Candela

Legături oficiale

Официальный сайт Русской Православной Церкви / Патриархия.ru

„Mîntuiește, Doamne, poporul Tău și binecuvîntează moștenirea Ta …”

Pentru noi creștinii Crucea este arma cu care Mîntuitorul lumii a biruit diavolul și moartea. Crucea lui Hristos este cel dintîi altar de jertfă al Bisericii creștine pentru că pe ea s-a jertfit Mîntuitorul și a sfințit-o cu preascump Sîngele Său, iar pe noi ne-a răscumpărat din robia păcatului. Sfîntul Apostol Pavel spune: „Cuvîntul Crucii pentru cei ce pier este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mîntuim, este puterea lui Dumnezeu”. De aceea, Crucile și troițele înălțate în localități sunt pentru creștini un izvor de har și binecuvîntare cerească și o mărturisire a credinței noastre ortodoxe strămoșești.

În după amiază zilei de vineri, 6 mai 2022, în satul Vălcineț, raionul Ocnița a fost sfinţită o nouă troiţă. Slujba de sfinţire a fost oficiată de către Înaltpreasfințitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineț, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din care a făcut parte părintele paroh, protoiereul mitrofor Victor Pleșca, blagocinul r-lui Ocnița, sector II, protoiereul Oleg Bacal și preoți din cuprinsul blagociniei Ocnița.

Această sfîntă cruce a fost construită la întrarea în sfînt lăcaș care se afl în centrul satului de către Domnul Alexandru Grossu cu familia, cu aportul şi susţinerea morală  a bunilor creştini şi a preotului paroh.

Pentru mai multe fotografii apasați aici

Biroul de presă al Episcopiei de Edineţ şi Briceni

Comments are closed.