|
|
În ziua sărbătorii Naşterii Domnului, Prea Sfinţitul Nicodim, Episcop de Edineţ şi Briceni, a săvîrşit Sfînta Liturghie Arhierească în Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din oraşul Orhei, înconjurat de soborul slujitorilor sfîntului locaş şi în prezenţa mulţimii credincioşilor, pentru care locaşul s-a dovedit a fi neîncăpător. Răspunsurile la strană, dar şi un buchet de frumoase colinde au fost interpretate de corul Catedralei, dirijat de doamna Raisa Racu.
În cadrul slujbei au fost citite pastoralele la praznicul Nașterii Domnului a Sanctităţii Sale Kirill, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, a Întîistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Mitropolitul Vladimir, precum și a Chiriarhului nostru, Prea Sfințitului Nicodim.
Citeşte mai departe >>>
În ajunul Marelui Praznic al Nașterii Domnului și Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a oficiat slujba privegherii la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei, iar în dimineața zilei de 6 ianuarie 2015, a săvîrșit slujba Ceasurilor Împărătești, a Obedniței și a Liturghiei Sfîntului Vasile cel Mare unită cu Vecernia la Catedrala „Sf. Vasile cel Mare” din orașul Edineț.
Citeşte mai departe >>>
Întru aceasta s-a arătat dragostea lui Dumnezeu către noi,
că pe Fiul Său cel Unul Născut L-a trimis Dumnezeu în lume,
ca prin El viață să avem.
(1 In. 4:9)
Preasfințiți arhipăstori, cuvioși părinți, cinstiți monahi și monahii, dragi frați și surori!
Din inima plină de bucuria pentru Fiul lui Dumnezeu Cel întrupat, mă adresez către voi toți și vă felicit cu prilejul luminoasei și dătătoarei de viață sărbători a Nașterii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
„Slava întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, întru oameni bunăvoire!” (Lc. 2:14). Proslăvind din an în an nespusa milă către noi a Mântuitorului, noi, aidoma păstorilor din Bethlehem care au auzit de la Înger „bucurie mare care va fi pentru tot poporul” (Lc. 2:10), ne grăbim să Îl vedem cu ochii duhovnicești pe Mesia, a Cărui venire au proorocit-o slăviții prooroci și pe care au așteptat-o mulțime mare de bărbați și femei.
Citeşte mai departe >>>
Любовь Божия к нам открылась в том,
что Бог послал в мир Единородного Сына Своего,
чтобы мы получили жизнь через Него.
(1 Ин. 4:9)
Преосвященные архипастыри, досточтимые отцы, всечестные иноки и инокини, дорогие братья и сестры!
От сердца, преисполненного радости о явившемся во плоти Сыне Божием, обращаюсь ко всем вам и поздравляю со светлым и живоносным праздником Рождества Господа и Спаса нашего Иисуса Христа.
«Слава в вышних Богу, и на земле мир, в человеках благоволение!» (Лк. 2:14). Прославляя из года в год неизреченное к нам снисхождение Спасителя, мы, как некогда вифлеемские пастухи, услышавшие от Ангела «великую радость, которая будет всем людям» (Лк. 2:10), спешим духовными очами узреть Мессию, пришествие Коего предсказывали славные пророки и ожидало многое множество мужей и жен.
Citeşte mai departe >>>
„Întru aceasta s-a arătat iubirea lui Dumnezeu
către noi, că pe Fiul Său Cel Unul-Născut,
L-a trimis în lume, ca prin El viaţă să avem” (I Ioan 4,9)
Preasfințiți ierarhi, Preacinstit cler slujitor,
Cuvioşi monahi şi monahii, Drept-măritori credincioși!
În fiecare an, în această luminată şi sfântă zi, prăznuim cel mai mare eveniment ce s-a petrecut vreodată pe pământ: Naşterea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos.
În noaptea binecuvântată a Naşterii Domnului, îngerii din ceruri au vestit că Fiul lui Dumnezeu a coborât din sânul Tatălui ca să aducă pace pe pământ.
Citeşte mai departe >>>
«Любовь Божия к нам открылась в том,
что Бог послал в мир Единородного Сына Своего,
чтобы мы получили жизнь через Него» (1 Ин. 4, 9)
Преосвященные архипастыри, возлюбленные пастыри,
Боголюбивый монашеский чин, православные христиане!
Каждый год, в этот светлый и святой для каждого христианина день, мы празднуем самое главное из когда-либо случавшихся на земле событий – Рождество по плоти Господа нашего Иисуса Христа.
В сию благословенную ночь Рождества Христова ангелы с небес благовестилио том, что Сын Божий сошел из недра Отчего, чтобы принести с Собой мир на землю.
Citeşte mai departe >>>
„…În această mare zi, prăznuită astăzi, Dumnezeu S-a arătat ca un Om, ca Păstor al poporului lui Israel, Care prin harul Său a dat viaţă întregii lumi. O, iubiţilor și slăviţilor luptători pentru om, care aţi propovăduit Betleemul ca loc al Arătării lui Dumnezeu şi al Naşterii lui Dumnezeu Fiul, care aţi făcut cunoscut la toată lumea pe Domnul tuturor, Cel culcat în iesle şi ca pe un Dumnezeu L-aţi arătat pe Cel aşezat în peşteră!
Oare Hristos este Dumnezeu? Hristos este Dumnezeu după fire, dar nu după fire S-a făcut Om. Aşa noi mărturisim şi credem cu adevărat, aducînd drept mărturie pecetea fecioriei nestricate: Atotputernicul Făcător şi Ziditor al pîntecelui şi al fecioriei. El a ales chipul cel nevinovat al naşterii şi S-a făcut Om după cum a binevoit…"
Sfîntul Grigorie Taumaturgul, episcopul Neocezareii
Iubiţi întru Hristos, preacinstiţi preoţi şi diaconi,
iubitori de Dumnezeu monahi şi monahii,
şi dragi inimii mele fraţi şi surori!
Citeşte mai departe >>>
„…В этот великий день, ныне празднуемый, Бог явился как Человек, как Пастырь народа Израильского, Который оживотворил всю вселенную Своею благостию. О, дорогие и славные борцы за человека, которые проповедали Вифлеем как место Богоявления и рождения Бога Сына, которые сделали ведомым всему миру Господа всех, в яслях возлежащего, и яко Бога показали сидящего в тесном вертепе!
Бог ли Христос? Христос есть Бог по природе, но не по природе стал Человеком. Так мы утверждаем и поистине веруем, призывая во свидетельство печать неповрежденного девства: Всемогущий Творец утробы и девства. Он избрал непостыдный образ рождения и соделался Человеком, якоже восхотел…"
Святитель Григорий Чудотворец, епископ Неокесарийский
Возлюбленные во Христе, всечестные пресвитеры и диаконы,
Боголюбивые монашествующие и дорогие моему сердцу братие и сестры!
Citeşte mai departe >>>
Marți, 5 ianuarie 2016, Prea Sfinţitul Nicodim, Episcop de Edineţ şi Briceni, cu binecuvîntarea Întîistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Mitropolitul Vladimir, a oficiat în satul Negrești, raionul Strășeni, slujba înmormîntării nou-adormitului robului lui Dumnezeu Alexei Șoiliță, tatăl ctitorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Constantin Șoiliță. La slujbă Ierarhul a fost înconjurat de un impresionant sobor de preoţi şi diaconi în frunte cu blagocinul de Strășeni, protoiereul Victor Mihalachi, îndurerata familie Șoiliță, mulţime de credincioşi, rude, cunoscuţi și apropiaţi ai răposatului, care l-au cunoscut, l-au apreciat şi l-au iubit de-a lungul întregii sale vieţi pămînteşti.
Citeşte mai departe >>>
Cu tristeţe şi adîncă durere ne despărţim în aceste zile de protoiereul mitriofor Ilie Prisăcaru, vrednic slujitor al Altarului, neobosit mărturisitor al credinţei în Hristos prin exemplul propriei sale vieţi şi un om de o rară nobleţe şi cumsecădenie.
Un suflet blînd şi bun, gata să ajute pe oricine, părintele Ilie va rămîne în conştiinţa tuturor celor care l-au cunoscut şi iubit o făclie mereu arzîndă pentru slujirea şi trăirea credinţei în Hristos, pe care a moştenit-o din familia sa şi a cărei lumină a revărsat-o cu multă dragoste peste fiii săi duhovniceşti, păstoririi cărora şi-a dedicat întreaga viaţă.
Citeşte mai departe >>>
În Duminica dinaintea Naşterii Domnului nosru Iisus Hristos, a Sfinţilor Părinţi după trup ai Mîntuitorului, Prea Sfinţitul Nicodim, Episcop de Edineţ şi Briceni, a oficiat Sfînta Liturghie în Catedrala Arhierească „Sf. Vasile cel Mare” din orașul Edineț.
După citirea Sfintei Evanghelii, Prea Sfinţitul Nicodim a rostit un cuvînt de învăţătură în care a făcut o paralelă între cele 42 de neamuri, enumerate în pericopa evanghelică a duminicii, care au așteptat venirea lui Mesia, și așteptarea noastră prin nevoinţele rînduite de Sfîntul Post, prin rugăciuni, spovedanie şi Sfînta Împărtăşanie, ca pruncul Hristos să se nască și în inimile noastre.
Această zi a fost una deosebită pentru protodiaconul Prea Sfinției Sale, părintele Maxim Prepeliță, care-și sărbătorește ziua de naștere. Cu acest prilej, Vlădica i-a adresat părintelui protodiacon un mesaj de felicitare, urîndu-i mulți ani cu sănătate, pace, bucurii și ajutor sfînt de la Dumnezeu în îndeplinirea și în continuare, cu aceeași rîvnă și dragoste, a slujirii înalte la care a fost chemat.
Citeşte mai departe >>>
În Duminica a XXX-a după Rusalii, a Sfinților Strămoși, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, i-a coslujit, alături de un sobor de Ierarhi, preoți și diaconi, Preafericitului Onufrie, Mitropolitul Kievului și al Întregii Ucraine, la Sfînta Liturghie oficiată în biserica Sfinților Antonie și Teodosie a Lavrei Adormirii Maicii Domnului, Kievo-Pecerska.
Din soborul de arhierei a mai făcut parte starețul sfîntului așezămînt, Mitropolitul Pavel de Vîșgorod și Cernobîl, Mitropolitul Antonie de Borispol și Brovarî, Episcopul Clement de Irpen și clerici ai sfintei mănăstiri. Alături de Ierarhul nostru la Sfînta Liturghie a participat și părintele secretar eparhial, protoiereul Adrian Cotelea.
Citeşte mai departe >>>
|
Свежие записи
-
Părintele arhimandrit Mitrofan a fost înmormîntat la Mănăstirea Zăbriceni
-
A trecut la cele veșnice Arhimandritul Mitrofan, nevoitor al Mănăstirii „Nașterea Domnului”, Zăbriceni
-
Sfînta Liturghie la Mănăstiria „Adormirea Maicii Domnului” din Călărășeuca, cu prilejul aniversării a 12 ani de la hirotonia întru arhiereu a Înaltpreasfințitului Nicodim
-
Mesaj de felicitare adresat Înaltpreasfințitului Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, cu ocazia aniversării a 12-a de la hirotonia întru Arhiereu, din partea Colaboratorilor Centrului Eparhial, a Clerului, Cinului monahal și a poporului drept credincios al Episcopiei de Edineț și Briceni
-
Înaltpreasfințitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, a participat la Ședința Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova
|