Sîmbătă, 6 iulie 2013, la împlinirea sorocului de 40 de zile de la mutarea la cele veșnice a regretatei doamne general Feodosia Furculiță, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a oficiat în mijlocul rudelor, prietenilor, cunoscuților și a tuturor celor care au iubit-o, stimat-o și apreciat-o, slujba Parastasului. Cu acest prilej, Prea Sfinția Sa a rostit și un necrolog în care a evocat personalitatea nou-adormitei roabei lui Dumnezeu Feodosia, sbliniind înaltele calități morale și profesionale pe care le poseda, și a îndemnat binecredincioasa adunare să o poarte mereu în suflet, rugînd pe Bunul Dumnezeu să odihnească sufletul ei în fericirea și lumina cea neînserată a Împărăției Sale.
Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni