|

Mitropolia Moldovei a confirmat informaţia potrivit cărora în a doua jumătate a anului în Republică va sosi în vizită Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Kiril. Secretarul Mitropoliei, părintele Vadim Cheibaş, a spus că Patriarhul Kiril va vizita Moldova la începutul lunii octombrie 2011.
Citeşte mai departe >>>
|
Свежие записи
-
Părintele arhimandrit Mitrofan a fost înmormîntat la Mănăstirea Zăbriceni
-
A trecut la cele veșnice Arhimandritul Mitrofan, nevoitor al Mănăstirii „Nașterea Domnului”, Zăbriceni
-
Sfînta Liturghie la Mănăstiria „Adormirea Maicii Domnului” din Călărășeuca, cu prilejul aniversării a 12 ani de la hirotonia întru arhiereu a Înaltpreasfințitului Nicodim
-
Mesaj de felicitare adresat Înaltpreasfințitului Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, cu ocazia aniversării a 12-a de la hirotonia întru Arhiereu, din partea Colaboratorilor Centrului Eparhial, a Clerului, Cinului monahal și a poporului drept credincios al Episcopiei de Edineț și Briceni
-
Înaltpreasfințitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, a participat la Ședința Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova
|