Candela

Legături oficiale

Официальный сайт Русской Православной Церкви / Патриархия.ru

Praznicul Schimbării la Față a Mîntuitorului la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei

Joi, 19 august 2021, de praznicul Schimbării la Față a Domnului Dumnezeului și Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, Înaltpreasfinţitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineţ şi Briceni, a oficiat Sfînta Liturghie la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei, înconjurat fiind de un sobor de preoți și diaconi. După Sfînta Liturghie a urmat slujba unui Te Deum, apoi Înaltpreasfințitul Nicodim a săvîrșit sfințirea strugurilor și a roadelor noi de fructe și legume.

După citirea pericopei evanghelice a sărbătorii, de la Matei, XVII, 1-9, Ierarhul a rostit un cuvînt de învățătură.  Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre minunea petrecută pe muntele Tabor, unde Mîntuitorul Hristos și-a descoperit dumnezeirea Sa prin firea omenească pe care și-a asumat-o, fiind de față cei trei ucenici – apostolii Petru, Iacov şi Ioan.  „Schimbarea la faţă a Mîntuitorului ne învaţă că fericirea deplină se află dincolo de frămîntările acestei lumi, în lumina prezenței iubitoare a Preasfintei Treimi, căci cei trei apostoli, participanţi la evenimentul pe care-l prăznuim, deşi îl avuseseră în mijlocul lor pe Isus, totuşi, numai după ce au fost inundaţi pentru cîteva minute de razele luminii cereşti, în care le apăru înveşmîntat Mîntuitorul Hristos pe Tabor, au putut exclama: “Doamne, bine ne este să fim aici. De vrei, să facem trei colibe: una Ţie şi una lui Moise şi una lui Ilie” (Matei XVII,4)”.

La final, Ierarhul a felicitat credincioșii cu ocazia sărbătorii, dorindu-le ca această Lumină taborică, prin care se face cunoscut Dumnezeu oamenilor și de care se vor bucura toți aleșii Săi în Împărăția Cerurilor, să lumineze și să călăuzească viața fiecăruia.

Pentru mai multe fotografii apasați aici

Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni

Comments are closed.