La 19 august și în acest an de prazicul Schimbării la Față a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, blagocinia de Dondușeni a urmat tradiția și a pornit în pelerinaj spre Mănăstirea Călărășeuca. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Nicodim, blagocinul Veaceslav Matiescu, împreună cu preotul paroh al satului Tîrnova Nicolae Negrescu și preotul paroh al satului Sauca Valeriu Cuciureanu, împreună cu o ceată de creștini au parcurs în rugăciune o distanță de aproximativ 40 km.
Pelerinajul a început în jurul orei 11:30 de la biserica Sf. Ierarh Nicolae din orașul Dondușeni, după ce au fost binecuvântați de preot și au rostit împreună o rugăciune de călătorie rugându-L pe Dumnezeu să le poarte de grijă. Cu inimile pline de bucurie, cu rugaciunea și pacea în suflet, pas cu pas atingeam imaginar meleagurile Sfintei Mănăstiri. Pelerinii au fost întâmpinați cu multă căldură sufletească de către enoriașii parohiilor din satele Moșana și Sauca, unde gazdele pregătiseră și merinde pentru ca pelerinii să prindă puțin la puteri.
Obosiși trupește, dar împliniți sufletește, cu tălpile pline de bătături, în jurul orei 20:00 grupul de creștini a ajuns la porțile mănăstirii Călărășeuca. Sub dangătul clopotelor ce a răsunat în codrii nordului, eram așteptați de Maica Stareță Egumena Eufrosinia, ce era plină de emoții și lacrimi de bucurie văzând pelerinii obosiți, dar totodată cu dorință arzătoare de a-L urma pe Hristos. Pelerinii au mai asistat puțin și la slujba de seară, după care au fost invitați la masa pregătită de maici și au fost cazați toți doritorii de a înnopta la mănăstire pentru a participa la slujba arhierescă în frunte cu Arhiepiscopul Nicodim și Episcopul Ioan din ziua celui de-al doilea hram de vară în cinstea Sfîntului Ierarh Mitrofan.
Caun Alexandrina