|
|
Înaltpreasfinția Voastră!
Cu prilejul aniversării a 16 ani de la hirotonia întru Arhiereu a Înaltpreasfinției Voastre, Vă adresăm alese felicitări dimpreună cu doriri de ajutor sfînt de la Dumnezeu în lucrarea pastorală şi misionară pe care o desfăşuraţi spre slava Preasfintei Treimi şi binele Bisericii Ortodoxe în […]

În ziua pomenirii Sfîntului Mare Mucenic Dimitrie, patronului spiritual ai orașului Orhei, luni, 8 noiembrie 2021, după Sfînta Liturghie ce a avut loc la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei, Înaltpreasfințitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, a luat parte la ceremonia prilejuită hramului municipiului Orhei.
La solemnitate a fost prezenți, președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, primarul de Orhei Pavel Verejanu, oficialități de stat și locale, locuitori și oaspeți ai orașului.
Acțiunea a demarat în piața din fața Consiliului Raional Orhei, cu depunerea solemnă de flori la monumentul domnitorului Vasile Lupu, după ce a urmat mesajele de omagiere din partea oficialităților.
Cu un mesaj de felicitare a venit și primarul de onoare al orașului, deputatul Ilan Șor. Într-o intervenție în direct, fostul edil a menționat că Orheiul rămîne proiectul lui de suflet și că va fi mereu alături de oamenii de aici. Citeşte mai departe >>>

Luni 8 noiembrie 2021, în ziua cinstirii Sfîntului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorîtorul de Mir, Înaltpreasfințitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, a oficiat Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei, fiind înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
La ectenia mare și la ectenia întreită în cadrul Sfintei Liturgiiau, fost înălțate rugăciuni speciale pentru cei bolnavi şi încercaţi astăzi în lume de noul virus și pentru întărirea noastră fizică și duhovnicească. Citeşte mai departe >>>

În Duminica a XX-a după Cincizecime, Înaltpreasfinţitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineţ şi Briceni, s-a aflat în mijlocul slujitorilor şi enoriaşilor Catedralei „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei, săvîrşind Sfînta Liturghie Arhierească.
În cadrul Sfintei Liturghii au fost înălțate cereri și rugăciuni către Bunul Dumnezeu pentru milă și îndurare față de poporul binecredincios, pentru cei aflați în boli și suferințe, pentru medicii din prima linie care luptă jertfelnic pentru viața și sănătatea celor bolnavi, dar și pentru odihna veșnică în fericirea Împărăției Cerurilor a tuturor celor răpuși de nemilosul virus.
La încheierea slujbei, Înaltpreasfinţia Sa a explicat credincioşilor pericopa evanghelică a zilei despre pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr. Citeşte mai departe >>>

La 6 noiembrie 2021, în sîmbăta dinaintea pomenirii Sfîntului Mare Mucenic Dimitrie, cînd Biserica Ortodoxă face pomenirea generală a celor adormiți în nădejdea învierii și a vieții celei veșnice, Înaltpreasfințitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, a oficiat Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie, la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei, înconjurat de un sobor de slujitori.
Sfînta Liturghie a fost urmată de slujba parastasului pentru toți părinții și frații noștri care cu nădejdea învierii și a vieții veșnice au adormit în Domnul, oficiată afară în curtea Catedralei. La final Ierarhul a venit cu un cuvînt de învățătură în care a menţionat, că având în centru învăţătura despre învierea lui Hristos, garanţie a învierii tuturor, Biserica nu vede în moarte sfârşitul existenţei omului. De aceea, cei care au murit şi nu mai sunt printre noi nu sunt uitaţi: ei sunt pomeniţi la fiecare Sfântă Liturghie, iar sâmbăta, îndeosebi, se săvârşesc slujbe speciale, prin care Dumnezeu este rugat să le dăruiască fericirea cea veşnică. Citeşte mai departe >>>

Marți, 2 noiembrie 2021, în ziua pomenirii Sfintei Cuvioasei Anastasia de la Kiev, Înaltpreasfințitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, a participat la Sfînta Liturghie Arhierească oficiată la Mănăstirea „Sf. Cuv. Anastasia” din localitatea Kovalivka, Ucraina. Sfînta Liturghie a fost oficiată de către un sobor de Ierarhi în frunte cu Înalt Prea Sfințitul Pavel, Mitropolit de Vîșgorod și Cernobîl.
După Sfînta Liturghie, Ierarhii au săvîrșit slujba sfințirii monumentului Sfîntului Apostol Andrei cel Întîi Chemat, instalat în curtea Mănăstirii. Citeşte mai departe >>>
Prea Sfințite Vlădica Siluan!
Cu prilejul aniversării hirotoniei întru arhiereu a Prea Sfinției Voastre, am deosebita bucurie și dragoste de a Vă adresa cele mai calde felicitări dimpreună cu alese urări de ani lungi de viață, multă sănătate, pace și bucurii duhovnicești.
Mîntuitorul Hristos, Arhiereul […]

Înaltpreasfințitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, a oficiat în dimineața zilei de Duminică, 31 octombrie 2021, cînd Biserica Ortodoxă sărbătoreşte pe Sfîntul Apostol şi Evanghelist Luca, Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”, din s. Călărăşeuca, r-nul Ocnița. Înaltpreasfinției Sale i-au coliturghisit soborul de slujitori ai sfintei mănăstiri.
În cadrul Sfintei Liturghii au fost înălțate cereri și rugăciuni către Bunul Dumnezeu pentru milă și îndurare față de poporul binecredincios, pentru cei aflați în boli și suferințe, pentru medicii din prima linie care luptă jertfelnic pentru viața și sănătatea celor bolnavi, dar și pentru odihna veșnică în fericirea Împărăției Cerurilor a tuturor celor răpuși de nemilosul virus. Citeşte mai departe >>>

Credincioșii parohiei „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Trebisăuți, raionul Briceni, în frunte cu părintele paroh,preotul Valentin Lupanciuc, au primit în ziua de sîmbătă, 30 octombrie 2021, cu multă bucurie duhovnicească vizita Înaltpreasfinitului Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni. Evenimentul a fost marcat de oficierea Sfintei și Dmnezeieștii Liturghii, la care a participat un sobor mare de preoți și diaconi și numeroși credincioși. Citeşte mai departe >>>
Înaltpreasfințite Vlădica Petru!
Am deosbita bucurie de a Vă adresa cu prilejul sărbătoririi zilei de naștere calde felicitări dimpreună cu doriri de multă sănătate, zile îndelungate, pace și bucurie!
Dragostea pentru pentru Mîntuitorul Hristos și rîvna pentru îndeplinirea poruncilor Evangheliei Sale le-ați demonstrat pe tot […]

Miercuri, 27 octombrie 2021, în ziua cinstirii Sfintei Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, Înaltpreasfințitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, a participat alături de Înaltpreafințitului Anatolie, Arhiepiscop de Cahul și Comrat, la invitația și cu bunăvoința parohului bisericii „Sf. Cuvioasă Parascheva” din orașul Tvardița, raionul Taraclia, protoiereul Vladimir Pascalov, la Sfînta Liturghie Arhierească prilejuită de sărbătorirea hramului acestui sfînt locaș și a localității.
După Sfînta Liturghie a urmat înconjurul bisericii cu citirea Evangheliilor, după care a fost oficiat un Te Deum cu rugăciuni către Sfînta Cuvioasă Parascheva pentru sănătatea și bunăstarea slujitorilor, ctitorilor și enoriașilor acestei parohii. Citeşte mai departe >>>

Marți, 26 octombrie 2021, după Sfînta Liturghie oficiată la catedrala „Sf. M. Mc. Ecaterina” din orașul Lipcani, Înaltpreasfințitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, a efectuat o vizită de lucru la biserica „Sf. Treime” din satul Larga, raionul Briceni. Citeşte mai departe >>>
|
Свежие записи
-
Părintele arhimandrit Mitrofan a fost înmormîntat la Mănăstirea Zăbriceni
-
A trecut la cele veșnice Arhimandritul Mitrofan, nevoitor al Mănăstirii „Nașterea Domnului”, Zăbriceni
-
Sfînta Liturghie la Mănăstiria „Adormirea Maicii Domnului” din Călărășeuca, cu prilejul aniversării a 12 ani de la hirotonia întru arhiereu a Înaltpreasfințitului Nicodim
-
Mesaj de felicitare adresat Înaltpreasfințitului Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, cu ocazia aniversării a 12-a de la hirotonia întru Arhiereu, din partea Colaboratorilor Centrului Eparhial, a Clerului, Cinului monahal și a poporului drept credincios al Episcopiei de Edineț și Briceni
-
Înaltpreasfințitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, a participat la Ședința Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova
|