Bucuriile sărbătorilor pascale sunt văzute şi nevăzute. Cele nevăzute sunt acele bucurii care nu pot fi atinse şi simţite, spre exemplu: bucuria Învierii Domnului, bucuria luminii din sufletele noastre.
Bucuria Învierii Domnului este aceea prin care Dumnezeu dă oamenilor o bucurie spirituală neprețuită. Sărbătoarea Învierii ne aduce mesajul biruinței vieții asupra morții și nădejdea vieții viitoare. Lumina sfântă a acestui Praznic Dumnezeiesc ne învăluie sufletele într-o fericire și armonie tainică, o comuniune creștină încununată cu slăviri și cântări Pascale.
Un eveniment în care s-a cântat și slăvit numele lui Hristos cel Înviat din morți, cu binecuvîntarea Preasfințitului Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni s-a desfăşurat la data de 4 mai 2021, la Biserica “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din or. Ocniţa.
S-au întrecut în măiestrie interpretativă și au slăvit pe Domnul șase formaţii folclorice din raion: Ansamblul folcloric “Teiuş” c/artistic Igor Vlad, Ansamblul folcloric “Doruleţ” c/artistic Angela Cebotari, com.Lipnic (primar Ion Cuşnir), Ansamblul folcloric “Vatra satului” c/artistic Svetlana Bairac, satul Gîrbova (primar Iurie Seinic), Ansamblul folcloric “Doina Ciugurului” c/artistic Ruslan Clim, com. Ocniţa (primar Ion Creangă), Ansamblul folcloric “Ţărăncuţa” c/artistic Larisa Vataga, satul Paladea (primar Marina Varzari), Ansamblul folcloric “Corestovceanca” c/artistic Maria Malanciuc, satul Corestăuţi (primar Boris Pisarciuc).
Eveniment desfăşurat de Secţia Cultură Ocniţa, în colaborare cu Biserica “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din orașul Ocnița.
Sfintele Sărbători de Paști, să Vă aducă lumină în viață, liniște, pace, binecuvântare în case și armonie în familii. Minunea Învierii lui Iisus Hristos să dăinuie în inimile tuturor, să Vă aducă renașterea Credinței, Speranței și Bucuriei, cu Bunătate și Căldură sufletească.
HRISTOS A ÎNVIAT!
Angela CRUCICHEVICI
Pentru mai multe fotografii apasați aici
Biroul de presă al Episcopiei de Edineţ şi Briceni