Sîmbătă, 2 august 2014, de sărbătoarea Sfîntului Slăvitului Prooroc Ilie, Prea Sfinţitul Nicodim, Episcop de Edineţ şi Briceni, a vizitat Biserica „Sf. Treime” din localitatea Grimăncăuţi, raionul Briceni, unde a fost întîmpinat cu multă bucurie de preotul paroh, protoiereul mitrofor Ioan Cucuietu, înalte personalităţi ale satului, elevi în costume naţionale şi de mulţimea credincioşilor. Aici Prea Sfinţia Sa, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvîrşit Sfînta Liturghie Arhierească şi slujba de sfinţire a noilor cruci pentru cupolele bisericii, a noilor clopote și a unei Răstigniri înălțate cu efortul comun al creștinilor din localitate în scuarul din fața sfîntului locaș. Cu un cuvînt despre viaţa Sfîntului Prooroc Ilie, după citirea Sfintei Evanghelii, s-a adresat credincioşilor, cu binecuvîntarea Ierarhului, protoiereul Lilian Ciubatîi, parohul bisericii „Sf. Dumitru” din satul Pererîta, Briceni.
La finalul serviciului divin, Prea Sfinţitul Nicodim a rostit un cuvînt de învăţătură în care a evidenţiat viaţa şi activitatea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, om al lui Dumnezeu care a mărturisit cu mult curaj dreapta credință și cinstire faţă de Dumnezeu, fără să se sfiască sau să se teamă chiar și de nelegiuitul împărat Ahab. Ierarhul a îndemnat credincioșii să ia drept pildă modelul de credință, de post, de rugăciune și de înfrînare de la patimi al Sfîntului Prooroc Ilie pentru a ne bucura de harul și binecuvîntarea lui Dumnezeu atît în viața aceasta pămîntească, cît și în Împărăția Sa cea cerească.
În încheierea cuvîntului, Prea Sfinţia Sa a adus alese cuvinte de felicitare părintelui paroh, protoiereul mitrofor Ioan Cucuietu, cu ocazia aniversării a 32 de ani de slujire preoțească și i-a mulțumit pentru grija părintească spirituală ce o poartă pentru creștinii din parohie și pentru slujitorii blagociniei Briceni în calitate de duhovnic.
Părintele paroh și mai mulți ctitori și binefăcători ai bisericii „Sf. Treime” din satul Grimăncăuți, printre care și antrenorul Petru Caduc, maestru emerit al sportului, s-au învrednicit de înalte distincții bisericești. Fiecare credincios a primit în semn de binecuvîntare din partea Ierarhului cîte o iconiță.
Biroul de presă al Episcopiei de Edineţ şi Briceni