În Duminica a XXIV-a după Cincizecime, Înaltpreasfințitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, a oficiat Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie înconjurat de un sobor de slujitori la Mănăstirea „Naşterea Domnului” din comuna Zăbriceni, raionul Edineţ.
După citirea pericopei evanghelice a zilei, de la Luca XII, 16-21, Ierarhul a adresat comunității dreptmăritoare un cuvînt de învățătură despre pilda bogatului căruia i-a rodit țarina și a subliniat că darurile duhovniceşti ale postului le putem spori cu fapte de milostenie şi întrajutorare a semenilor noştri care se află în lipsuri şi greutăţi.
După rugăciunea „Tatăl Nostru”, mai mulți credincioși, care au primit dezlegare de la duhovnic, s-au împărtășit cu Sfîntul Trup și Sînge al Mîntuitorului.
Pentru mai multe fotografii apasați aici
Biroul de presă al Episcopiei de Edineţ şi Briceni