Miercuri, 4 august 2021, cînd Bierica Ortodoxă face pomenirea Sfintei Întocmai cu Apostolii Mironosițe Maria Magdalena și a Sfîntului Sfințit Mucenic Foca, mănăstirea ”Nașterea Domnului” din comuna Zăbriceni, raionul Edineț, a îmbrăcat veșmînt de sărbătoare cu prilejul prăznuirii celui de-al doilea mare hram și a marcării a 22 ani de la întemeiere.
Mai multe sute de pelerini și închinători și-au îndreptat pașii spre acest sfînt așezămînt monastic pentru a participa la Sfînta Liturghie Arhierească săvîrșită de către Înatpreasfințitul Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, și Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, înconjurați de un impresionant sobor de preoți și diaconi. Printre slujitori s-a aflat părintele secretar eparhial, protoiereul Adrian Cotelea, Preacuviosul părinte stareț al Mănăstirii Zăbriceni, arhimandritul Damian (Burlacu), distinși slujitori și oaspeți din eparhiile Bisericii Ortodoxe din Moldova, absolvenți ai instituțiilor teologice ce au activat în incinta mănăstirii.
Credincioșii s-au bucurat și de prezența în mijlocul lor a chivotului cu o părticică din moaștele Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, dar și a mai multor sfinți, ce se pătrează cu multă evlavie spre închinarea credincioșilor la mănăstire.
Cuvîntul de învățătură după citirea Sfintei Evanghelii, despre pilda de credință și devotament față de Biserica lui Hristos în care dobîndim mîntuire sufletească, oferit nouă de viața Sfîntului Sfințit Mucenic Foca și a Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, prăznuiți astăzi, a fost rostit, cu binecuvîntarea Înaltpreasfințitului Nicodim, de către Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca.
După Sfînta Liturghie a urmat slujba unui Te Deum în fața icoanei Sfîntului Sfințit Mucenic Foca și a Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, după care Înaltpreasfințitul Nicodim a adresat un cuvînt de mulțumire Preasfințitului Ioan pentru bucuria de a liturghisi împreună, și un mesaj de felicitare părintelui stareţ, arhimandritului Damian (Burlacu), obștii monahale, pelerinilor și închinătorilor mănăstirii ”Naşterea Domnului” cu prilejul hramului.
În semn de aleasă prețuire și deosebit respect și întru pomenirea fericiților întru adormire părinți ai săi Vasile și Ana Vulpe, Înaltpreasfințitul Nicodim a oferit în dar Ierarhului de Soroca un Engolpion (Panaghie), însemn al slujirii și demnității arhierești, părintelui stareț Damian – o cruce pectorală cu pietre scumpe, iar pentru Mănăstirea Zăbriceni — o frumoasă Evanghelie pentru Sfînta Masă.
Sărbătoarea s-a încheiat cu tradiționala agapă frățească, oferită cu mult drag tuturor slujitorilor, pelerinilor și închinătorilor veniți la sărbătoare.
Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni