Sîmbătă, 1 octombrie, enoriașii bisericii ”Acoperămîntul Maicii Domnului” din satul Cepeleuți, raionul Edineț, în frunte cu părintele paroh, protoiereul Ioan Arapu, și un sobor de preoți au primit cu multă căldură vizita Prea Sfințitului Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni. Aici Prea Sfinția Sa a săvîrșit slujba de sfințire a bisericii renovate și Sfînta Liturghie Arhierească.
În primăvara anului 2009, biserica din lemn ”Acoperămîntul Maicii Domnului” din satul Cepeleuți a fost grav avariată în urma unui incendiu. Cel mai mult a avut de suferit altarul bisericii. Prin strădaniile preotului paroh și cu ajutorul oamenilor de bună credință, sfîntul locaș a fost restaurat în totalitate, la ziua resfințirii lui fiind bine amenajat și împodobit după cuviință, arătînd ca o adevărată Mireasă a lui Hristos.
La sfîrșitul serviciului divin, Prea Sfințitul Nicodim a mulțumit părintelui Ioan și credincioșilor pentru osteneala enormă depusă la restaurarea și împodobirea sfîntului locaș, în pofida greutăților din vremea noastră, menționînd că Dumnezeu nu va trece cu vederea efortul celor ce au ctitorit, după putință, Biserica lui Hristos. La încheiere fiecare creștin a primit în semn de binecuvîntare din partea Ierarhului cîte o iconiță cu chipul Maicii Domnului.
Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni