 14 octombrie 2020, pentru numărul mare de credincioşi veniţi să o cinstească pe Împărăteasa Cerului și a Pămîntului, Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, care cu cinstitul ei Omofor ocrotește această biserică și întreaga localitate. Cu acest prilej, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a oficiat aici Sfînta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
După Sfînta Liturghie slujitorii altarului și creștinii au săvîrșit un Te Deum de sănătate. Citeşte mai departe >>>

În Duminica a XVIII-a după Cincizecime, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, s-a aflat în mijlocul mulțimii enoriașilor Catedralei „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei unde a oficiat, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie. Citeşte mai departe >>>

Sîmbătă, 10 octombrie 2020, mulțimea enoriașilor bisericii „Sf. Treime” din orașul Cupcini, păstoriți de protoiereul Marcel Curoș, cu multă bucurie duhovnicească au participat la Arhierească Liturghie şi rînduiala de sfințire a noului iconostas. Slujba a fost săvîrșită de către Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, şi un sobor de preoţi şi diaconi. Prea Sfinția Sa a fost întîmpinat în mod tradițional, cu pîine și cu sare, de părintele paroh și de primarul orașului, Ion Ostaficiuc.
Alături de credincioși la slujbă a fost prezent Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon.
În cadrul Sfintei Liturgii la ectenia mare și la ectenia întreită au fost înălțate rugăciuni speciale pentru cei bolnavi încercaţi astăzi în lume de noul virus și pentru întărirea noastră fizică și duhovnicească. Citeşte mai departe >>>

În ziua pomenirii Sfîntului Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, vineri, 9 octombrie 2020, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, o oficiat Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Învierea Domnului” din oraşul Briceni.
În cadrul Sfintei Liturgii la ectenia mare și la ectenia întreită au fost înălțate rugăciuni speciale pentru cei bolnavi şi încercaţi astăzi în lume de noul virus și pentru întărirea noastră fizică și duhovnicească. Citeşte mai departe >>>

Joi, 8 octombrie, în ziua pomenirii Cuviosului Serghie de la Radonej, mulțimea credincioșilor din satul Paustova, raionul Ocnița, în frunte cu părintele paroh, protoiereul Igor Rusnac, au primit cu multă căldură vizita Chiriarhului Eparhiei de Edineț și Briceni. Prea Sfinţitul Nicodim, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat mai întîi slujba de sfințire a prestolului și a bisericii, după care a urmat prima Sfîntă şi Dumnezeiască Liturghie în noul locaș de închinare cu hramul „Sf. Cuv. Serghie de la Radonej.
Acest eveniment este o adevărată sărbătoare pentru locuitorii satului Paustova. S-a împlinit visul sătenilor de a avea un locaș de rugăciune mai spațios, deoarece vechea capelă cu hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” de la cimitirul localității devenise neîncăpătoare. Citeşte mai departe >>>
|
Свежие записи
-
Părintele arhimandrit Mitrofan a fost înmormîntat la Mănăstirea Zăbriceni
-
A trecut la cele veșnice Arhimandritul Mitrofan, nevoitor al Mănăstirii „Nașterea Domnului”, Zăbriceni
-
Sfînta Liturghie la Mănăstiria „Adormirea Maicii Domnului” din Călărășeuca, cu prilejul aniversării a 12 ani de la hirotonia întru arhiereu a Înaltpreasfințitului Nicodim
-
Mesaj de felicitare adresat Înaltpreasfințitului Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, cu ocazia aniversării a 12-a de la hirotonia întru Arhiereu, din partea Colaboratorilor Centrului Eparhial, a Clerului, Cinului monahal și a poporului drept credincios al Episcopiei de Edineț și Briceni
-
Înaltpreasfințitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, a participat la Ședința Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova
|