În Duminica după Botezul Domnului, Înaltpreasfințitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, s-a aflat în mijlocul viețuitoarelor şi creştinilor sfintei mănăstiri „Sf. Treime”, Rudi, săvîrșind împreună cu un sobor de preoți și diaconi Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie.
La încheierea slujbei, Înaltpreasfințitul Nicodim a rostit un cuvînt de învăţătură în care evidențiat ideea principală a Evangheliei zilei, de la Matei IV, 12-17, – „Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor!”. În acest context Ierarhul a vorbit despre legătura dintre Botez și Pocăință, iar mai apoi a subliniat că bucuria duhovnicească, prilejuită de perioada praznicală dintre Nașterea și Arătarea Domnului, trebuie să devină pentru fiecare un imbold și un început bun pentru o mai intensă trăire creștinească, prin frecventarea slujbelor bisericești și prin împărtășirea cu Sfintele Taine, ca merinde pentru viața veșnică.
La final Vlădîca Arhiepiscop a adus calde mesaje de felicitare și daruri speciale pentru preacuvioasa maica stareță, Egumena Maria și tuturor viețuitorilor mănăstirii, cu prilejul luminatului Praznic al venirii în lume a Mîntuitorului Hristos.
Maicile au mulțumit Ierarhului pentru vizita părintească întreprinsă cu prilejul sărbătorilor și l-au răsplătit cu frumoase cîntări de colinde.
Pentru mai multe fotografii apasați aici
Biroul de presă al Episcopiei de Edineţ şi Briceni