În după-amiaza zilei de marți, 4 decembrie 2012, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a convocat o ședință de lucru cu slujitorii Catedralei Arhierești „Sf. Vasile cel Mare” din orașul Edineț. În cadrul întrunirii au fost discutate aspecte privind pregătirea sfîntului locaș pentru sezonul rece, efectuarea cît mai urgentă a lucrărilor de raparație și amenajare necesare. Ierarhul s-a interesat și despre modul în care se predă disciplina Religia Creștin-Ortodoxă în instituțiile de învățămînt din orașul Edineț și a dispus ca, în școlile în care încă nu se studiază acest curs, să se negocieze și să fie depuse toate eforturile pentru a face posibilă predarea lui. De asemenea, a fost stabilită drept prioritate sarcina de a organiza în cel mai apropiat timp un cor al Catedralei. În continuare au fost discutate diverse probleme ce au vizat comportamentul și disciplina clerului.
Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni