Joi, 7 martie 2019, cu binecuvîntarea Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, grație zelului și efortului misionar al membrelor Uniunii Femeilor Creștine Ortodoxe din raionul Briceni, cu aportul Asociației Obștești „Aripi de viață”, condusă de preoteasa Alina Postolachi, la Biserica „Sf. Irh. Grigorie Teologul” din satul Colicăuți, au primit Taina Sfîntului Botez 6 copii din familii social-vulnerabile din orașul Briceni — Nichita, Dumitru, Alexandru, Ruslan, Ioan și Maria.
Botezul a fost oficiat de un sobor de slujitori din care a făcut parte protoiereul Victor Turea, protoiereul Simeon Cucuietu, protoiereul Gheorghe Saracuța, protoiereul Adrian Postolachi, protoiereul Ioan Tudoreanu și preotul Oleg Covic.
La final, preoții a adresat calde felicitări copiilor, părinților și nașilor cu ocazia fericitului eveniment al încreștinării, care este ușa de intrare în Biserica lui Hristos, povățuind călduros și părintește copiii să participe activ la viața Bisericii prin practicarea virtuților, a faptelor bune, a milosteniei, a postului, rugăciunii și împărtășirii cu Sfîntul Trup și Sînge al Domnului Hristos.
De asemenea, au fost adresate cordiale mulțumiri Uniunii Femeilor Creștine Ortodoxe pentru organizare și tuturor bunilor creștini care au contribuit cu daruri pentru copiii nou-botezați, în special A.O. „Aripi de viață”.
Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni