Candela

Legături oficiale

Официальный сайт Русской Православной Церкви / Патриархия.ru

Pelerinaj spre Mănăstirea Călărășeuca la sărbătoarea hramului în cinstea Sfîntului Ierarh Mitrofan

 

"Doamne, revarsă peste noi lumina feței Tale" (Ps. IV, 6)

Marți, 19 august 2014, Biserica Ortodoxă a sărbătorit Schimbarea la Faţă a Domnului Dumnezeului şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos. Duhul sărbătorii  s-a înfiripat odată cu primii zori în Biserica „Sf.Nicolae” din orașul Dondușeni. Raza strălucirii  Dumnezeiești s-a revărsat peste toți cei care au venit în Sfîntul Lăcaș să aducă rugăciuni și laude Mîntuitorului. Ghidați de aceeași rază, la amiază, zeci de enoriași au pornit, cu binecuvîntarea Chiriarhului Episcopiei de Edineț și Briceni, Prea Sfințitului Nicodim, în tradiționalul Drum al Crucii spre Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”, Călărășeuca, pentru a participa a doua zi la sărbătoarea hramului de vară în cinstea Sfîntului Ierarh Mitrofan de Voronej. Îndrumați  de dulcele cuvînt al prărintelui blagocin Veaceaslav Matiescu și alinați de sfintele rugăciuni, drumul parcurs pe jos părea un zbor pe aripi duhovnicești. Ademeniți de lumina Domnului au fost și creștinii din satele Tîrnova, Rediul-Mare, Corbu, Teleșeuca, Plop, Moșana și Sauca, care nu au întîrziat să se alăture mulțimii. Cuvinte de apreciere merită preoții  Nicolae Negrescu, Gheorge Gavriliță, Ghenadii Țibulico, Oleg Străinu, Valerii Cucireanu, care au mers demn și smeriți spre acel mic rai – Mănăstirea Călărășeuca.

Eram o ceată de creștini ce au făcut să tremure drumul sub pasul lor. O ceată de creștini ce au reușit să capete admirația și respectul trecătorilor. O ceată de creștini luminați la chip și suflet de Lumina lui Hristos. Fiecare radia de fericire, iar cei mai bravi au fost micuții, care prin simplitate și puritate ne ofereau puterea de a merge mai departe. Soarele s-a arătat și el destul de ambițios. A insistat să ne petreacă chiar pîna la porțile mănăstirii, ne-a mîngîiat cu căldura, iar razele lui au răscolit și cele mai tainice gînduri. Așa sau altfel, am fost încîntați că avem un condrumeţ atît de deosebit. Acea zi nu a avut limite. Acel drum nu-l putem măsura nici în kilometri, nici în minute, nici în pași. Nu au existat girji pămintești, gînduri materiale și cuvinte banale. Totul s-a spulberat, a devenit efemer, inutil și gol. Doar Lumina Domnului avea sens și valoare.

Seara ne-a urat bun venit în sfîntul lăcaș al mănăstirii. Am fost primiți cu dragoste și bunăvoință de măicuțe și maica stareță, egumena Eufrosinia, ospitalitatea căreia ne-a făcut speciali.

Am înțeles ce înseamnă să fii mulțumit și cît de puțin are nevoie omul pentru aceasta. Lumina lui Hristos nu omoară, ci dă viață. Hristos a venit în lume ca lumea să aiba mai multă viață. Hristos adaugă sens vieții acesteia, precum am văzut. În Lumina Învierii lui Hristos lumea înviază, nu moare. Iată pentru ce noi, cei care stăm astăzi cu ochii ațintiți la Lumina lui Hristos, se cade să strigăm cu glas de rugăciune: „Doamne, revarsă peste noi Lumina feței Tale. Amin.”

Doina Heiu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Comments are closed.