Marți, 13 mai 2014, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a mers însoțit de părintele secretar eparhial, protoiereul Adrian Cotelea, împreună cu înalții oaspeți din Bologna — arhimandritul Dionisie Papavasileu, protoiereul Trifan Bulat și monsignorul Andrei Caniato, într-un pelerinaj pe la sfintele așezăminte monahale din cuprinsul Episcopiei de Edineț și Briceni. Au fost vizitate mănăstirea de călugări „Nașterea Domnului”, Zăbriceni și mănăstirile de maici „Învierea Domnului”, Briceni; „Adormirea Maicii Domnului”, Călărășeuca și „Sfînta Treime”, Rudi.
Oaspeții din Italia au luat cunoștință de modul viețuire al monahilor de la noi, de ascultările ce le îndeplinesc zi de zi și de programul de rugăciune, rămînînd profund impresionați de faptul că vetrele monahale de aici sunt așezate departe de localități și de tumultul vieții lumești, ceea ce predispune la rugăciune și la o viață cu adevărat închinată lui Hristos.
Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni