În Duminica a XXXI-a după Cincizecime, a Sfinților Părinți după trup ai Mîntuitorului și a Ajunului Nașterii Domnului, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, s-a aflat în mijlocul obștii monahale și a închinătorilor mănăstirii „Nașterea Domnului” din comuna Zăbriceni, Edineț, săvîrșind Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi. În cadrul serviciului divin, viețuitorul sfîntului așezămînt, monahul Maxim (Plahotniuc) a fost hirotonit în treapta de diacon. Sfînta Liturghie a fost urmată de slujba Ceasului IX și a Vecerniei Mari.
După citirea Sfintei Evanghelii, de la Matei I, 1-25, Prea Sfințitul Nicodim a rostit un cuvînt de învățătură în care a arătat sensul înșiruirii listei genealogice a Mîntuitorului de către Sfîntul Evanghelist Matei, listă care ne demonstrează că Iisus Hristos, Cel coborît în lume prin nașterea mai presus de fire din Sfînta Fecioară Maria, este Mesia cel mult așteptat și proorocit de Sfînta Scriptură a Vechiului Testament. La final, Ierarhul a îndemnat credincioșii să întîmpine cu multă căldură și bucurie marele eveniment al Nașterii Domnului ce se apropie.
Toți credincioșii prezenți la slujbă au primit în dar din partea Prea Sfințitului Niocdim cîte o iconiță.
Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni