Vineri, 1 martie 2013, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a oficiat în Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Drochia Taina Sfintei Cununii asupra tinerilor Vitalie și Lilia Levinschii. Mirele este fiul părintelui Victor Levinschii, paroh în satele Petreni și Dominteni din raionul Drochia. La oficierea slujbei, Prea Sfinția Sa a fost înconjurat de un sobor de preoți din care a făcut parte blagocinul raionului Drochia și parohul Catedralei, protoiereul Pavel Vuluța, protoiereul Grigorie Postu, slujitori ai sfîntului locaș.
În semn de felicitare și binecuvîntare pentru începutul vieții de familie, Prea Sfințitul Nicodim a dăruit tinerilor căsătoriți o Sfîntă Scriptură, îndemnîndu-i să-și călăuzească pașii vieții după voia lui Dumnezeu, pe care o vor afla din paginile ei, și a rostit un cuvînt de învățătură în care a subliniat actualitatea poruncii pe care a adresat-o Maica Domnului nuntașilor din Cana Galileii și întregii omeniri, arătînd spre Mîntuitorul Hristos – „Să faceți tot ce vă va spune!”
Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni