Candela

Legături oficiale

Официальный сайт Русской Православной Церкви / Патриархия.ru

Zi de hram la Mănăstirea „Nașterea Domnului”, Zăbriceni

 

Sute de pelerini și închinători s-au adunat duminică, 4 august 2013, la Mănăstirea „Nașterea Domnului” din comuna Zăbriceni pentru a participa la serviciul divin prilejuit de hramul de vară al mănăstirii în cinstea Sfîntului Sfințit Mucenic Foca și a Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, sărbătoriți în această zi. Sfînta Liturghie a fost oficiată de către Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, înconjurat de un sobor numeros de preoți și diaconi din care a făcut parte Prea Cuviosul părinte streț, arhimandritul Damian (Burlacu); slujitori ai sfîntului așezămînt și preoți din localitățile învecinate.

După Sfînta Liturghie a urmat slujba unui Te Deum în fața icoanei Sfîntului Sfințit Mucenic Foca și a Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, după care Ierarhul a rostit un cuvînt de învățătură. Prea Sfinția Sa a tîlcuit pericopa evanghelică a Duminicii, de la Matei IX, 1-18, despre vindecarea slăbănogului, și a vorbit despre pilda de credință, devotament și recunoștință față de binefacerile lui Dumnezeu oferite de viața Sfintei Maria Magdalena și a Sfîntului Foca, ce a pecetluit legătura dragostei sale pentru Hristos prin sfîrșitul mucenicesc.

De asemenea, Ierarhul a mulțumit părintelui stareț, arhimandritului Damian, pentru grija duhovnicească ce o poartă mănăstirii și viețuitorilor ei, pentru dragostea și bunăvoința cu care este întîmpinat ori de cîte ori vizitează această mănăstire și l-a felicitat cu ocazia aniversării a 14 ani de la întemeierea sfîntului așezămînt.

Mai mulți ctitori și binefăcători ai mănăstirii, în frunte cu domnul deputat Oleg Sîrbu, au fost decorați cu distincții bisericești. Domnului Oleg Sîrbu Prea Sfințitul Nicodim i-a mulțumit în mod deosebit pentru credința, curajul și dragostea pentru Dumnezeu, neam și valorile creștine tradiționale de care a dat dovadă nevotînd legea antidiscriminare în formula în care este ea adoptată în prezent.

Ierodiaconul Foca (Buzatu), slujitor al Mănăstirii, a fost felicitat de către Ierarh cu prilejul sărbătoririi Sfîntului Ocrotitor, iar protodiaconul Ghenadie Balta cu ocazia aniversării a doi ani de la hirotonie. Prea Sfinția Sa le-a urat multă sănătate, mulți ani, har de la Dumnezeu și rîvnă sfîntă pentru slujirea diaconească la care au fost chemați.

Pentru toți credincioșii participanți la slujbă a fost oferită o agapă de sărbătoare.

Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Comments are closed.