Candela

Legături oficiale

Официальный сайт Русской Православной Церкви / Патриархия.ru

Sfinţirea noii biserici „Sf. M. Mc. Gheorghe, Purtătorul de Biruință” din satul Corpaci, raionul Edineț

În joia Săptămînii Luminate, la 6 mai 2021, cînd facem pomenirea Sfîntului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință, biserica din localitatea Corpaci, raionul Edineț s-a aflat în veșmînt de sărbătoare. Cu prilejul hramului, Prea Sfinţitul Nicodim, a oficiat mai întîi slujba de sfințire a prestolului și a bisericii, după care a urmat prima Sfîntă şi Dumnezeiască Liturghie în noul locaș de închinare cu hramul „Sfîntului Mare Mucenic Gheorghe”.

La acest eveniment important din viaţa parohiei Corpaci a luat parte un sobor de preoţi din cuprinsul Blagociniei Edineț în frunte cu părintele blagocin, protoiereul Genadie Dascal, fiind prezenți primarul satului, ctitorii bisericii şi numeroşi credincioşi. Răspunsurile liturgice la strană au fost oferite de corul fraților mănăstirii Nicoreni, în simfonie liturgică cu credincioşii prezenţi.

Acest eveniment este o adevărată sărbătoare pentru locuitorii satului Corpaci. S-a împlinit visul sătenilor de a avea un locaș de rugăciune.

De menționat că prima piatră de temelie pentru construirea noii biserici s-a pus cu 3 ani în urmă. Slujba de sfinţire a locului a fost oficiată pe data de 25 noiembrie 2018, de către Prea Sfinţitul Nicodim, Episcop de Edineţ şi Briceni. Lucrările de construcţie au fost coordonate de către părintele paroh, protoiereul Valentin Croitoru.

Pentru munca depusă cu sîrguinţă la construcţia acestui sfînt locaş, spre binele şi propăşirea Bisericii Ortodoxe din Moldova, la Sfînta Liturghie de astăzi, în timpul Vohodului Mic, protoiereul Valentin Croitoru, cu binecuvîntarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir a fost decorat cu dreptul de a purta Mitră, iar din partea Ierarhului a primit Cruce memorială cu pietre scumpe.

După Sfînta Liturghie, adresîndu-se către toți cei prezenți, Prea Sfințitul Nicodim a mulțumit credincioșilor pentru faptul că păstrează neschimbată credința ortodoxă a strămoșilor și urmează bunul lor exemplu de viețuire creștină. De asemenea, Ierarhul a exprimat cuvinte de mulțumire părintelui paroh și enoriașilor pentru participarea lor jertfelnică la construcţia sfîntului locaș și i-a îndemnat să păstreze și în continuare flacăra credinței așa cum le-a fost aprinsă în suflet de vrednicii lor înaintași.

Prea Sfințitul Nicodim a subliniat și rolul ctitorilor care au pus umărul la ridicarea sfîntului locaș. Ei au fost distinși de către Ierarh cu medalii și Diplome Arhierești.

Pentru mai multe fotografii apasați aici

Biroul de presă al Episcopiei de Edineţ şi Briceni

Comments are closed.