În fiecare an data de 5 decembrie ne răvășește sufletul cu amintirea tragicului accident, ce s-a petrecut la intrarea în satul Moșana, raionul Dondușeni, în urma căruia vrednicul de pomenire Episcop Dorimedont, primul Ierarh al Eparhiei de Edineț și Briceni, aflat în drum spre mănăstirea Călărășeuca, unde urma să oficieze slujba prilejuită de sărbătorirea hramului bisericii de iarnă în cinstea Sf. Ierarh Mitrofan, a părăsit viața aceasta și s-a mutat la cele veșnice. Amintirea chipului blînd al Vlădicăi, a vocii sale calme, a povețelor sale pline de duh și trăire autentic creștină, a mustrărilor sale pline de dragoste, lipsite de orice răutate, este vie și astăzi în inimile tuturor celor care l-au cunoscut și pentru care a fost un adevărat Păstor și Părinte.
Anul acesta s-au împlinit 7 ani de la fatalul accident. Joi, 5 decembrie 2013, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, însoțit de părintele secretar eparhial, protoiereul Adrian Cotelea, s-a deplasat la memorialul în cinstea Episcopului Dorimedont, înălțat la locul accidentului în satul Moșana, unde a adus un omagiu de recunoștință vrednicului de pomenire Ierarh, depunînd flori și oficiind o slujbă de pomenire.
Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni