La 25 decembrie, cînd îl cinstim pe Sfîntul Ierarh Spiridon al Trimitundei Ciprului, Făcătorul de Minuni, ne amintim cu pietate și de cel care a fost Alexandru Snegur – un Om cu inima plină de credință și dragoste pentru Dumnezeu și pentru semeni, fiu devotat și mare ctitor al Bisericii Ortodoxe din Moldova, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, fierbinte rîvnitor pentru pacea, liniștea și unitatea Bisericii lui Hristos, soț fidel și iubitor, blînd și cald părinte și bunic.
Astăzi domnia sa ar fi împlinit vîrsta de 67 de ani. Cu acest prilej, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, s-a deplasat împreună cu un grup de slujitori în satul Băiuș, raionul Leova, localitatea de baștină și locul de odihnă veșnică al răposatului, pentru a-i cinsti memoria și a săvîrși o slujbă de pomenire.
Ne rugăm Domnului Hristos, Cel Înviat din morţi, să odihnească sufletul lui în ceata sfinţilor, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfîrşit.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică în lumina Împărăţiei Sale!