Prea Cucernice Părinte Oleg,
Mult Stimată familie Vieru!
HRISTOS A ÎNVIAT!
În aceste luminate zile pascale, cînd prăznuim „omorîrea morții și începutul unei noi vieți — viața veșnică”, Bunul și Atotmulostivul Părinte Ceresc, prin pronia Sa dumnezeiască cea de oameni iubitoare, a rînduit să o ia la Sine pe draga și scumpa Dumneavoastră mamă — roaba lui Dumnezeu Maria, o femeie harnică și gospodină, credincioasă fiică a Bisericii Ortodoxe, care întreaga viață a trăit-o pentru Dumnezeu și astfel și-a educat și copiii.
Mutarea Sa dintre noi este o pierdere grea, însoțită de o firească durere a despărțirii, dar și un prilej de a medita mai intens la cuvintele pline de speranță ale Sfîntului Apostol Pavel — „Fraţilor, despre cei ce au adormit, nu voim să fiţi în neştiinţă, ca să nu vă întristaţi, ca ceilalţi, care nu au nădejde; pentru că de credem că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa credem că Dumnezeu, pe cei adormiţi întru Iisus, îi va aduce împreună cu El” (I Tes IV, 13-14)
În aceste clipe de vremelnică despărțire și de firească durere Vă suntem alături, Vă asigurăm de întreaga noastră susținere și compasiune și ne rugăm Mîntuitorului Hristos, Cel Înviat din morți cu moartea pe moarte călcînd, să ierte și să primească sufletul nou adormitei roabei Sale Maria în Lumina cea neînserată a fericirii drepților, iar Dumneavoastră și tuturor celor ce au cunoscut-o și apreciat-o să Vă dăruiască alinare, mîngîiere și întărire în credința Învierii.
CU ADEVĂRAT A ÎNVIAT HRISTOS DOMNUL!
† N I C O D I M
Episcop de Edineţ şi Briceni