În după-amiaza zilei de sîmbătă, 20 noiembrie 2021, după Sfînta Liturghie ce a avut loc la biserica ”Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Naslavcea, Înaltpreasfințitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni a efectuat o vizită de lucru la bisericile în construcție din r-nul Ocnița, orașul Frunză, precum și noul sfînt locaș din satul Bîrladeni, pentru a lua cunoștință de stadiul lucrărilor și de activitățile ce vor fi întreprinse mai departe.
La biserica ce va purta hramul în cinstea Sfinților Ap. Petru și Pavel din oraşul Frunza, Înaltpreasfințitul Nicodim a fost întîmpinat de părintele paroh, protoiereul Oleg Bacal, care a adus la cunoștință Ierarhului despre ultimile lucrări efectuate și volumul de lucrări necesar de a fi înfăptuit.
De la orașul Frunză, Înaltpreasfințitul Nicodim s-a îndreptat spre noul sfînt locaș din satul Bîrladeni ce va purta hramul în cinstea Sfîntului Ierarh Nicolae. Aici Înaltpreasfinția Sa a fost întîmpinat de ctitorul principal al acestei biserici, Doamna Tatiana Pavliuc, Director General al SRL „Plaiul Bîrlădean”. Lucrările, ce au început cu un an în urmă, datorită strădaniilor Doamnei Tatiana sunt aproape de finalizare, iar biserica va fi sfințită în timpul apropiat.
Pentru mai multe fotografii apasați aici
Biroul de presă al Episcopiei de Edineţ şi Briceni