Ziua de miercuri, 5 august 2015, a fost una deosebita pentru tinerii Veaceslav și Xenia Jioară, care și-au consfințit iubirea reciprocă prin Taina Cununiei oficiată în sobor de preoți și diaconi de către Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei. Mirele Veaceslav estei fiul doamnei Alexandra Jioară, colaboratoare și ctitoră a Catedralei din Orhei.
La încheierea slujbei, Ierarhul a felicitat tinerii însurăței cu prilejul celebrării căsătoriei, i-a îndemnat să petreacă viața în curăție, ascultare, răbdare, iubire față de Dumnezeu și unul față de altul și le-a urat multă sănătate, bucurii și împliniri în viața de familie.
Tinerii au primit în dar din partea Prea Sfinției Sale o icoană a Cuviosului Serafim de la Sarov și o Sfîntă Scriptură, care să le fie călăuză și mîngîiere în viața de familie.
Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni