|
|

Cu prilejul vizitei sale pastorale pe la mai lăcașuri sfinte din raionul Briceni, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a oficiat în Duminica după Nașterea Domnului și o slujbă de pomenire pentru nou-adormitul rob al lui Dumnezeu Ion Dogotaru, mare ctitor al bisericii cu hramul „Sf. Irh. Nicolae” din orașul Briceni, dar și al mai multor proiecte misionare inițiate de Episcopie. Slujba de pomenire a avut loc la biserica pe care domnia sa a înălțat-o din temelii, cu osteneala și cheltuiala sa, în prezența preotului paroh Oleg Covig, a îndoliatei familii, a rudelor și apropiaților.
La final, Ierarhul a adresat familiei îndurerate un mesaj de condoleanțe și mîngîiere, în care a menționat următoarele:
„Vestea mutării dintre noi la cele veșnice în urma complicațiilor provocate de maladia Covid-19 a robului lui Dumnezeu Ion Dogotaru, fiu vrednic al Bisericii noastre Ortodoxe și om cu suflet mare, mare ctitor al bisericii „Sf. Irh. Nicolae” din orașul Briceni, dar și al întregii Eparhii, ne-a zguduit profund. Citeşte mai departe >>>

În Duminica după Nașterea Domnului, după Sfînta Liturghie, Prea Sfințitul Nicodim a efectuat o vizită pastorală la biserica „Sf. Treime” din comuna Larga, Briceni, păstorită de protoiereul Dimitrie Eșanu.
La fața locului, Ierarhul a inspectat lucrările de reparație care se fac în interiorul sfîntului locaș și a discutat cu părintele paroh, protoiereul Dumitru Ieșanu, cu ctitorii și meșterii despre problemele care necesită a fi depașite pe parcurs. Citeşte mai departe >>>

În a patra zi de Nașterea Domnului, Duminica, 10 ianuarie 2021, după Sfînta Liturghie oficiată la Catedrala Arhierească din Briceni, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a vizitat manastirea „Învierea Domnului” din Briceni pentru a aduce nevoitoarelor mănăstirii în frunte cu preacuvioasa maică stareță, Egumena Danielade, calde mesaje de felicitare și daruri speciale cu prilejul luminatului Praznic al venirii în lume a Mîntuitorului Hristos.
Maicile au mulțumit Ierarhului pentru vizita părintească întreprinsă cu prilejul sărbătorii și l-au răsplătit cu frumoase cîntări de colinde. Citeşte mai departe >>>

Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, s-a aflat în Duminica după Nașterea Domnului în mijlocul credincioșilor și enoriașilor Catedralei „Acoperămîntul Maicii Domnului” din orașul Briceni, oficiind aici Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Pericopa evanghelică a fost explicată credincioșilor de către Prea Sfințitul Nicodim. Ierarhul a felicitat pe toți cu ocazia luminatului praznic al Nașterii Domnului și a atras atenția asupra datoriei fiecărui creștin de a da permanent slavă, cinste și închinăciune Domnului Hristos pentru toate cele ce le-a săvîrșit pentru a noastră mîntuire – Nașterea Sa din Fecioară mai presus de fire, Jertfa Sa pe Cruce, îngroparea, Învierea, Înălțarea Sa la ceruri, trimiterea Duhului Sfînt de la Tatăl și întemeierea Bisericii Sale, în care, prin Sfintele Taine, avem marea posibilitate de a ne uni cu Dumnezeu și a face din inima noastră sălaș al Slavei Sale. Citeşte mai departe >>>

Tradițional, în a treia zi de Nașterea Domnului și ziua cinstirii Sfîntului Întîiului Mucenic și Arhidiacon Ștefan, la Mănăstirea Zăbriceni are loc Sfînta Liturghie Arhierească prilejuită de sărbătoarea hramului. Și în acest an serviciul divin a fost oficiat de către Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din care a făcut parte Prea Cuviosul părinte sțareț, Arhimandritul Damian (Burlacu), părintele secretar eparhial, Protoiereul Adrian Cotelea, părintele arhimandrit Teodosie Pleșca, starețul Mănăstirii Zosim, slujitori ai sfintelor altare din România, din episcopia noastră și din alte eparhii ale Bisericii Ortodoxe din Moldova. La Sfînta Liturghie au fost prezenți și numeroși credincioși, oaspeți din străinătate, închinători și viețuitori ai sfintei mănăstiri. Citeşte mai departe >>>

În cea de a doua zi a praznicului Nașterii Mântuitorului, de Soborul Maicii Domnului, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a săvîrșit Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei, fiind înconjurat de soborul slujitorilor şi credincioșilor Catedralei.
În cadrul Sfintei Liturghii au fost înălțate cereri și rugăciuni către Bunul Dumnezeu pentru milă și îndurare față de poporul binecredincios, pentru cei aflați în boli și suferințe, pentru medicii din prima linie care luptă jertfelnic pentru viața și sănătatea celor bolnavi, dar și pentru odihna veșnică în fericirea Împărăției Cerurilor a tuturor celor răpuși de nemilosul virus. Citeşte mai departe >>>
Pentru creștini, sărbătoarea Nașterii Domnului reprezintă o rază de bucurie și speranță, împlinirea făgăduinței dată protopărinților noștri și începutul mîntuirii noastre. Această bucurie nespusă este exprimată prin frumusețea și somptuozitatea slujbelor bisericești, farmecul cîntărilor de colinde, dar și prin darurile oferite sau primite.
De praznicul Nașterii Domnului, […]

În ziua sărbătorii Naşterii Domnului, Prea Sfinţitul Nicodim, Episcop de Edineţ şi Briceni, a săvîrşit Sfînta Liturghie Arhierească în Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din oraşul Orhei, înconjurat de soborul slujitorilor sfîntului locaş şi în prezenţa mulţimii credincioşilor, pentru care locaşul s-a dovedit a fi neîncăpător. Răspunsurile la strană, dar şi un buchet de frumoase colinde au fost interpretate de corul Catedralei, dirijat de doamna Raisa Racu.
În cadrul slujbei au fost citite pastoralele la praznicul Nașterii Domnului a Sanctităţii Sale Kirill, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, a Întîistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Mitropolitul Vladimir, precum și a Chiriarhului nostru, Prea Sfințitului Nicodim. Citeşte mai departe >>>

În ajunul mărețului praznic al Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a oficiat slujba Ceasurilor Împărătești, Obednița și Dumnezeiaca Liturghie a Sfîntului Vasile cel Mare unită cu Vecernia la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei.
După slujbă a fost scoasă în mijlocul bisericii în procesiune solemnă Icoana Nașterii Domnului, în fața căreia s-a cîntat troparul praznicului și s-a făcut închinare. A urmat cuvîntul de zidire duhovnicească al Ierarhului, care a vorbit despre semnificația zilei și bucuria sărbătorii care se apropie.
În seara zilei, Ierarhul cu soborul slujitorilor Catedralei va oficia slujba Privegherii. Citeşte mai departe >>>

În Duminica dinaintea Naşterii Domnului nosru Iisus Hristos, a Sfinţilor Părinţi după trup ai Mîntuitorului, Prea Sfinţitul Nicodim, Episcop de Edineţ şi Briceni, a oficiat Sfînta Liturghie în Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Călărășeuca.
După citirea Sfintei Evanghelii de la Matei I, 1-25, în care ni se relatează despre cartea neamului lui Iisus Hristos și nașterea Sa din Fecioara Maria, Prea Sfinţitul Nicodim a rostit un cuvînt de învăţătură. Ierarhul a făcut o paralelă între așteptarea celor 42 de neamuri, enumerate în pericopa evanghelică a duminicii, care și-au dorit venirea lui Mesia, și așteptarea noastră prin nevoinţele rînduite de Sfîntul Post, prin rugăciuni, spovedanie şi Sfînta Împărtăşanie, ca pruncul Hristos să se nască și în inimile noastre. Citeşte mai departe >>>

În dimineaţa zilei de miercuri, 30 decembrie 2020, rude, prieteni și apropiați, cu inimile frînte de durere s-au adunat la paraclisul Catedralei „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei, pentru a petrece în ultimul drum pe roaba lui Dumnezeu Alexandra Veveriţa.
Sfînta Liturghie Arhierească şi slujba înmormîntării a fost oficiată de către Prea Sfinţitul Nicodim, Episcop de Edineţ şi Briceni. La slujbă, alături de Ierarh s-a rugat un sobor de preoți și diaconi, îndureratul soț, copiii, nepoții, rudele, apropiații și mulțimea tuturor celor care au cunoscut-o, iubit-o și apreciat-o pe răposată.
În cadrul serviciului divin, Prea Sfințitul Nicodim a adresat familiei îndoliate şi creştinilor adunați la rugăciune un cuvînt de mîngîiere și de condoleanțe, îndemnînd rudele, apropiații și pe toți cei ce au cunoscut-o pe nou-adormita Alexandra să se roage Milostivului Dumnezeu pentru ca sufletul ei să fie așezat în locul cel de fericire și de odihnă al drepților.
Dumnezeu să o odihnească cu drepții! Citeşte mai departe >>>

În Duminica a XXIX-a după Cincizecime, a Sfinților Strămoși după trup ai Mîntuitorului, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni a sărbătorit aniversarea de 10 ani de la hirotonia sa întru arhiereu. Cu acest prilej la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei, a avut loc Sfînta Liturghie Arhierească la care, alături de Ierarhul a coliturghisit soborul slujitorilor ai lăcașului sfînt.
În cadrul serviciului divin au fost rostite ectenii speciale pentru omagiatul Prea Sfințitul Nicodim, în care au mulțumit Bunului Dumnezeu pentru binecuvîntarea, harul și ajutorul primit de la El pe parcursul acestor 10 ani de slujire arhierească.
După citirea pericopei evanghelice de la Luca XIV, 16-24, despre pilda celor poftiți la cină, Prea Sfințitul Nicodim a rostit un cuvînt de zidire duhovnicească. Explicînd Evanghelia zilei, Ierarhul a subliniat că refuzul de a primi chemarea la mîntuire şi de a veni la „cina» Împărăţiei Cerurilor stîrneşte mînia lui Dumnezeu, iar cei vinovaţi de acest refuz vor fi lipsiţi de această binecuvîntare pentru veșnicie. În acest sens, Vlădica a îndemnat credincioșii să profite de puținele zile ale postului care au rămas, să-și curețe sufletele prin mărturisire și împărtășire cu Sfintele Taine, pentru a se bucura din plin de luminoasa sărbătoare a Nașterii Domnului, care se apropie. Citeşte mai departe >>>
|
Свежие записи
-
Părintele arhimandrit Mitrofan a fost înmormîntat la Mănăstirea Zăbriceni
-
A trecut la cele veșnice Arhimandritul Mitrofan, nevoitor al Mănăstirii „Nașterea Domnului”, Zăbriceni
-
Sfînta Liturghie la Mănăstiria „Adormirea Maicii Domnului” din Călărășeuca, cu prilejul aniversării a 12 ani de la hirotonia întru arhiereu a Înaltpreasfințitului Nicodim
-
Mesaj de felicitare adresat Înaltpreasfințitului Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, cu ocazia aniversării a 12-a de la hirotonia întru Arhiereu, din partea Colaboratorilor Centrului Eparhial, a Clerului, Cinului monahal și a poporului drept credincios al Episcopiei de Edineț și Briceni
-
Înaltpreasfințitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, a participat la Ședința Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova
|