Episcopul Dorimedont (cu numele civil – Nicolae Cecan), s-a născut la 4 martie 1961 în satul Petrunea, raionul Glodeni, Moldova. După absolvirea Şcolii Medii, între anii 1979-1981 şi-a făcut serviciul militar. În anul 1983 a fost admis la Seminarul Duhovnicesc din Moscova (Serghiev Posad – Zagorsk).
În 1986 a fost închinoviat în Lavra Sfintei Treimi a Sfântului Serghie de Radonej şi tot în acel an, la 7 decembrie a fost tuns în monahism, dându-i-se numele Sfântului Mucenic Dorimedont (19 septembrie / 2 octombrie). La 6 ianuarie 1987 a fost hirotonit ierodiacon. În anul 1987 a absolvit Seminarul şi a intrat ca student la Academia Duhovnicească pe care a absolvit-o în 1991. La 27 decembrie 1987 a fost hirotonit ieromonah.
La 25 septembrie 1990 a fost numit stareţ la Mănăstirea Noul Neamţ, Chiţcani, la 18 octombrie acelaşi an, fiind înaintat în treapta de egumen, iar la 8 ianuarie 1993 în cea de arhimandrit. În iunie 1993 a obţinut titlul de „Doctor în Teologie”. La 29 ianuarie 1995 este numit prorector al Seminarului Teologic din Chişinău (cu sediul la Mănăstirea Noul Neamţ). În 1996 membru al Comisiei Teologice Sinodale a Bisericii Ortodoxe Ruse, iar în 1997 – preşedinte al Departamentului Mitropolitan pentru Învăţământ Religios şi Catehizare.
La 8 noiembrie 1998 hirotonit episcop pentru noua eparhie de Edineţ şi Briceni din nordul Republicii Moldova.
Deţinător a mai multor ordine şi distincţii bisericeşti şi civile. Din 2004 – Rector al Institutului Teologic Ortodox „Sf. Ioan Teologul” din Edineţ, Zăbriceni.
La 31 decembrie 2006, la vârsta de 45 de ani, a trecut la cele veşnice în urma unui tragic accident rutier. Mormântul PS Dorimedont se află la Mănăstirea "Noul Neamţ", Chiţcani, unde Episcopul a fost stareţ timp de 8 ani.