Candela

Legături oficiale

Официальный сайт Русской Православной Церкви / Патриархия.ru

Vizită arhierească la biserica „Acoperămîntul Maicii Domnului” din satul Halahora de Sus, raionul Briceni

 

Sîmbătă, 12 august 2017, mulțimea credincioșilor de la Biserica „Acoperămîntul Maicii Domnului” din localitatea Halahora de Sus, raionul Briceni, în frunte cu părintele paroh, preotul Ioan Onciulenco, au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, care a săvîrşit aici slujba de sfințire a bisericii renovate și Sfînta Liturghie Arhierească.

La serviciul divin Prea Sfinției sale i-a coliturghisit un sobor de preoți şi diaconi, din care a făcut parte părintele secretar eparhial, protoiereul Adrian Cotelea, blagocinul raionului Briceni, sector I, protoiereul Vasile Saracuța, slujitori din cadrul blagociniei.

Citeşte mai departe >>>

Taina Sfintei Cununii la Catedrala „Acoperămîntul Maicii Domnului” din Briceni

 

Ziua de vineri, 11 august 2017, a fost una deosebită pentru tinerii Anatolii și Edisa, care și-au consfințit iubirea reciprocă prin Taina Cununiei oficiată în sobor de preoți și diaconi de către Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, la Catedrala „Acoperămîntul Maicii Domnului” din orșul Briceni.

După slujbă, Ierarhul a felicitat tinerii însurăței cu prilejul celebrării căsătoriei, i-a îndemnat să petreacă viața în curăție, ascultare, răbdare, iubire față de Dumnezeu și unul față de altul și le-a urat multă sănătate, bucurii și împliniri în viața de familie.

Citeşte mai departe >>>

Adunare cu blagocinii Episcopiei de Edineț și Briceni

 

Vineri, 11 august 2017, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a convocat secretarul și blagocinii eparhiei într-o ședință ordinară la sediul episcopal din orașul Edineț.

Ierarhul a adus la cunoștința slujitorilor un raport succint privind activitatea bisericească și principalele realizări ale primului semestru al anului 2017, trasînd obiectivele și prioritățile ce urmează a fi implementate în timpul apropiat. Astfel, s-a discutat despre orgnizarea participării clerului împreună cu credincioșii, la 3 septembrie 2017 la Mănăstirea Căpriana, la ziua de prăznuire a primului Ierarh al Episcopiei de Chișinău și Hotin — Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni, canonizat anul trecut; precum și la conferința preoțească dedicată familiei, ce va avea loc la sediul episcopal din Edineț la data de 25 septembrie.

Apoi s-au purtat discuții legate de bunul mers al vieții parohiale, duhovnicia și disciplina clerului, sfaturi și îndemnuri duhovnicești.

Citeşte mai departe >>>

Sfîntul Mare Mucenic Pantelimon, Tămăduitorul de boli, cinstit în parohia „Sf. Irh. Nicolae” din satul Drepcăuți, Briceni

 

Sărbătoarea Sfîntului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, a adunat, miercuri, 9 august 2017, mulțime de credincoși la biserica „Sf. Irh. Nicolae” din satul Drepcăuți, raionul Briceni, care au primit cu bucurie duhovnicească vizita arhipăstorească a Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni. Ierarhul a oficiat aici Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat fiind de un sobor de preoți din care au mai făcut parte părintele secretar eparhial, protoiereul Adrian Cotelea, blagocinul raionului Briceni, sectorul II, protoiereul Lilian Ciubatîi, părintele paroh, protoiereul Anatolie Ciuntu, slujitori din cadrul blagociniei.

După citirea pericopei evanghelice a sărbătorii, Vlădica a vorbit credincioşilor despre viaţa şi minunile pe care le-a săvîrşit Dumnezeu prin Sfîntul Său Mucenic Pantelimon pentru credinţa sa statornică şi a subliniat importanța vindecării noastre spirituale prin Tainele Bisericii, ca temei pentru vindecarea de bolile trupeşti.

Citeşte mai departe >>>

În Duminica a IX-a după Cincizecime, Prea Sfințitul Nicodim a vizitat biserica „Nașterea Maicii Domnului” din satul Teleșeuca, Dondușeni

 

În Duminica a IX-a după Cincizecime, credincioșii de la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din satul Teleșeuca,, raionul Dondușeni, în frunte cu părintele paroh, preotul Gheorghe Gavriliță, au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, care a săvîrşit aici Sfînta Liturghie Arhierească. La serviciul divin Prea Sfinției sale i-a coliturghisit un sobor de preoți şi diaconi din care a făcut parte blagocinul de Dondușeni, sectorul II, protoiereul Rodion Pleșca, slujitori din cadrul blagociniei. La finalul Sfintei Liturghii, Prea Sfinţitul Nicodim însoţit de soborul preoţesc a săvîrşit slujba de sfinţire a noii Răstigniri și a fîntînii din curtea bisericii.

La încheiere, Prea Sfinţitul Nicodim a rostit un cuvînt de învăţătură. Ierarhul a vorbit despre roadele rugăciunii săvîrşite avînd credinţă neîndoielnică şi nădejde tare, în baza pericopei evanghelice a zilei despre minunea umblării Mîntuitorului pe Marea Galileii ca pe uscat şi potolirea furtunii, și a mulțumit părintelui proh și credincioșilor pentru rîvna ce o arată la păstrarea și trăirea credinței noastre ortodoxe.

Citeşte mai departe >>>

Zi de hram la Mănăstirea Zăbriceni

 

Vineri, 4 august 2017, cînd Bierica Ortodoxă face pomenirea Sfintei Întocmai cu Apostolii Mironosițe Maria Magdalena și a Sfîntului Sfințit Mucenic Foca, , mănăstirea ”Nașterea Domnului” din comuna Zăbriceni, raionul Edineț, a îmbrăcat veșmînt de ărbătoare cu prilejul sărbătoririi celui de-al doilea mare hram și a marcării a 18 ani de la întemeiere.

Mai multe sute de pelerini și închinători și-au îndreptat pașii spre acest sfînt așezămînt monastic pentru a participa la Sfînta Liturghie Arhierească săvîrșită de către Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, și Prea Sfințitul Ioan, Episcop de Soroca, și Prea Sfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicari ai Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, înconjurați de un impresionant sobor de preoți și diaconi. Printre slujitori s-a aflat părintele secretar eparhial, protoiereul Adrian Cotelea, preacuviosul părinte stareț al Mănăstirii Zăbriceni, arhimandritul Damian, distinși slujitori și oaspeți din învecinata Arhiepiscopie a Iașilor, România, din eparhiile Bisericii Ortodoxe din Moldova, absolvenți ai instituțiilor teologice ce au activat în incinta mănăstirii.

Citeşte mai departe >>>

Mesajul de condoleanțe al Prea Sfințitului Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, la trecerea dintre noi la cele veșnice a Protoiereului Nicolae Guja

Cu tristeţe şi adîncă durere ne despărţim în aceste zile de protoiereul mitrofor Nicolae Guja, vrednic slujitor al Altarului, neobosit mărturisitor al credinţei în Hristos prin exemplul propriei sale vieţi şi un om de o rară nobleţe şi cumsecădenie.

Un suflet blînd şi bun, gata să ajute pe oricine, părintele Nicolae va rămîne în conştiinţa tuturor celor care l-au cunoscut şi iubit o făclie mereu arzîndă pentru slujirea şi trăirea credinţei în Hristos, pe care a moştenit-o din familia sa şi a cărei lumină a revărsat-o cu multă dragoste peste fiii săi duhovniceşti.

Călăuzit de marea dragoste pentru Dumnezeu şi de dorinţa arzătoare de a-I închina întreaga viaţă, părintele Nicolae a ales calea slujirii preoțești, călăuzind cu mult zel pe anevoiosul urcuș al mîntuirii sufletului credincioșii parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Viscăuți, raionul Orhei.

A fost un advărat preot misionar, propovădund cu arzătoare rîvnă Cuvîntul lui Dumnezeu atît de pe amvonul bisericii, cît și în școală. Vocea blîndă și caldă, înțelepciunea și puterea cuvîntului său, harul cu care slujea cele sfinte au adus multe suflete la viața cea adevărată în Hristos.

Citeşte mai departe >>>

Au văzut lumina tiparului manualele de Religie pentru clasele a VIII-a și a IX-a!

 

Cu binecuvîntarea Înalt Prea Sfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, și cu purtarea de grijă a Prea Sfințitului Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, Președinte al Consiliului Editorial al Bisericii Ortodoxe din Moldova, au văzut lumina tiparului și manualele de Religie pentru clasele a VIII-a și a IX-a, autor — preoteasa Liliana Crețu, asigurîndu-se astfel suportul didactic la disciplina respectivă pentru toate clasele ciclului primar și gimnazial.

Setul complet de manuale de Religie pentru clasele I — IX este disponibil acum la Depozitul Eparhial din oraşul Edineț şi la Magazinul bisericesc al Catedralei „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei.

Citeşte mai departe >>>

Spre atenţia slujitorilor și credincioșilor!

 

Vă aducem la cunoștință că la Depozitul Eparhial din oraşul Edineț şi la Magazinul bisericesc al Catedralei „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei au apărut  Calendare bisericești de perete pentru anul 2018, în limbile de stat și rusă.

Adrese:

or. Edineț, str. Șoseaua Bucovinei, 35/4, tel:  068078600 ,078020801

or. Orhei, str. Vasile Lupu, 22, tel. 0235 – 20354.

Citeşte mai departe >>>

Sărbătoarea Sfîntului Prooroc Ilie în parohia „Sf. Dumitru” din satul Pivniceni, Dondușeni

 

Miercuri, 2 august 2017, de sărbătoarea Sfîntului Slăvitului Prooroc Ilie Tesviteanul, Prea Sfinţitul Nicodim, Episcop de Edineţ şi Briceni, a vizitat Biserica „Sf. Dumitru” din localitatea Pivniceni, raionul Dondușeni, unde a fost întîmpinat cu multă bucurie de părintele paroh, preotul Ilie Gobjilă, şi de mulţimea credincioşilor printre care se aflu și mulți copii. Aici Prea Sfinţia Sa, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvîrşit slujba de sfințire a bisericii renovate și Sfînta Liturghie Arhierească.

La finalul serviciului divin, Prea Sfinţitul Nicodim a rostit un cuvînt de învăţătură în care a evidenţiat viaţa şi activitatea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, om al lui Dumnezeu care a mărturisit cu mult curaj dreapta credință și cinstire faţă de Dumnezeu, fără să se sfiască sau să se teamă chiar și de nelegiuitul împărat Ahab. Ierarhul a îndemnat credincioșii să ia drept pildă modelul de credință, de post, de rugăciune și de înfrînare de la patimi al Sfîntului Prooroc Ilie pentru a ne bucura de harul și binecuvîntarea lui Dumnezeu în viața aceasta pămîntească și a ne învrednici de fericirea Împărăției Sale celei Cerești.

Citeşte mai departe >>>

In memoriam — Protodiaconul Pavel Ciobanu

 

„Cu sufletele drepţilor, celor ce s-au săvîrşit, odihneşte Mîntuitorule, sufletul adormitului robului tău protodiaconului Pavel, păzindu-l pe el întru viaţa cea fericită, care este la Tine, iubitorule de oameni!”

Ziua de 1 august ne amintește cu multă nostalgie și firescă durere despre mutarea subită dintre noi la cele veșnice a protodiaconului Pavel Ciobanu, cleric al Catedralei „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei, vrednic slujitor al Episcopiei de Edineț și Briceni, neobosit mărturisitor al credinţei în Hristos prin exemplul propriei sale vieţi şi un om de o rară nobleţe şi cumsecădenie.

Vrednicul de pomenire părinte Pavel, trecut prematur la Domnul în urma unui atac de cord, în această zi urma să aniverseze 40 de ani de viață pămînteacă și 20 de ani de slujire la Altarul Domnului în treapta diaconească.

Citeşte mai departe >>>

Slujire Arhierească la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei în Duminica a VIII-a după Cincizecime

 

În Duminica a VIII-a după Cincizecime, Prea Sfinţitul Nicodim, Episcop de Edineţ şi Briceni, a oficiat Sfînta Liturghie în Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei, înconjurat de soborul slujitorilor şi în prezenţa enoriaşilor sfîntului locaş.

La încheierea slujbei, tîlcuind pericopa evanghelică a zilei, de la Matei XIV, 14-22, despre minunea înmulţirii pîinilor, Ierahul a menționat că nu există mai mare fericire pentru poporul credincios, decît să se bucure cu aceeaşi sfântă şi negrăită bucurie ca şi mulţimea de odinioară din pustie, fiind adunat în jurul Mântuitorului în fiecare duminică și zi de sărbătoare la Sfînta Liturghie, sorbindu-I cu nesaţ cuvântul despre Împărăţia lui Dumnezeu şi primind din mâinile Sale Pâinea cea binecuvântată şi dumnezeiască a Sfintei Euharistii.

Citeşte mai departe >>>