În ziua prăznuirii Aflării cinstitelor moaște ale Sfîntului Ierarh Mitrofan, primul Episcop al Eparhiei de Voronej (1832), vineri, 20 august 2021, Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Călărășeuca și-a sărbătorit hramul de vară al bisericii aflate sub ocrotirea spirituală a acestui sfînt Ierarh.
În ziua hramului, Sfînta Liturghie a fost oficiată de către Înaltpreasfinţitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineţ şi Briceni, avîndu-l alături pe Prea Sfințitul Ioan, Episcop de Soroca, și fiind înconjurați de un impresionant sobor de preoți și diaconi. La serviciul divin au fost prezenți și sute de pelerini și închinători din diferite localități ale țării noastre, mulți dintre care au parcurs zeci de kilometri pe jos, într-un drum al crucii, pentru a lua parte, a se ruga și a se bucura duhovnicește de această Sfîntă Liturghie praznicală.
După Sfînta Liturghie, Ierarhii, slujitorii și credincioșii au înconjurat în procesiune solemnă cu Icoana Sfîntului Mitrofan și alte sfințenii biserica mănăstirii.
Pentru mai multe fotografii apasați aici
Biroul de presă al Episcopiei de Edineţ şi Briceni