|
|

Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, s-a aflat la 26 martie, 2013, în pelerinaj la Mănăstirea Paraklitu (Sf. Duh) din orașul Oropos – un puternic centru spiritual al Greciei cu o autentică viață monahală cu rînduieli de slujbe ținute după tipicul athonit. Ierarhul, însoțit de părintele secretar eparhial, Protoiereul Adrian Cotelea, de Protoiereul Zosim Toia, blagocin al municipiului Chișinău, și de preotul Adrian Toia, paroh al bisericii „Sf. Nicolae” din or. Durlești, municipiul Chișinău, a discutat pe teme duhovnicești cu părintele stareț al sfîntului așezămînt – Egumenul Timotei Sakkas. La despărțire, în semn de aleasă apreciere și în perspectiva unei bune colaborări duhovnicești spre binele Bisericii ortodoxe, Prea Sfințitul Nicodim a oferit în dar părintelui stareț un rînd de veșminte preoțești. Citeşte mai departe >>>

La 26 martie, 2013, Prea Sfințitul Nicodim, s-a aflat în vizită la biserica „Sf. Treime” din Atena. Este un măreț sfînt locaș și un important centru duhovnicesc al Bisericii Ortodoxe Grecești. Citeşte mai departe >>>

În cadrul vizitei sale în Grecia, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a întreprins un pelerinaj pe la sfintele locașuri din cartierul Pireu, Atena. Acestea au fost catedrala „Sf. Treime” și biserica „Sf. Nicolae”. Citeşte mai departe >>>

Cu binecuvîntarea Întîistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, a Înalt Preasfințitului Mitropolit Vladimir, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, întreprinde o vizită de lucru în Grecia.
Însoțit de părintele secretar eparhial, Protoiereul Adrian Cotelea, de Protoiereul Zosim Toia, blagocin al municipiului Chișinău, și de preotul Adrian Toia, paroh al bisericii „Sf. Nicolae” din or. Durlești, municipiul Chișinău, Ierarhul a vizitat Catedrala „Sf. M. Mc. Dimitrie” din Atena, unde au fost întîmpinați de Protoiereul Serghei Toia, cleric al Catedralei. Aici Prea Sfinția Sa a purtat discuții duhovnicești cu slujitorii Catedralei și s-a închinat la mai multe relicve sfinte, care se păstrează în sfîntul locaș. Citeşte mai departe >>>
![IMG_0106[1]](http://www.eparhia-edinet.md/wp-content/uploads/IMG_010611.jpg)
Calendarul este o unealtă de măsurare a timpului, dar atunci cînd vorbim de calendarul bisericesc, vorbim de viaţa liturgică a Bisericii, iar cel adus în dar de Prea Sfinţia Voastră, studenţilor şi seminariştilor, este o adevărată carte de rugăciune. Combinaţia de tropare şi condace alături de data prăznuirii sfinţilor de peste an ne perimit să cerem zilnic mijlocirea lor înaintea Tronului Ceresc şi ajutor în viaţa cotidiană. Învăţăceii vor folosi calendarul de masă la planificarea utilă a timpului pentru studiu şi rugăciune, adusă atît pentru sine cît şi pentru Prea Sfinţia Voastră. Citeşte mai departe >>>

La întoarcere din Bulgaria, Prea Sfinţitul Nicodim, Episcop de Edineţ şi Briceni, şi Prea Sfinţitul Irineu, Episcop de Dearborn Heights şi Episcop Vicar al Episcopiei Ortodoxe din America, au fost invitaţi de către Prea Sfinţitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului, să viziteze Mănăstirea Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe din Giurgiu. Ierarhii au rămas impresionaţi de activităţile pastoral-misionare şi culturale desfăşurate aici şi de exponatele din colecţia muzeală a mănăstirii. În cadrul vizitei, Prea Sfinţitul Nicodim, în semn de aleasă preţuire, a acordat Întîistătătorului eparhiei Giurgiului medalia „Sf. Ierarh Vasile cel Mare”. La rîndul său, Prea Sfinţitul Ambrozie a acordat distincţia „Vrednicia Vlăsceană” atît Prea Sfinţitului Nicodim, cît şi Prea Sfinţitului Episcop Irineu. Citeşte mai departe >>>

Prea Sfinţitul Nicodim, Episcop de Edineţ şi Briceni, însoţit de părintele secretar eparhial, protoiereul Adrian Cotelea, şi împreună cu Prea Sfinţitul Irineu, Episcop de Deaborn Heights şi Episcop Vicar al Episcopiei Ortodoxe din America, au vizitat Mitropolia de Durostorum, Biserica Ortodoxă Bulgară. Înalţii oaspeţi au fost întîmpinaţi cu multă căldură de către Întîistătătorul acestei Eparhii, Înalt Preasfinţitul Mitopolit Ambrozie. În cadrul întîlnirii au fost purtate discuţii de stabilire a relaţiilor de bună colaborare spre binele şi întru slava Bisericii Ortodoxe. La final, Înalt Preasfinţitul Ambrozie a adresat Prea Sfinţitului Nicodim invitaţia de a coliturghisi la slujba arhierească ce va avea loc în ziua hramului la Catedrala Mitropolitană „Sf. Ap. Petru şi Pavel” din Silistra. Citeşte mai departe >>>

Biserica Ortodoxă se află astăzi, marți, 19 martie 2013, în cea de-a doua zi a Postului Mare – o perioadă de înnoire duhovnicească, de curăţire a inimii şi a minţii, de pregătire spirituală înaintea sărbătorii Învierii Domnului. Prin rugăciunile săvîrșite de Biserică, acest post ne oferă un prielnic moment de reculegere, de cugetare la propria stare de cădere și la făgăduința mîntuirii în Domnul nostru Iisus Hristos, de cercetare a propriei conștiințe și de pocăință cu lacrimi.
Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, s-a rugat la slujbele rînduite de Biserică pentru această zi la Catedrala „Sf. Vasile cel Mare” din orașul Edineț. În seara zilei, începînd cu ora 17.oo, Ierarhul a oficiat la Catedrală slujba Canonului Mare al Sfîntului Andrei Criteanul. Această slujbă se va săvîrși pînă joi, iar în zilele de miercuri și vineri dimineața Prea Sfinția Sa va oficia împreună cu soborul slujitorilor Catedralei Liturghia Darurilor mai Înainte Sfințite. Citeşte mai departe >>>

În dimineața primei zile a Sfîntului și Marelui Post al Paștelui, luni, 18 martie 2013, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, s-a rugat la slujbele rînduite de Sfînta Biserică pentru această perioadă a postului (a Miezonopticii, Utreniei, Ceasurilor, Obedniței și Vecerniei) împreună cu slujitorii și enoriașii Catedralei ”Sfîntul Vasile cel Mare” din orașul Edineț. Citeşte mai departe >>>

În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a lăsatului sec de brînză), care se mai numește și a Iertării, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a oficiat înconjurat de un sobor de preoți și diaconi și în prezența mulțimii credincioșilor Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei.
După citirea pericopei evanghelice a zilei, de la Matei VI, 14-21, Ierarhul a rostit un cuvînt de învățătură. Prea Sfinția Sa a îndemnat la post sincer, aducător de roade duhovnicești, însoțit de mai multă rugăciune și faptele milosteniei, ca astfel să-l primim cu inimile curate pe Mîntuitorul Hristos cel Înviat pentru îndumnezeirea noastră. Citeşte mai departe >>>

Sîmbătă, 9 martie 2013, în orașul german Todtnau a avut loc Adunarea generală a membrilor Organizației Umanitare „Hilfe fur Osteuropa”, la care a participat, în calitate de membru de onoare, și Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni. În debutul ședinței au fost prezentate mai multe rapoarte de dare de seamă privind acțiunile de caritate întreprinse de membrii organizației în decursul anului ce s-a scurs de la ultima întrunire. Tot în prima parte a ședinței, conform procedurii, Președintele general al Organizației, membrii Biroului permanent și ceilalți membri și-au prezentat demisia. Președinte al Adunării a fost ales viceprimarul orașului Todtnau. Cu unanimitate de voturi, în calitate de Președinte General al Organizației Umanitare „Hilfe fur Osteuropa” a fost realeasă doamna Ursula Honeck. Domnia sa a trasat într-un discurs principalele activități de perspectivă ale organizației, printre care a enumerat și continuarea dotării cu utilaje și materiale necesare a Spitalului Raional Edineț, oferirea de burse mai multor elevi din familii sărace din cîteva localități ale raionului Orhei etc. La final, a fost oferit cuvîntul Prea Sfințitului Nicodim, care a vorbit despre misiunea nobilă pe care și-au asumat-o membrii Organizației, aducînd mai multă lumină și căldură în viața celor lipsiți și neajutorați, și a urat tuturor multă sănătate și ajutor de la Dumnezeu pentru a fi și în continuare de folos societății. Citeşte mai departe >>>

Luni 11 martie 2013, cu binecuvîntarea Prea Sfințitului Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, la Reședința Episcopală din orașul Edineț a avut loc Adunarea generală ordinară a slujitorilor din cadrul Eparhiei. Întrunirile s-au desfășurat separat pe fiecare blagocinie, fiind prezidate de părinții blagocni – Protoiereul Ioan Gînju, blagocin de Edineț, Protoiereul Ghenadie Dascăl, adjunctul blagocinului de Edineț, Protoiereul Vasile Saracuța, blagocin de Briceni, Protoiereul Alexandru Usatîi, blagocin de Ocnița, Protoiereul Veaceslav Matiescu, blagocin de Dondușeni. În cadrul ședințelor au fost puse în discuție chestiuni referitoare la pregătirea sfintelor locașuri și a slujitorilor pentru începutul Sfîntului și Marelui Post, obligativitatea săvîrșirii în prima săptămînă a postului a tuturor slujbelor prevăzute de tipicul bisericesc, fără a scurta nimic din ele, oficierea Sfintei Liturghii a Darurilor mai Înainte Sfințite. Citeşte mai departe >>>
|
Свежие записи
-
Părintele arhimandrit Mitrofan a fost înmormîntat la Mănăstirea Zăbriceni
-
A trecut la cele veșnice Arhimandritul Mitrofan, nevoitor al Mănăstirii „Nașterea Domnului”, Zăbriceni
-
Sfînta Liturghie la Mănăstiria „Adormirea Maicii Domnului” din Călărășeuca, cu prilejul aniversării a 12 ani de la hirotonia întru arhiereu a Înaltpreasfințitului Nicodim
-
Mesaj de felicitare adresat Înaltpreasfințitului Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, cu ocazia aniversării a 12-a de la hirotonia întru Arhiereu, din partea Colaboratorilor Centrului Eparhial, a Clerului, Cinului monahal și a poporului drept credincios al Episcopiei de Edineț și Briceni
-
Înaltpreasfințitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, a participat la Ședința Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova
|