Candela

Legături oficiale

Официальный сайт Русской Православной Церкви / Патриархия.ru

Sf. Mc. Ecaterina, cinstită la Mănăstirea „Nașterea Domnului” din localitatea Zăbriceni, raionul Edineț

 

Sîmbătă, 7 decembrie 2013, Biserica Ortodoxă o prăznuește pe Sf. Mc. Ecaterina. În ziua acestei sărbători, Prea Sfinţitul Nicodim, Episcop de Edineţ şi Briceni, a oficiat Sfînta Liturghie Arhierească la Mănăstirea „Nașterea Domnului”, din localitatea Zăbriceni, raionul Edineț, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. 

Predica de la finalul slujbei a fost rostită de către Prea Sfințitul Nicodim, care a explicat viața Sfintei Ecaterina și a menționat că aflîndu-l pe Mirele Hristos, nu a mai dorit nimic din frumuseţile acestei lumi. „Înainte de a primi moarte mucenicească, Sfînta Ecaterina l-a văzut pe Sfîntul Arhanghel Mihail care a întărit-o. Sfinţii sunt memoria vie a Ortodoxiei noastre. Dacă Ortodoxia ar sta doar în cărţile sfinte, noi am rătăci calea şi nu am şti încotro să apucăm. Dumnezeu face ca Duhul Sfînt să se întrupeze adînc în viaţa sfinţilor, astfel încît să devină evanghelii deschise pentru ochii noştri duhovniceşti. Sfinţii sunt cei care adună Duhul Sfînt în existenţa lor. Prin intermediul sfinţilor, Duhul Sfînt se răspîndeşte între noi, oamenii”.

La final fiecare credincios a primit din partea Ierarhului în semn de binecuvîntare cîte o iconiță cu chipul Maicii Domnului.

Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Comments are closed.