Miercuri, 30 iulie 2014, membrii conducerii Organizației Umanitare Hilfe für Osteuropa din Todtnau, Germania, împreună cu Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, și protoiereul Adrian Cotelea, secretar eparhial, au vizitat Secțiile Traumatologie și Cardiologie ale Spitalului Raional Edineț pentru a lua cunoștință de modul în care au fost distribuite și folosite mobilierul și celelalte ajutoare umanitare primite anterior. Discutînd cu directorul instituției medicale, domnul Anatolie Guțu, și cu medicul traumatolog, domnul Sergiu Moraru, atît Ierarhul, cît și doamna președinte a Organizației filantropice germane Ursula Honeck, s-au arătat mulțumiți de rezultatul acestei colaborări spre binele personalului medical și mai ales a bolnavilor care vin aici pentru a-și recăpăta sănătatea. Conducerea spitalului a mulțumit la rîndul ei cordial Prea Sfințitului Nicodim, doamnei Ursula Honeck și tuturor oamenilor cu suflet mare care au contribuit la îmbunătățirea și modernizarea bazei tehnico-materiale a secțiilor respective.
Pcienții secțiilor vizitate au primit în semn de binecuvîntare și urare de însănătoșire grabnică din partea Prea Sfințitului Nicodim cîte o iconiță. La încheiere, oaspeții au vizitat și paraclisul „Sf. M. Mc. Panteleimon” din incinta spitalului, deservit de către protoiereul Petru Moșneguțu.
Apoi Vlădica a organizat pentru oaspeții din Germania un pelerinaj la Mănăstirea rupestră „Sf. Ioan Botezătorul” din localitatea Leadova, Ucraina, unde starețul sfîntului așezămînt, arhimandritul Antonie, a făcut o prezentare și a vorbit cu drag despre istoria lui.
Mănăstirea rupestră Leadova este unul din cele mai importante locuri sfinte ale Podoliei. Este situată pe malul stîng al Nistrului, la graniță cu Republica Moldova (vizavi de satul Naslavcea, raionul Ocnița). Conform tradiției, a fost întemeiată la anul 1013 de către Cuviosul Antonie de la Pecersca, care întorcîndu-se din Sfîntul Munte Athos spre Kiev și fiind impresionat de locurile pitorești de aici, și-a săpat în stîncă o peșteră pentru a se dedica rugăciunii și postului. Mai tîrziu lui i s-au alăturat și alți călugări, astfel luînd naștere Mănăstirea Leadova. De-a lungul timpului, sfîntul așezămînt a trecut prin multe greutăți și încercări, ajungînd în perioada sovietică un muzeu în aer liber aflat în ruine. Renașterea mănăstirii a început cu anul 1998, cînd aici au venit monahi din Lavra Poceaevului în frunte cu ieromonahul Antonie, care a fost numit mai apoi stareț. Astăzi la mănăstire se desfășoară ample lucrări de reabilitare și restaurare.
Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni
* * * * * *
Mănăstirea Leadova, Ucraina